Profit
№_12_2023, decembrie 2023
Tema numărului
Nr. 10 (160), octombrie 2008
Ratingul siguranţei companiilor de asigurări conform bilanţului semestrului I 2008
Asigurătorii intenţionează să relanseze economia ţării la un nivel nou. Nu vă vine a crede? Zău. În anul 2007, cota asigurătorilor în PIB a crescut cu 7% (de la 1,27 pînă la 1,36%), pe cînd pentru anul 2008 se planifică o creştere de 18%, pînă la 1,6%.Iar pe parcursul a cinci ani, acest indicator, potrivit estimărilor Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, ar putea fi extins la 2,5%. Pentru aceasta, asigurătorii trebuie să majoreze anual valoarea primelor colectate cu, cel puţin, 30-35%. Respectiv, şi partea de venituri va creşte. Orice investitor străin, aflînd despre posibilitatea de sporire a capitalului cu o treime anual, ar trebui să-şi abandoneze afacerea şi să investească toţi banii în companiile de asigurări din Moldova. Dar doritorii îi putem număra pe degete.
Acum, la numai 10 companii din totalul de 33 există businessul străin. Cota de participare a străinilor în afacerea cu asigurările nu depăşeşte 30% (pentru comparaţie: în sectorul bancar acest indicator a depăşit demult 70%). Aceste cifre sînt relevante din punctul de vedere al libertăţilor, transparenţei şi al puterii de atracţie a pieţei. Mai exact, al pieţei care existase pînă nu demult, întrucît situaţia se corectează treptat.
Dacă apreciem cauzele lipsei investiţiilor din exterior în acest sector, acestea nu se pot limita doar la factorul, la care asigurătorii fac trimitere cel mai des – „piaţa e foarte mică, de aceea nu prezintă interes pentru cetăţenii străini”. Mai exact, ea nu era prea comodă, clară şi sigură pentru investitorii serioşi. Vreme îndelungată, piaţa s-a dezvoltat în condiţiile în care lipseau regulile de joc clare, se baza mai mult pe protecţionism. Ca rezultat, cinci companii au ajuns să deţină 70% din piaţă.
Nu putem spune că tot ce este negativ a fost depăşit, deşi s-a făcut mult. Există o lege nouă, dar mai sînt necesare o mulţime de acte subordonate legii. S-au schimbat condiţiile de licenţiere, dar nu şi mentalitatea, şi condiţiile de asigurare, mai ales, la capitolul plăţi în termenul stabilit. Să luăm, cel puţin, familiile aviatorilor decedaţi în accidentul aviatic din Irak. Au trecut doi ani, iar ele aşa şi nu pot ridica cei cîte $10 mii care li se cuvin. Or, acesta este un caz special, care dovedeşte nu numai slăbiciunea şi prestigiul nu prea mare al autorităţilor aeronautice moldoveneşti pe plan internaţional, dar şi imperfecţiunea legilor de bază, civile şi de asigurări ale ţării, legi care admit asemenea situaţii.
Este interesant să urmărim cum autorităţile de control prind aproape că lunar dacă nu escroci, atunci, vorbind mai eufemistic, contravenienţi care colectaseră mai înainte prime de asigurare de la populaţie, iar acum caută să treacă tiptil în umbră. Lupta împotriva unor asemenea tendinţe este o sarcină dificilă, pentru că respectivii au un argument pe deplin legitim: statul cere majorarea fondului social, iar bani nu sînt. Unii propun suplimentarea capitalului cu imobile şi terenuri, dar legea scrie expres – doar cu mijloace lichide. Cei siliţi să plece sau care pleacă de bună voie vor returna o parte din bani clienţilor independent sau prin intermediul judecătoriilor, dar o sumă mare va fi anulată în legătură cu expirarea termenelor angajamentelor.
În continuare, prezentăm lista pretendenţilor potenţiali la eliminare. Este greu să spui despre o companie că este de asigurări, dacă primele se numără cu miile de lei, iar reducerea rezervelor – cu zecile de procente.
Este incertă situaţia „Transelit”. În şase luni, aceasta şi-a redus activele cu 13%, lichiditatea - cu 17%, rezervele de pierderi - cu 34%. Aproape aceeaşi situaţie există la “Afes-Moldova” şi la “Accept Insurance”. O situaţie ceva mai bună, dar care s-a înrăutăţit vizibil, se atestă la “Garant” şi la “Alianţa-Moldcoop”. “Adara-S”, căreia i-a fost retrasă licenţa, a considerat că nu este cazul să prezinte raportul. „Dasc-Plus” (Euroasig Grup) cu active de 4,8 mil. lei a fost amendată de Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF) cu 0,1% din capitalul social, dar îşi continuă activitatea. Toate, pentru binele lor, au rămas în afara ratingului şi a evaluărilor suplimentare.
Deocamdată, nu este pe deplin cert destinul „Notabil-Polis” şi al “Universalna” AG. Colectivele acestor companii sînt dispuse să lucreze serios, pe cînd acţionarii stau pe gînduri dacă au nevoie de o asemenea afacere în Moldova. Prima, ca să se menţină la suprafaţă, va avea de recuperat ceea ce a pierdut, ceea ce, deocamdată, nu-i prea reuşeşte. În cazul celei de-a doua, este evident că cineva îi pune piedici. Cel puţin, avem impresia că renunţarea acţionarului principal al companiei de asigurări ucrainene „Universalna” la investiţiile ulterioare în Moldova nu este întîmplătoare, deşi cei de acolo spun că aceasta are legătură exclusiv cu criza de lichiditate. Este interesant că suspendarea activităţilor acestui investitor a vizat nu numai Moldova, dar şi Bielarusi. O comparaţie nu prea plăcută, care atestă restricţii în libertatea antreprenoriatului şi menţinerea unor riscuri suplimentare. Pe de altă parte, precum am spus, riscurile, chiar dacă există în Moldova, sînt acoperite cu vîrf prin profitabilitatea bună şi potenţialul de dezvoltare bun.
Se pare că investitorii din Rusia au înţeles aceasta. O dovadă în acest sens este cumpărarea de către grupul "Rosgosstrah" a unuia dintre liderii moldoveni în domeniul asigurărilor – „Moldasig”. Ruşii au decis să facă un joc de anticipaţie. Preşedintele şi unul dintre acţionarii principali ai «Rosgosstrah», Daniil Haceaturin, a mărturisit: „Să investeşti în Moldova trebuie acum, la stadiul de dezvoltare, iar atunci cînd economia va fi puternică, investiţiile s-ar putea să fie nerentabile”.
Amintim că ruşii au cumpărat „Moldasig” în mai 2008, cu $5 mil., prin intermediul companiei fiică cipriote „Linekers”. Haceaturin a promis atunci că, în 15 ani, toate veniturile vor fi reinvestite, ceea ce urmează să ajute „Moldasig” să-şi extindă cota de piaţă de la 28 la 35%. Se pare că el a avut în vedere cota primelor colectate, care în active este de 19,4%, în lichiditate - de 37,4%, iar în capitalul social - de 4,6%, în primele transmise în reasigurare - 50,9%, iar în beneficiul total încasat – 14,5%. Cifrele sînt impresionante pentru o companie relativ tînără. Dar faptul demn de remarcat este acela că asigurătorul caută să menţină mereu datoria faţă de clienţi la un nivel scăzut, iar la momentul tranzacţiei nu avea datorii deloc. Cel puţin, aceasta a declarat fondatorul nou, dînd speranţa că tradiţia va fi respectată şi în continuare. „Moldasig” a ocupat locul trei în rating.
Primul loc îl deţine „Grawe” AV, care a acumulat un număr maxim de puncte după rata lichidităţii şi calitatea activelor. Compania se numără printre asigurătorii cu dezvoltarea cea mai dinamică în grup – în şase luni, activele ei au crescut cu 56,4%, iar capitalul social – de şase ori, pînă la 22,5 mil. lei. Nici compania „Carat”, afiliata „Grawe”, nu rămîne în urmă şi şi-a extins capitalul social cu 400%. Împreună cu proprietarul, ea şi-a schimbat şi managerii, dovadă că fuziunea nu a mers tocmai strună.
CNPF a prevăzut din timp fuziunile masive şi fuga de pe piaţă, şi a adoptat, în iunie, o hotărîre strategică corectă, prin care obligă companiile de asigurări şi reasigurătorii ca la asociere/reorganizare, transmiterea pachetelor de asigurate unul către altul, să-şi informeze în prealabil clienţii asiguraţi.
Asigurătorii au prins a vorbi imediat că cerinţele noi complică procedura de fuzionare, pentru că doar pentru transmiterea portofoliului vor trebui colectate 16 documente, o parte dintre care vor impune antrenarea unor evaluatori suplimentari şi a unei companii de audit. Partea primitoare trebuie să elaboreze o strategie specială de gestionare a contractelor, să prezinte un plan de afaceri şi să dovedească faptul că are mijloace disponibile pentru acoperirea riscurilor.
Rigorile noi au vizat şi companiile care au declarat asocierea pînă la adoptarea hotărîrii – „Carat” cu “Grawe asigurări de viaţă” şi “Vitoriasig” cu „Koruntu-Asig”. Ca rezultat, acţionarii au decis să nu asocieze noile lor subdiviziuni, ci să le păstreze ca unităţi juridice independente. Pentru „Koruntu–Asig” aceasta s-a dovedit a fi o sentinţă mortală – compania se închide. „Carat”, ca una dintre cele mai mari companii moldoveneşti, spre deosebire de „Grawe”, specializată exclusiv pe asigurări de viaţă, rămîne cu mai multe tipuri de asigurări.
„Asito” rămîne lider pe piaţă la active (307,3 mil. lei) şi mărimea capitalului social (46,5 mil.), deşi „Moldasig” a venit foarte aproape de ea (224,76 mil. lei şi 12 mil. lei, respectiv). Situaţia nu este surprinzătoare, pentru că cea din urmă, timp de un an, este lider la valoarea primelor colectate (120,46 mil. în trimestrul doi 2008 faţă de 93,33 mil. lei la Asito). A treia la valoarea activelor, „Grawe” (66,66 mil. lei) va mai avea de lucrat bine ca să-i ajungă din urmă pe primii la acest indicator. Chiar şi luate la un loc, „Grawe”+”Carat”, nu vor ajunge nici la o jumătate din activele liderilor în parte, iar pentru a atinge nivelul la primele colectate vor trebui să-şi înzecească eforturile.
După dinamica sporirii rezervelor în trimestrul doi, sînt demne de remarcat „Donaris-Group” (+114,25%), IPB „Delta Asigurări” (106,48%), „Sigur-Asigur” (42,95%). Cifre negative se atestă la 15 companii, majoritatea cărora sînt specificate pe lista celor în degradare.
Capitalul social a fost crescut, în principal, la companiile mari, care înţeleg că va fi greu să se apropie imediat de cerinţele normative, dar trebuie să se dezvolte.
Liderul grupului al doilea, “Garanţie”, a avut în trimestrul doi neplăceri cu CNPF. Compania a calculat rezervele tehnice după prorpia metodologie şi a lucrat cu o singură bancă, fapt pentru care a încasat sancţiuni în mărime de 0,25% din capitalul social. Judecînd după raport, s-a făcut un control minuţios şi care, probabil, a fost benefic, pentru că după toate recalculările, indicatorii „Garanţie” s-au îmbunătăţit, cel puţin, în limitele criteriilor care se folosesc în rating.
Aşteptările pieţei sînt cele mai trandafirii. Toţi asigurătorii savurează posibilitatea de a transforma asigurările de imobile într-un tip obligatoriu. În condiţiile de instabilitate a economiei mondiale, se vor găsi şi clienţi care doresc să se asigure împotriva riscurilor financiare. Important este ca asigurătorii înşişi să fie pregătiţi de aceasta.
Guvernul a continuat practica de subvenţionare a asigurării împotriva riscurilor în agricultură. A apărut şi o companie alternativă în raport cu „Moldasig” în acest domeniu, al cărei exemplu ar putea fi urmat şi de alţi jucători mari. Acum, între CNPF şi Consiliul Consultativ al acesteia, din care fac parte reprezentanţii companiilor de asigurări, au loc dezbateri serioase cu privire la tarife. De faptul cine le va cîştiga, va depinde, cel puţin, stabilitatea pieţei. O veste îmbucurătoare pentru clienţi a fost aceea că odată cu aprecierea leului s-au redus tarifele la „cartea verde”. Judecînd după informaţiile din teritoriu, persoanele juridice beneficiază mai activ de serviciile companiilor despre care discutăm, inclusiv, prin intermediul brokerilor. Şi, în sfîrşit, presa a început să scrie mai mult despre piaţa asigurărilor, iar odată cu alegerea noii componenţe a asociaţiei asigurătorilor, piaţa va căpăta o formă aproape finalizată, din punctul de vedere al structurilor.
Ratingul companiilor de asigurări, atribuit de revista economico-financiară Profit, exprimă opinia redacţiei despre capacitatea managementului companiei de asigurări de a atrage eficient resurse şi de a le plasa sigur, respectînd lichiditatea înaltă (dar nu excesivă) şi, în acelaşi timp, de a obţine o rentabilitate maxim posibilă, totodată, îndeplinindu-şi onest toate obligaţiile faţă de asiguraţi, atunci cînd apare un caz de asigurare. Ratingul companiilor de asigurări, atribuit de revista Profit, nu este o recomandare pentru a începe sau a înceta cooperarea cu o companie de asigurări sau alta, precum nici nu constituie o opinie despre valoarea de piaţă a acţiunilor companiei de asigurări. Acest rating se întemeiază pe dările de seamă oficiale ale companiilor de asigurări.
BC studiază posibilităţile de vînzare a businessului vinificatorilor
Starea proastă a economiei şi inactivitatea statului i-au strîns pe vinificatori la perete. Ei parcurg o situaţie care se aseamănă cu cea care domneşte în închisori şi în care funcţionează regula: mai întîi mîncăm ceea ce e al tău, apoi - fiecare ceea ce e al lui.
După împotrivirile îndelungate ale statului, în timpul cărora funcţionari diferiţi ca rang şi culoare le-au prezentat vinificatorilor argumente forte, în viziunea lor, pentru repatrierea încasărilor în valută pentru produsele livrate în Rusia pînă la 26 martie 2006, Guvernul, în sfîrşit, a cedat. În iulie, el a aprobat hotărîrea de amnistiere la repatrierea încasărilor în valută străină, conform căreia vinificatorilor nu li se vor cere bani pentru vinul livrat, de aproape 130 mil. lei ($13,4 mil.).
În tot acest răstimp, vinificatorii le-au dovedit funcţionarilor, cu argumente explicite, că banii pentru vinul livrat pînă la embargoul aplicat de Rusia la importurile vinicole moldoveneşti, nu vor mai fi recuperaţi niciodată. Şi acum, cînd amnistia a căpătat putere de lege, se ridică întrebări faţă de hotărîrea guvernamentală. Bunăoară, de unde provine suma de $13,4 mil. şi de ce este atît de infimă? Managerii marilor companii vinicole spun că este o sumă extrem de mică, lăsînd să se înţeleagă că, de fapt, cantitatea de bani irecuperabilă este mult mai mare.
Şi asta pentru că suma banilor irecuperabili este foarte uşor de calculat. Trebuie să comparăm statisticile privind restanţele vinificatorilor la situaţia din 26 martie 2006. Pentru că mai tîrziu exporturi de produse vinicole pe piaţa rusă nu au mai fost. Vinificatorii înşişi estimează pierderile la aproximativ $180 mil. Putem presupune că o jumătate din aceşti bani este antrenată în aşa-zisele scheme obscure, neincluse în exporturile oficiale. Astfel, suma reală ar trebui să se ridice la 400-500 mil. lei ($41-51 mil.).
Există o serie de companii care şi pînă la amnistie nu au fost prea preocupate de problema repatrierii încasărilor în valută. Prin muncă asiduă şi eforturi incredibile, ele au obţinut deciziile judecătoreşti de la importatorii lor, în care se recunoştea oficial situaţia de forţă majoră în Rusia, legată de interdicţia importurilor de vinuri din Moldova.
Asemenea decizii erau înregistrate la Camera de Comerţ şi Industrie şi la Inspectoratul Fiscal Principal de Stat. Astfel, companiilor care deţineau această listă de documente, de obicei, nu li se cerea să restituie încasările inexistente pentru vinul trimis în Rusia. Companiile treceau la pierderi aceşti bani în evidenţa proprie. Este adevărat că fiscul verifica aceste casări de zeci de ori, pînă accepta, în sfîrşit, argumentele vinificatorilor.
Or, de dragul justeţei, ar trebui să recunoaştem că există companii care, în pofida amnistiei, continuă să aibă neplăceri în relaţia cu organele fiscale. Fiscul le cere pînă acum să plătească impozitele pentru produsele livrate în Rusia pînă la 26 martie 2006. În tot acest răstimp, vinificatorii au fost preocupaţi de problema recuperării banilor şi sub aspectul că, pe fundalul articolului de repatriere a încasărilor în valută, se putea lucra lesne cu organizaţiile de reideri. Pe lîngă faptul că întreprinderile trebuie să repatrieze, formal, sume mari, li se mai cere şi o amendă de 100% pentru termenul depăşit de repatriere. În această situaţie afacerile erau foarte simplu şi uşor de acaparat, dacă exista o resursă administrativă puternică şi lobby în structurile puterii.
Post factum, vinificatorii afirmă că Guvernul a procedat corect, anunţînd amnistia. Decizia, chiar dacă este întîrziată şi venită din suferinţa vinificatorilor, este una corectă. Vorba ceea, mai bine mai tîrziu decît niciodată. Embargoul rus la importurile de vin a rămas în urmă. De 10 luni de zile, piaţa rusă este deschisă pentru vinurile moldoveneşti. Este o perioadă pe deplin suficientă ca să determinăm situaţia actuală a vinificaţiei, să aflăm cum se simt vinificatorii.
Cu regret, trebuie să constatăm că, practic, toţi vinificatorii se simt foarte şi foarte rău. Credem că deja în decembrie 2008 vom avea de făcut bilanţul regretabil, stabilind who is who, ba şi statutul sectorului de vinificaţie, în ansamblu. Motivul constă în creşterea nesemnificativă a vînzărilor de vinuri. Cantitatea pe care vinificatorii o pot produce şi comercializa pe toate pieţele, cu excepţia Rusiei, este de aproximativ 10-12% pe an. Este un indicator normal şi nu trebuie să le reproşăm vinificatorilor, să-i certăm pentru că ar valorifica slab pieţele noi şi cu o concurenţă sporită. Cît priveşte lansarea pe piaţa Rusiei, mulţi au presupus că nu va fi uşor, dar abia de şi-ar fi imaginat vreun vinificator că va fi atît de greu.
Cînd te întrebi ce pot atrage asemenea dificultăţi şi la ce pot aduce, ajungi, involuntar, la răspunsuri triste. Cel mai probabil, mulţi vinificatori îşi vor reconsidera viziunea asupra acestui tip de business. Toţi se vor întreba categoric: să rămînă în el sau nu?
Companiile sînt epuizate din cauza procedurilor birocratice de intrare pe piaţa rusă. Iată lista scurtă a celor necesare în mod obligatoriu: autorizaţia de export, certificarea, ghişeul vamal unic, procedură inexistentă nicăieri în lume ca exportatorul să prezinte o garanţie bancară asupra disponibilităţii de a expedia vin în Rusia, apoi i se elibera autorizaţia de cumpărare a timbrelor de acciz, care trebuie să treacă obligatoriu procedura codului de bare. Ultima procedură dă multă bătaie de cap. În codul de bare trebuie specificate o mulţime de date asupra produsului exportat, care se pot schimba pînă la momentul livrării vinului. Pe lista datelor şi informaţiilor există şi un aspect important – preţul la care vinul va fi livrat. De exemplu, dacă acesta nu va corespunde cu datele din codul de bare, or piaţa e piaţă, în două-trei luni toate pot să se schimbe, exportatorul riscă o singură soluţie – interdicţia livrării.
Vinificatorii care au dat busna pe piaţa rusă după aproape doi ani de chinuri, au trăit o încordare enormă. După exemplul celor 10 luni de activitate pe piaţa redeschisă, vinificatorii s-au înecat literalmente în birocraţie. Datorită entuziasmului şi dorinţei de a-şi redresa afacerile, ei cu greu, dar s-au lămurit cu toate condiţiile draconice de intrare pe piaţă. Şi aici, iată că şi statul lor „i-a ajutat”, instituind noi cerinţe la nivel de regulamente şi proceduri, care trebuie respectate obligatoriu şi, mai ales, plătite, ceea ce în final scumpeşte produsele. De exemplu, certificarea sau marca de stat comercială a calităţii. De fapt, s-a constatat că de marcă nu este interesat nici producătorul, nici consumatorul, ci doar instituţia care încasează bani pentru ea.
Şi plus la toate năpastele – situaţia obiectivă pe pieţele externe – recesiunea economiei SUA şi deprecierea dolarului, stagnarea pe pieţele europene, demararea unor procese analogice în economia rusă şi cea ucraineană, inflaţia mare, aşteptările constante de scumpire a resurselor energetice. Acestor factori negativi ar trebui să le adăugăm dobînzile mari la credite (27%), imposibilitatea de obţinere a unor împrumuturi noi din cauza celor nerambursate. Vinificatorii, practic, nu mai au ce depune în gaj, deşi acum, în toiul noului sezon, ei au nevoie stringentă de bani. Toate acestea au căzut pe umerii vinificatorilor, ajunşi singuri în faţa problemelor existente.
Pe piaţa redeschisă a Rusiei, managerii companiilor autohtone au remarcat din start cîteva inovaţii care caracterizează piaţa sub un aspect nou, schimbat în perioada absenţei vinurilor moldoveneşti, într-un sens nefavorabil Moldovei. De exemplu, mai înainte banii li se restituiau companiilor în 28-30 de zile, iar acum perioada de recuperare s-a extins la 90-120 de zile. Rezultă că acum sub formă de mijloace circulante, companiile au nevoie de o cantitate de bani de patru ori mai mare ca să-şi deservească afacerea, în particular, exporturile de vinuri către Rusia. Capitalizarea livrărilor de vinuri pe piaţa rusă a crescut brusc.
Fenomenul de creştere a indicatorului de capitalizare se manifestă şi pe alte pieţe. Ritail în Ucraina şi Kazahstan, practic, nu se mai deosebeşte cu nimic de ritail-ul din Marea Britanie, Germania sau SUA. Mai înainte, vinificatorii plăteau sume de intrare reţelei sau magazinului mare pentru a fi expuse pe raftul comercial, pe cînd acum aşa-zisa taxă de intrare a crescut multiplu. Acum, pentru vinificatori este culmea visului să intre într-o reţea comercială cu posibilitatea de expunere pe raft a 20-30 de denumiri de vin. Cu asemenea costuri, posibilităţile financiare ale companiilor vinicole vor ajunge pentru cel mult două-trei feluri de vin.
Acum exportatorul moldovean trebuie să garanteze un anumit volum de vînzări de vinuri în termen de 60 de zile. Dacă nu are asemenea vînzări, trebuie să elibereze locul pe raft fără să recupereze banii plătiţi pentru intrarea şi locul pe raft. În plus, are de cheltuit enorm pentru acţiuni de trade-marketing, pe care trebuie să le organizeze regulat ca să se menţină în magazin.
Calculele arată că dacă reprezentăm grafic o sticlă cu vin moldovenesc, rata venitului care li se cuvine vinificatorilor nu se ridică nici la 20%. Rezultă că cu o atare rată de profitabilitate de la o sticlă de vin vîndută companiile nu vor putea acoperi toate costurile de producere a vinului. Tocmai aici constă disperarea lor, care, practic, le inhibă pe multe.
Şi cui, mă rog, i-ar ajunge nervi şi puteri ca să îndure toate acestea? Căci este mult mai simplu să depui banii la bancă şi să ai 23-25% nefăcînd nimic. Totul este simplu – stai, scuipă în pod, fumează, odihneşte-te. O asemenea profitabilitate se atestă în timp ce vinificatorii, muncind din răsputeri, abia obţin o rentabilitate de 4-6%. Şi asta cu riscuri enorme de producţie, de 300-400%, luînd în calcul numele onest, reputaţia, relaţiile deteriorate cu bancherii.
Vinificatorii se întreabă involuntar dacă nu e mai bine să vîndă totul, să depună banii la bancă şi să ridice dobînzi mari? Mulţi dintre ei nu-şi imaginează, cît va mai dura această situaţie în economie, cînd nimănui nu-i pasă de fabricarea şi exporturile de produse.
Managerii marilor companii propun diverse variante de soluţii, pe care statul, adoptîndu-le, ar putea să-i ajute pe vinificatori în plan de termen scurt, oferind, totodată, sectorului şansa unei dezvoltări dinamice în viitor. Una dintre soluţii constă în autorizarea exporturilor de vin în vrac, care oferă un viitor enorm Moldovei. Agenţii economici pot produce şi exporta materii prime în cantităţi nelimitate. Odată ce Moldova are pămînt fertil şi condiţii climaterice bune pentru producţia, de exemplu, de materii prime pentru vinurile spumante, de ce să nu profităm de aceasta? Este un loc rar în lume unde se pot produce vinuri spumante brute foarte calitative. Apropo, astfel a fost şi în ex-URSS, cînd materiile prime moldoveneşti se îmbuteliau la multe fabrici departe de hotarele Moldovei.
Componenta de materii prime mai este actuală şi din punctul de vedere că republica are tehnologii vechi de producere a strugurilor, care, practic, au fost pierdute şi îşi trăiesc ultimii ani. Restabilirea lor nu are rost, pentru că ele cer un număr enorm de braţe de muncă, pe care ţara nu le va mai avea niciodată, totodată, nimeni nu va permite Moldovei să aducă chinezi. În Chile şi Argentina, de exemplu, se aplică tehnologii şi procedee de cultivare a viţei de vie atît de moderne încît o persoană prelucrează plantaţii cu suprafaţa de 20 de hectare. Deci şi pentru noi soluţia trebuie să rezide în noi tehnologii şi noi vii, care vor face posibilă creşterea nu a 4, ci, cel puţin, a 15 tone de struguri de pe un hectar. Şi atunci rentabilitatea la livrarea materiilor prime ar putea să ajungă la 200% şi mai mult.
În aşteaptarea sărbătorii
În acea perioadă dificilă pentru vinificatori, cînd vinurile lor au lipsit de pe rafturile magazinelor din Rusia, Moldova se alina cu speranţe grandioase. „Va veni timpul şi vor avea parte şi moldovenii de sărbătoare”, afirmau optimiştii. Pe lîngă vinificatorii înşişi, nutreau şi alţii speranţe că vinurile moldoveneşti ar putea reveni pe piaţa Rusiei şi ar putea să se afirme bine acolo. Dar au trecut nouă luni şi vinificatorii au fost primii care au constatat: toate se obţin foarte şi foarte greu şi, mai ales, cu investiţii fabuloase, de care businessul nu este pregătit după 1,5 ani de lîncezire. Chiar situaţia actuală este în defavoarea companiilor vinicole, ai căror manageri nu pot împrumuta bani pe piaţă la ei acasă şi peste hotare.
Vinificatorii susţin că în patru ani, cei care vor avea suficientă răbdare, puteri şi bani pentru această perioadă de timp, vor putea să readucă Moldovei vînzări de 200 mil. sticle în Rusia. Şi asta cu condiţia obligatorie că piaţa rusă va creşte continuu, adăugînd, cel puţin, 12-14% anual. Rezultă că în cinci ani piaţa însăşi va creşte cu 60%.
Hotarul de 200 mil. sticle de vin va putea fi cucerit în comun doar de către cei care dispun de resurse proprii sau bani de împrumut ieftini, care se pot obţine pe perioada efectuării operaţiunilor de marketing pe piaţa rusă. Marketingul modern şi eficient este o direcţie în vinificaţie în care trebuie să investeşti şi să tot investeşti. Bursa pe piaţa rusă s-a sfîrşit şi acum acolo trebuie comercializate vinuri de brand. Iar promovarea brandului cere investiţii de bani grei pe care azi majoritatea companiilor nu le au şi abia de vor avea în curînd: unii vinificatori sînt în pragul vînzării businessului lor de către creditori.
Cel mai probabil, anume această perspectivă văd experţii internaţionali în viticultură şi vinificaţie, atunci cînd susţin în unison că în Moldova apriori în 10 ani vor rămîne 4-5 companii vinicole mari, iar celelalte vor dispărea sau vor fi asimilate de structuri înrudite mai puternice sub aspect financiar.
Acum, se încheie etapa a cărei răceală vinificatorii o simt deja personal. Ea are legătură cu faptul că pe parcursul anilor 2006-2007, creditorii au aşteptat ca vinificatorii să ramburseze împrumuturile. Şi acum, cînd au trecut 10 luni din ziua revenirii vinurilor pe piaţa rusă, de fapt, nimic din ceea ce aşteptau cu toţii nu se întîmplă cu vinificatorii. Chiar şi incandescenţa spiritelor, cînd mulţi erau interesaţi cine va răspunde de situaţia în care au ajuns vinificatorii, a intrat în declin, dacă în genere nu s-a potolit complet. Se pare că acum soseşte clipa, cînd băncile vor da cu toate comanda şi dosarele cu gajurile vinificatorilor vor ajunge în judecătorii. Va fi o situaţie în care fiecare vinificator va rămîne singur în faţa instanţei şi a legii. Iar conform legii vinificatorii, fireşte, nu au dreptate: creditele pe care le-au contractat nu au fost rambursate (!).
Prognozînd eventuala evoluţie a evenimentelor în această toamnă, în legătură cu această perspectivă, experţii spun că bancherii vor da ordin juriştilor şi dosarele de credite ale companiilor vinicole vor ajunge în judecătorii. Iar mai departe totul va merge pe drumul bătătorit cînd toţi cunosc finişul din start: gajurile vor ajunge pe mîna creditorilor.
Vinificatorii, care privesc treaz lucrurile, văd două eventuale scenarii pentru viitor:
1. În cadrul primului scenariu, va fi realizată etapa în timpul căreia vor dispărea cei care îmbuteliază vinul şi care au credite compromise la bănci. Este foarte probabil că ei vor fi consolidaţi de către companiile mai puternice pe plan financiar şi nu întotdeauna – pe plan tehnic. Pur şi simplu, în viitor nu va fi nevoie de capacităţi mari, pentru că companiile nu vor putea comercializa cantităţi mari de vin. Vor rămîne cinci-şase companii care vor îmbutelia cîte 40-50 mil. de sticle. Asemena companii vor avea nevoie de materii prime ieftine pentru îmbutelierea vinurilor.
2. Al doilea scenariu prevede o etapă actuală pentru fabricile mici de procesare a strugurilor. Aceste aşa-numite „culegătoare” sînt capabile să proceseze trei-cinci mii de tone de struguri pe sezon. În două-trei luni, managerii lor vînd materiile prime în Bielarus sau Ucraina, după care aşteaptă liniştit sezonul următor. În tot acest răstimp, ele au existat fără probleme financiare, fără să facă investiţii importante şi fără să facă planuri pe mulţi ani înainte. Acestea, cel mai probabil, tot vor fi doborîte definitiv. Asemenea fabrici se alimentează, de regulă, din plantaţiile viticole vechi, pe care le-au moştenit de la fosta URSS. Ele nu au achiziţionat fabrici, nu au plantat vii de soiuri europene progresiste, ci au stat, ca ploşniţele pe piaţă, sorbind din ea tot ce s-a putut. Şi au investit, practic, tot beneficiul încasat, în obiecte de lux.
Este cert că încheierea ambelor etape, regretabilă pentru mulţi, va grăbi venirea în Moldova a unor investitori care vor plasa bani în pămînt, vor planta vii, şi abia apoi vor începe să acţioneze după şablon – producţia şi vînzările de vinuri de brand. Este, pur şi simplu, imposibil să nu vină nimeni cu bani grei pe acest pămînt roditor şi să nu crească aici struguri, legume, fructe, grîu... Chile hrăneşte o jumătate de lume. Dar numai pe parcursul unei jumătăţi de an. Dar lumea are nevoie de alimente şi materii prime şi în a doua jumătate, şi Moldova este capabilă pe deplin, trebuie să le livreze şi le va livra.
Calculul puterilor
Atunci cînd uşa spre piaţa rusă a fost închisă chiar sub nasul vinificatorilor cu lacătul „Rospotrebnadzor”-ului, ei şi-au blestemat disperaţi soarta şi faptul că nu au calculat propriile puteri. Vinificatorii şi-au reutilat masiv producţiile, au plantat sute de hectare de vii şi părea că s-au pregătit de activitatea ritmică care presupune dezvoltarea dinamică a businessului cu rambursarea garantată a creditelor, dar iată că a venit ca din senin... embargoul. Şi cu cît mai mult timp piaţa nu se deschidea, înrăutăţind situaţia financiară a companiilor, cu atît mai mult vinificatorii reveneau cu gîndul la practicarea eronată, în viziunea lor, a businessului, care exista alături de ei. Şi asta pentru că în vinificaţie existau firme care turnau vin din robinet, diferenţiindu-l cu etichete colorate viu şi cu sticle în figuri. Şi atunci cînd a venit embargoul, nu a trebuit să-şi facă probleme: s-au dat la dos ca să aştepte vremuri mai bune. Această parte din business nu avea plantaţii proprii, producţii de procesare şi îmbuteliere, nici colective numeroase, prin urmare, nu a avut de suportat pierderi enorme. În timp ce la altă parte din business aceste pierderi creşteau zilnic ca un bulgăre de zăpadă. Cît fac doar dobînzile la creditele compromise de la bănci?
Deşi pare straniu, dar în condiţiile economiei moldoveneşti, anume strategia oamenilor cu o atare abordare a afacerii, cînd vinul se toarnă din robinet, s-a dovedit a fi cea mai înţeleaptă. În perioada în care pieţele parcurg o stare de tranziţie, managerii unor asemnea firme au ales posibilităţile cu costuri mici. Nimeni dintre ei nu avea vreun brand valoros. Aveau bursă şi exista un val cînd marfa se cumpără la preţ fix şi pentru cumpărători nu contează, în principiu, calitatea vinului turnat în sticle.
Acest detaliu important, care caracterizează indiferenţa dealerilor din Rusia pentru calitatea vinului, în linii mari, a dat o lovitură puternică vinificaţiei Moldovei. Importatorii ruşi veneau în republică şi spuneau: „Noi avem nevoie de vin de 45 de cenţi pe sticlă!”. Iar toate celelalte – costul sticlei, al dopului, al etichetei, al muncii, al vinului – nu-i interesa pe importatori. Un asemenea vin se punea pe raft la preţul de 65 de ruble ($2-3) şi la acea etapă aceasta convenea tuturor sau aproape tuturor.
Chiar şi consumatorii nu-şi prea făceau griji în privinţa calităţii vinurilor. Pe teritoriile unde dominau vinurile moldoveneşti, consumatorii deosebesc laptele de apă, berea de lapte şi vinul de votcă. Emoţiile, soiurile, denumirile, buchetul, culoarea nu aveau un rol mare pentru consumatorul masiv. Principalul era că vinul e dulcişor.
În răstimpul care a trecut după martie 2006, vinificatorii constată că în Rusia acum mulţi consumatori renunţă la votcă, mai ales, femeile. Este cert că vinul bun va cunoaşte progrese, dar nu atît de rapide precum îşi doresc, chiar azi, vinificatorii moldoveni. După embargou, managerii companiilor moldoveneşti deseori au prilejul să audă în Rusia că în loc de vinuri moldoveneşti, piaţa lor este inundată de vinuri din Franţa, Spania, Italia, Argentina sau Chile. Dar aceasta, cel puţin, nu corespunde adevărului. Pur şi simplu, acum „experienţa” moldovenească a fost mutată spre aceste ţări, şi ruşii pun întrebarea analogică deja vinificatorilor din Franţa, Spania, Italia, Argentina şi Chile: „Noi avem nevoie de o sticlă de vin la preţul de 48 de cenţi”. Aşa că managerii, atunci cînd li se spune că acum pe rafturile din magazinele ruse se află vinuri franceze, spaniole, chiliene, trebuie să trateze sceptic aceste cuvinte.
Calculul managerial
În activele multor companii vinicole este prezent, sub o formă sau alta, capitalul străin. În sensul clasic, tocmai acesta ar trebui să servească în calitate de acel strat intermediar care în perioadele grele permite supravieţuirea, cu menţinerea potenţialului pentru dezvoltarea ulterioară a businessului.
Pe piaţă există companii în a căror structură capitalul străin a fost prezent din momentul înregistrării lor. Anume cu ajutorul lui, unele companii au reuşit să creeze pe loc gol fabrici ultramoderne, care după nivelul proceselor tehnologice şi al utilajului, practic, nu se deosebesc cu nimic de întreprinderile similare din Europa. Vorbind despre importanţa banilor acţionarilor străini pentru business, managerii fac mărturii curajoase: „La moment, banii sînt cheltuiţi...”.
Există şi aici o logică: în aceşti doi ani dificili pentru vinificaţie, companiile s-au constrîns pînă la limită, dar au întreţinut colectivele, pregătindu-se de momentul „saltului chinezesc”. Timpul saltului însă nu a sosit, iar saltul însuşi, din păcate, nu s-a produs. S-a dovedit că a fost o decizie managerială incorectă – să menţii colectivul şi echipa de specialişti în tot acest răstimp.
Căutînd să nu cadă de acord cu această concluzie tristă, autorul prezentelor rînduri a căutat să afle opinia vinificatorilor despre cum ar trebui să fie, la modul ideal, politica statului, pentru ca ei să nu ajungă în actuala situaţie deplorabilă?
Managerii companiilor au concluzionat, practic, în unison: „La modul ideal, statul ar trebui dacă nu să compenseze integral pierderile vinificatorilor de pe urma crizei ruse, cel puţin, să lase creditele bancare fără dobînzi pentru măcar opt ani”.
Calculînd cît de importantă este această sumă pentru vistieria statului, revista “Profit” a ajuns la cifra coordonată de 900 mil. lei. Deşi iniţial se enunţa una de 1,4 mlrd. lei, din momentul crizei unii au vîndut terenurile, imobilele, o parte din active, plătind datoriile şi scăpînd de presiunea băncilor.
Vinuri speciale
Încă cu mult timp înainte de criză, se credea că una dintre direcţiile cu perspectivă în vinificaţie sînt companiile mici, care aveau ca scop principal îmbutelierea a 100 mii sticle de vin pe an. Cum să supravieţuiască ele în această perioadă grea pentru întregul sector?
Experţii şi specialiştii în domeniu afirmă că asemenea companii, desigur, vor exista, au o perspectivă bună, dar pentru o atare producţie au nevoie de doi-trei vinificatori şi 40 de tone de struguri. Vinificatorii vor aduce vinul brut pînă la condiţia necesară, după care orice companie mare – „DK-Intertrade”, „Acorex Wine Holding”, „Lion Gri”, „Chateau Vartely”, „Vinăria Bostovan”, „Cricova” – va putea îmbutelia 40 mii sticle de vin. Dar trebuie să fie un vin calitativ şi special, maturat în butoaie. Fireşte, un atare vin va avea un preţ de cost mic, datorită costurilor de producţie minime. Dar la bursă nu mai vinzi 40 mii sticle de vin, aici trebuie să ai ceva special, inedit.
Apropo, despre rentabilitatea vinificaţiei. În fine, aceasta trebuie să aibă un nivel minim, pentru ca vinificaţia să se dezvolte, nu să rămînă într-o stare de stagnare. Vinificatorii estimează această rată la 35-40%, în timp ce la etapa actuală rentabilitatea brută este de 15%, iar indicatorul ei net la unele companii este, practic, în minus. Şi asta pentru că din cauza politicii monetar-creditare, pe care o promovează statul, vinificatorii, de exemplu, pierd la fiecare livrare de vin 20-30%. Aceste pierderi se formează din diferenţa de curs valutar (-10%), inflaţie (-10%), impozitele locale (-10%), de multe dintre care exportatorii ar putea fi scutiţi pentru a evita pierderile de acasă la nivel de 30% din venituri.
Exportatorii propun statului să indexeze pierderile exportatorilor, rezultate din diferenţa între cursurile valutelor. Să zicem, dacă exporturile de vin constituie în medie pe an $45 mil., valoarea compensaţiei nu depăşeşte $4,5 mil. Dar propunerea întîmpină obiecţii. Vinificatorilor li se răspunde la toate nivelurile că Fondul Monetar Internaţional nu va admite aşa ceva.
În această situaţie, involuntar, ne întrebăm: „Prin ce se manifestă, de fapt, politica statului în raport cu exportatorii?” În condiţiile în care ei caută acum să obţină produse, nu se vede politica statului. Exportatorii nici nu ştiu măcar care este politica de la noi în domeniul promovării mărfurilor moldoveneşti peste hotare. Ei nu văd schimbări în viitor, pentru că orice premise pentru schimbări sînt inexistente. Prin urmare, politica economică, exprimată prin stagnarea exportatorilor, va continua.
Comercializarea activelor de dragul salvării afacerii
Experţii estimează că multor companii vinicole nu le-au ajuns doar 1,5-2 ani ca să iasă din zona riscantă de practicare a afacerii, legată de cota exagerată a resurselor de împrumut. Cei doi ani lungi şi chinuitori de nopţi nedormite şi reflecţii despre cum să păstreze businessul, să salveze compania şi să rămînă pe linia de plutire nu s-au soldat cu exemple relevante de depăşire a crizei.
Iniţial, mulţi erau dominaţi de un optimism, chiar frate cu eroismul uneori, care da speranţa că vor putea corecta situaţia singuri, fără pierderi, pe cînd acum starea de spirit este alta. O parte din business înţelege clar şi este vădit disponibilă să cedeze o parte din afacere de dragul salvării acesteia. Din cauza încordării nervoase constante, vinificatorii sînt bîntuiţi de cele mai diferite gînduri. Ei înşişi nu au putere de voinţă, dar dacă cineva ar veni şi le-ar propune investiţii, unii, fără să stea pe gînduri, ar ceda o parte din active ca să salveze companiile şi tot ce au realizat în anii de constituire. Pur şi simplu, nu le-au mai rămas puteri deloc.
Majoritatea vinificatorilor sînt oameni de afaceri afirmaţi şi prosperi. Cu regret, pentru mulţi dintre ei toate acestea ţin deja de trecut. Situaţia poate fi salvată prin venirea pe piaţă a unor investitori solizi, pentru care nu e mare lucru să investească 30-50 mil. euro într-o companie vinicolă. Este adevărat că companiile trebuie să merite investiţia, de exemplu, să aibă un brand bine promovat, o producţie cu tehnologiile şi volumele corespunzătoare, calitatea şi marca vinului şi, mai ales, vii proprii, capabile să garanteze materii prime bune pentru fabricarea unor vinuri de calitate foarte bună. Dar nici acestea nu sînt toate. Managerii trebuie să aibă o viziune clară asupra perspectivelor businessului, capacitatea de a vedea viitorul companiei cu o anticipaţie de 3-5-10 ani. Şi, în sfîrşit, ultima condiţie: top-managerii trebuie să aibă un anumit curaj, o minte rece şi un calcul treaz. Toate aceste calităţi, luate la un loc, vor ajuta la formularea conştientizată a unei concluzii deloc uşoare: de dragul salvării businessului, o parte din acesta va trebui cedată investitorilor, la un preţ acceptabil.
Pentru mulţi această decizie va fi dificilă pe plan psihologic. Mulţi vinificatori vor fi determinaţi efectiv să o ia de către băncile care nu vor mai crede promisiunilor, nu vor mai întocmi noi calendare de restructurare a plăţilor pentru creditele expirate.
Dar şi după luarea deciziei privind oportunitatea comercializării unei părţi din business, vinificatorii vor avea decepţii. Şi asta pentru că investitorii cu bani au, de regulă, propriile imagini şi viziuni asupra businessului vinicol în Moldova. Din păcate, viziunile lor asupra acestei afaceri nu coincid întotdeauna cu viziunea proprietarilor de fabrici şi vii autohtoni, care cred că cunosc totul, în amănunte despre acest business, ca nimeni altul. În asemenea clipe, de regulă, survine timpul melodramelor.
În mod tradiţional, poziţia investitorilor cu bani se reduce la aceea că ei propun edificarea unui business mixt, practic, de la zero, de parcă pînă la venirea lor aici a fost potopul. Pur şi simplu, tot de ce dispune azi o duzină de cele mai bune companii, ei denumesc cu simplul cuvînt „platformă”, de pe care se poate face un start reuşit pentru o afacere prosperă în viitor.
După un asemenea scenariu a acţionat, de exemplu, un fond de investiţii occidental solid, care, după ce a studiat businessul într-o companie, a fost literalmente încîntat de ceea ce a văzut: producţie modernă, branduri de vin cunoscute, plantaţii viticole...
„Lăudat să fie managementul care a creat o atare companie. Le mulţumesc enorm acţionarilor, pentru că au răbdat atîţia ani, investind bani în dezvoltarea ei. Compania are un viitor colosal, dar numai cu condiţia că în ea vor fi investiţi, în condiţii de paritate, 40 mil. euro”, a conchis investitorul, ale cărui cuvinte i-au şocat şi pe manageri, şi pe acţionari.
Reprezentantul fondului aştepta la modul cel mai serios răspunsul la întrebarea sa: ”Cît încă acţionarii sînt dispuşi să mai investească în companie?”
Şi, oricît de fantastic ar suna propunerea investitorului, la prima vedere, din punctul de vedere al businessului, poziţia lui este impecabilă!
„Compania are o platformă şi posibilitate de creştere fantastice în viitor, iar valoarea businessului său este negativă, aşa că noi nu sîntem pregătiţi să investim bani singuri. Iar dacă businessul este cu semnul minus, pentru ce trebuie să plătim?”, căuta să afle reprezentantul fondului.
Iese o comedie de genul: investitorul a făcut o ofertă cu următoarea esenţă :
- Acţionari, dăruiţi-ne businessul şi noi îl vom dezvolta pînă la un rezultat fantastic!
Poziţia acţionarilor este uşor de imaginat din start: „O ofertă mai umilitoare nu am mai auzit în tot acest răstimp. Investitorul ne face aluzie, în sensul direct al cuvîntului: băieţi, daţi-vă la o parte, eliberaţi terenul, iar noi le vom face pe toate celelalte în locul vostru”.
S-ar putea ca toate acestea să le pară unora asemănătoare cu o comedie, dar este un fapt din viaţa reală a unei companii vinicole. Managerii acesteia înţeleg că pentru dezvoltarea ulterioară e nevoie de bani vii, pe care investitorul îi oferă în condiţii draconice. Dar, din respect faţă de business, probabil că acţionarii au nevoie de o primă cît de cît, să zicem, un bonus de $10-$15 mil. Pentru că în 15 ani de existenţă, compania a plătit băncilor $25 mil. doar ca dobînzi pentru credite.
Investitorul cu bani grei este un moş zgîrcit. Nu-l faci milos cu emoţiile. El a plecat lăsînd oferta despre viitorul fantastic al companiei, care poate deveni realitate dacă acţionarii vor investi în ea 20 mil. euro.
Or, după încheierea sezonului de concedii, pentru acţionari se întrezăreşte şi o altă realitate – cererile de chemare în judecată. Băncile au răbdat multă vreme, au aprobat calendare de restructurare a creditelor, pe care vinificatorii le-au încălcat. Şi toate în viaţa aceasta, inclusiv răbdarea băncilor, au capăt.
Băncile, care în acest răstimp au concentrat în mîinile lor datoriile companiilor vinicole, răscumpărîndu-le de la alţi creditori, deţin mai mult decît gajuri. Asemenea bănci ţin în mînă afacerile vinificatorilor. Şi atunci cînd va sosi timpul circumstanţelor de forţă majoră, băncile vor comercializa nu liniile de îmbuteliere, nu viile, nu stocurile de vin de marcă, ci businessul vinificatorilor.
Vinificatorii nu au scheme corecte de business
În caz de faliment al marilor companii vinicole în Moldova, un strat întreg al culturii de practicare a businessului va pleca de pe arenă. Astfel au comentat reprezentanţii unei companii petroliere regionale cererile băncilor de chemare în judecată a companiilor vinicole.
Interlocutorul a recunoscut, cu regret, că acest final dramatic, în mare parte, a fost previzibil: majoritatea companiilor nu au avut o abordare în sistem a acestui business.
„În perioada dezvoltării vertiginoase, vinificatorii au dispersat businessul pe diferite direcţii care consumau resurse şi nu exercitau o influenţă eficientă asupra producţiei şi vînzărilor de vin”, a spus reprezentantul companiei.
El a opinat că reprezentanţii companiilor vinicole treceau cu vederea, fără să se gîndească, subvenţiile de 100% care se oferă colegilor din alte state, ceea ce îi plasa din start în condiţii inegale pe pieţele respective.
“Managerii companiilor duceau o viaţă frumoasă, făcînd investiţii mari în imobile şi obiecte de lux şi neavînd, totodată, scheme de practicare a businessului integrate vertical şi pentru perspectivă”, a spus managerul.
În opinia lui, embargoul aplicat de Rusia la importurile de vinuri moldoveneşti, în martie 2006, a urmărit nu numai scopul politic de a pedepsi Moldova, dar şi cel de redistribuţie a pieţei alcoolului.
“În Rusia, deciziile politice au uneori un substrat economic bine exprimat. În cazul cu vinurile moldoveneşti şi georgiene, ea s-a exprimat şi în redistribuţia pieţei, de asemenea”, a menţionat el.
În context, managerul presupune că atunci cînd băncile vor începe să desfăşoare tendere în care vor vinde gajurile vinificatorilor, primii care vor răspunde acestor concursuri vor fi investitorii din Rusia, care vor avea posibilitatea să cumpere aceste active, în condiţii fără alternativă, la preţuri acceptabile.
„Este puţin probabil ca investitorii occidentali să fie interesaţi de activele care funcţionează într-un business greu de înţeles în lipsa unor scheme suficient de clare şi transparente”, a conchis interlocutorul.
Arta de a vinde
Compania franceză BNP Paribas Corporate & Investment Banking va ajuta Guvernul republicii noastre să efectueze privatizarea Băncii de Economii. Compania a cîştigat concursul internaţional pentru selectarea consultantului financiar şi în termen de jumătate de an va prezenta autorităţilor Moldovei avizul despre felul în care urmează să fie comercializată mai bine una dintre cele mai mari bănci din republică.
Banca de Economii trebuie scoasă la vînzare pînă la 31 martie 2009. Acest termen a fost stabilit în Memorandumul FMI privind politicile economice şi financiare ale Moldovei. Totodată, nu este prima dată cînd FMI insistă asupra transmiterii băncii în proprietate privată.
Pînă acum, autorităţile Moldovei nu prea au căutat să comercializeze banca, ea fiind una dintre cele mai vechi din republică şi deţine o reţea mare de filiale. Conform memorandumului precedent, evaluarea Băncii de Economii urma să fie încheiată încă în anul 2007. Atunci, tenderul pentru evaluare fusese cîştigat de „Deloytte & Touche”, dar ulterior Guvernul a renunţat la planul iniţial de estimare independentă a valorii de piaţă a băncii „în legătură cu cerinţele nejustificate pe care le-a formulat compania de consultanţă selectată”. Potrivit altor date, Guvernul ar fi deţinut informaţii conform cărora auditorul intenţionează să participe, într-un mod anumit, la privatizarea băncii pe care o evaluează.
În acest an, Guvernul, ca să evite situaţiile penibile, s-a pus minuţios pe organizarea concursului, care a fost anunţat pe 28 martie, prin intermediul „Financial Times”.
Pe lîngă Paribas, au mai depus cereri de participare la concurs GALT & Traggart (Georgia), HSBC Bank SRL (Marea Britanie) şi consorţiul compus din agenţiile Estimator–VM (Moldova), IAAG Consultoria (Spania) şi MEINL Advisories (Austria).
După ce a analizat ofertele, grupul de lucru compus din reprezentanţi ai Ministerului Economiei şi Comerţului, Ministerului Finanţelor, Băncii Naţionale a Moldovei, Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare şi Agenţiei Proprietăţii Publice pe lîngă Ministerul Economiei şi Comerţului, a apreciat că oferta BNP Paribas Corporate & Investment Banking este cea mai bună.
Igor GRIGORIEV, director al Agenţiei Proprietăţii Publice: Pînă la 30 septembrie, urmează să se încheie negocierile cu cîştigătorul, prin semnarea contractului. Consultantul urma să determine, în şase luni, preţul real al pachetului de acţiuni ale statului şi să propună formula de privatizare cea mai avantajoasă.
Statul deţine la bancă o cotă de 56,1%, persoanele juridice - 41% din acţiuni, iar persoanele fizice - 2,6%.
Dar negocierile cu BNP Paribas s-au cam lungit şi contractul final a fost semnat cu o săptămînă mai tîrziu. Conform acestuia, consultantul urmează să elaboreze, în termen de şase luni, pachetul de documente şi să scoată banca la vînzare. Dacă tranzacţia nu va avea loc pînă la sfîrşitul anului 2009, termenul ar putea să mai fie prelungit cu un an.
Guvernul va plăti 170 mii euro pentru serviciile de consultant ale BNP Paribas şi alte 2,5% din valoarea tranzacţiei la comercializarea pachetului de acţiuni ale băncii.
Din dosarul "Profit"
În trimestrul II, Banca de Economii şi-a crescut capitalul acţionar cu 72,29 mil. lei (10,72%), devenind lider la sporirea capitalului acţionar între băncile din Moldova. Capitalul acţionar a fost majorat, în principal, datorită beneficiului nerepartizat, care după semestrul I a constituit 132,39 mil. lei, reprezentînd al doilea rezultat după cel al Moldova Agroindbank-ului.
Pe parcursul trimestrului, Banca de Economii şi-a extins cota de piaţă la active la 9,7%, menţinînd a patra poziţie pe piaţa bancară după valoarea capitalului (3,5 mlrd. lei), dar a ajuns printre cinci bănci care în trimestrul doi şi-au diminuat lichiditatea (-0,22%). Valoarea activelor lichide ale băncii a fost de 1,32 mlrd. lei.
Deţinînd una dintre cele mai ramificate reţele de oficii în republică, chiar dacă are o publicitate rezervată şi dobînzi moderate, Banca de Economii a reuşit să-şi crească portofoliul de depozite cu 154,34 mil. lei (+6,29 %). Aceste eforturi însă nu au ajutat-o să-şi extindă cota pe piaţa mijloacelor atrase, care rămîne la nivelul de 10%.
Banca de Economii însă are succese la creditare. În trei luni, ea şi-a sporit portofoliul de credite cu 137,92 mil. lei (+8,32%), pînă la 1,79 mlrd. lei. Totodată, cota de piaţă la creditări s-a extins cu 0,3 p.p., pînă la 8%.
Banca continuă să se pregătească activ de vînzare, îmbunătăţindu-şi indicatorii principali, totodată, acţiunile ei apar tot mai des la bursă, vînzările lor le menţin preţul de piaţă la nivelul de 190-195 lei pe o acţiune.
Guvern nou – buget vechi
Contrar aşteptărilor, noul Guvern nu a propus şi o nouă structură a bugetului de stat pentru anul viitor. Ca structură, acesta este, practic, identic cu bugetele din ultimii şapte ani, unica diferenţă constituind-o cifrele.
De fapt, această situaţie are o explicaţie foarte simplă – majoritatea persoanelor responsabile de elaborarea bugetului, inclusiv premierul Zinaida Greceanîi, au făcut parte şi din vechiul Guvern. Se vede că aceştia au preferat să meargă pe cărăruia bătătorită deja, să propună un buget care, de bine de rău, permite ţării să înnoade tei de curmei şi să evite schimbările „revoluţionare”, deosebit de periculoase într-un an electoral. În rezultat, nici nu este de mirare că, dacă e să suprapunem proiectul de buget cu care a venit Guvernul acum un an şi cel cu care a venit recent, practic, nu vom vedea nici o diferenţă (ca structură), fiind doar precizate cifrele, care, evident, au crescut. Anume aşa am procedat şi noi, adică am suprapus cele două bugete (2008 în variantă iniţială şi 2009), lucru care permite lesne de făcut o analiză comparativă.
Venituri bugetare
Astfel, în 2009 se preconizează că veniturile bugetului de stat vor constitui 17,224 mlrd. lei, dintre care granturilor externe le vor reveni 819 mil. lei. O sumă de 558,1 mil. lei din granturi va fi pentru susţinerea bugetului, iar restul - pentru proiecte finanţate din surse externe. De notat că veniturile totale ale bugetului-2008 au fost preconizate acum un an la 14,658 mlrd. lei, dintre care granturile au constituit 1,175 mlrd. lei. Pentru susţinerea bugetului în 2008 au fost prevăzute 731 mil. lei din granturile externe, iar pentru proiecte finanţate din surse externe – 444 mil. lei.
Ca şi în bugetul-2008, cea mai mare pondere în bugetul-2009 o vor avea veniturile fiscale - 14,461 mlrd. lei. Dintre acestea impozitului pe venit îi vor reveni – 110,1 mil. lei (193,1 mil. lei în 2008), impozitelor interne pe mărfuri şi servicii – 13,163 mlrd. lei. (10,463 mlrd. lei). La cel de-al doilea tip de impozite se atribuie: TVA la mărfurile produse şi serviciile prestate pe teritoriul Republicii Moldova - 4,071 mlrd. lei (2,96 mlrd. lei), TVA la mărfurile importate – 8,820 mlrd. lei (7,3 mlrd. lei). Restituirea TVA este preconizată la nivelul de 1,806 mlrd. lei (1,46 mlrd. lei).
Tot din acest tip de impozite fac parte şi accizele, care în total în 2009 vor furniza bugetului 1,765 mlrd. lei (1,38 mlrd. lei). Accizele la materialul vinicol vor fi de 8,645 mil. lei (4,1 mil. lei), la rachiu, lichioruri, divinuri şi alte băuturi spirtoase - 228,8 mil. lei (199,1 mil. lei), la bere - 247 mil. lei (199,2 mil. lei), la produsele din tutun - 114,4 mil. lei (83 mil. lei), la bijuterii - 18,2 mil. lei (12,1 mil. lei), la benzină şi motorină - 467,5 mil. lei (467,5 mil. lei), la autoturisme – 700 mil. lei (449,8 mil. lei). Restituirea accizelor va constitui în total 93,3 mil. lei (90 mil. lei).
Printre veniturile fiscale ale bugetului pentru 2009 se numără şi taxele. Dintre acestea, venituri importante vor aduce: taxele rutiere în total - 108,9 mil. lei (96,1 mil. lei), taxa de licenţă pentru anumite genuri de activitate - 102,8 mil. lei (107,8 mil. lei), taxa de timbru - 15,7 mil. lei (10,5 mil. lei), taxa pentru revitalizarea agriculturii - 81,3 mil. lei (67,9 mil. lei), taxa vamală - 816,8 mil. lei (640 mil. lei), taxa pentru efectuarea procedurilor vamale - 328,8 mil. lei (211,6 mil. lei), taxa consulară - 38,6 mil. lei (59,7 mil. lei).
Ca şi în anii precedenţi, veniturilor nefiscale le revine o cotă neînsemnată în structura bugetului de stat. Printre acestea pot fi menţionate: dividendele aferente cotei de participare a statului în diferite societăţi pe acţiuni - 100 mil. lei (132 mil. lei), defalcările din profitul net al întreprinderilor de stat - 80 mil. lei (40 mil. lei), dobînzile la creditele acordate de la bugetul de stat - 40 mil. lei (30 mil. lei), dobînzile aferente soldurilor mijloacelor băneşti la conturile bancare ale Trezoreriei de stat - 8 mil. lei (20 mil. lei), dobînzile de la depunerea mijloacelor bugetare la conturile depozitare bancare - 20 mil. lei (15 mil. lei).
Nu se ştie din ce motive, în 2009 va scădea, practic, în jumătate ponderea în buget a taxelor şi plăţilor administrative, deşi acestea vor furniza şi în continuare venituri substanţiale. Dacă în 2008 din aceste taxe în bugetul de stat se preconiza vărsarea a 512 mil. lei, apoi în 2009 - doar 255,4 mil. lei. Din categoria respectivă de taxe fac parte: taxele pentru examinarea cauzelor de către instanţele de judecată - 60 mil. lei (62 mil. lei), taxele achitate pentru servicii notariale şi venitul notarilor de stat - 58 mil. lei (49 mil. lei), taxe pentru eliberarea paşapoartelor - 8,2 mil. lei (6,2 mil. lei), taxe percepute de poliţia rutieră – 500 mii lei (3 mil. lei), mijloace încasate ca urmare a excluderii terenurilor din circuitul agricol - 25 mil. lei (3 mil. lei) etc.
În schimb, statul are de gînd să se „revanşeze” pe alt plan - amenzile şi sancţiunile administrative urmează să aducă la buget în 2009 70 mil. lei, ceea ce este de două ori mai mult decît în 2008. Interesant, de unde ştiu cei care elaborează bugetul cîte încălcări şi în ce sumă vor fi făcute în anul viitor?
Cheltuieli bugetare
În condiţiile în care Guvernul aşteaptă o creştere considerabilă a veniturilor bugetului în 2009, evident că a majorat şi cheltuielile. Astfel, acestea urmează să constituie 18,009 mlrd. lei, pe cînd în 2008 au fost de 14,881 mlrd. lei. Nici la acest capitol Guvernul nu a fost ingenios şi a venit cu vechea structură. La fel ca şi în anii precedenţi cele mai mari cheltuieli vor fi făcute pentru ocrotirea sănătăţii - 2,556 mlrd. (2,082 mlrd. lei) şi învăţămînt - 1,934 mlrd. (1,579 mlrd. lei), pentru menţinerea ordinii publice şi securitate naţională - 1,38 mlrd. (981,5 mil. lei), după care „slugile poporului” s-au gîndit şi la propriile comodităţi. Astfel, serviciilor de stat cu destinaţie generală (Parlament, Preşedinţie, Guvern) le-au revenit în total cheltuieli în sumă de 1,19 mlrd. (1,017 mlrd. lei).
Pentru activitatea externă a ţării în 2009 vor fi cheltuiţi 274 mil. lei (263 mil. lei), apărarea naţională - 276,7 mil. (279,4 mil. lei), justiţie - 318,5 mil. lei (287,8 mil. lei), ştiinţă şi inovare - 511 mil. lei (393,6 mil. lei), cultură, artă, sport şi acţiuni pentru tineret - 259,3 mil. (245,1 mil. lei) etc.
La fel ca şi în anii precedenţi, din buget se vor aloca sume relativ mici pentru unele domenii destul de importante. Foarte puţin se va aloca pentru industrie şi construcţii - 28 mil. lei (25,3 mil.lei), pentru agricultură, gospodăria silvică, gospodăria piscicolă şi gospodăria apelor - 870,5 mil. lei (772,3 mil. lei), pentru transporturi, gospodăria drumurilor, comunicaţii şi informatică - 535,2 mil. lei. (683,5 mil. lei).
La capitolul cheltuieli bugetare merită menţionat şi serviciul datoriei de stat, pentru care, în total, se vor aloca 876,6 mil. lei. (652,6 mil. lei). Pentru serviciul datoriei de stat interne se vor aloca 675 mil. lei, iar a celei externe - 201,6 mil. lei.
De asemenea, trebuie de notat că în 2009 pentru completarea rezervelor de stat se vor aloca 60 mil. lei, pe cînd în 2008 s-au alocat 49,1 mil. lei.
Deficitul bugetar
În 2009 Moldova va avea un deficit bugetar mult mai mare decît în 2008 - 784,3 mil. lei contra a 223,7 mil. lei. Şi aici Guvernul nu a „inventat bicicleta” şi, ca şi în anii precedenţi, intenţionează să acopere deficitul din astfel de surse ca: rambursarea împrumuturilor acordate de BNM – 118,8 mil. lei; împrumuturi externe de 805,1 mil.(dar, în acelaşi timp se vor achita alte împumuturi externe de 482,7 mil. lei şi, prin urmare, va rămînea mai puţin de jumătate din suma menţionată); vînzarea şi privatizarea bunurilor domeniului public - 390,4 mil. lei etc.
În 2009 Fondul de rezervă al Guvernului va fi de 158,2 mil. lei (46 mil. lei), iar transferurile din bugetul de stat către bugetele unităţilor administrativ-teritoriale - de peste 3 mlrd. lei (2,87 mlrd. lei).
Concluzii
Cu titlu de concluzie se poate de spus că, la fel ca şi în anii precedenţi, Moldova va avea un buget de consum, bazat în mare parte pe veniturile vămii, care, la rîndul său, va miza pe importurile masive în ţară. Acest lucru se vede lesne din majorările pe care Guvernul le aşteaptă la capitolul TVA la import, dar şi la capitolele taxe vamale şi taxe pentru efectuarea procedurilor vamale.
De asemenea, bugetul-2009 va fi unul orientat social, cele mai importante cheltuieli fiind făcute pentru ocrotirea sănătăţii, învăţămînt şi menţinerea ordinii publice.
Unicele „intrigi” ale bugetului se conţin la capitolul accize. Nu este clar pe ce mizează Guvernul atunci cînd prognozează venituri cu mult mai mari decît în anii precedenţi de pe urma aplicării accizelor la autoturisme, dar şi la produsele din tutun.
De asemenea, bugetul-2009 pune niţel pe gînduri la capitolul venituri ale statului ca urmare a acţiunilor pe care le deţine la diferite întreprinderi. Aceste venituri sînt mult mai mici decît acum un an, ceea ce ar însemna că, fie statul şi-a vîndut deja acţiunile la diferite întreprinderi, fie întreprinderile la care statul este acţionar au devenit mai puţin profitabile. În acelaşi timp, trebuie de menţionat că bugetul va obţine venituri mai mari decît în anii precedenţi de pe urma vărsării în buget a profitului întreprinderilor cu capital sută la sută de stat.
Alte concluzii ce pot fi făcute în baza proiectului bugetului pentru anul 2009 sînt: trezoreria de stat îşi va diminua defalcările în buget de pe urma plasării mijloacelor sale pe conturi bancare (în schimb, vor creşte sumele provenite din dobînzile de la plasarea pe conturi a mijloacelor bugetului); taxele şi plăţile administrative vor oferi bugetului în jumătate decît urmează să ofere în 2008 (suma nu e mică, e vorba de pierderi de circa 250 mil. lei); statul va obţine venituri cu mult mai mari decît în 2008 de pe urma scoaterii terenurilor din circuitul agricol (ceea ce ne duce la gîndul că foarte multe terenuri cu destinaţie agricolă îşi vor pierde acest statut în anul ce vine) etc.
În linii mari, acesta ar fi tabloul bugetului-2009 – un tablou care, cu excepţia diferenţelor menţionate deja, nu se deosebeşte prea mult de cel al bugetelor anterioare. Nu este cel mai bun buget pe care-l putea avea Moldova, dar nu ne rămîne decît să ne consolăm cu gîndul că putea fi şi mai rău.
Regrupări preelectorale
Sintagma «toamna politică fierbinte» a devenit demult la noi un clişeu jurnalistic. În primul rînd, pentru că politicienii care s-au odihnit pe litoral, cînd vine toamna, se avîntă în lupte, dorind iarăşi şi iarăşi să-şi dovedească capacitatea. Mai ales, în toamna acestui an. Nu trebuie să fii un prezicător politic ca să presupui că toamna vor demara pregătirile active de alegerile parlamentare, preconizate să aibă loc primăvara. Prima jumătate a toamnei a îndreptăţit cu vîrf şi îndesat aceste aşteptări.
Partidul Comuniştilor (PCRM), aflat la guvernare, respectă cu fermitate dispoziţiile congresului din martie al partidului, care a dat startul neoficial cursei electorale. Spre deosebire de toate celelalte formaţiuni, este cert că PCRM nu intenţionează să constituie blocuri şi să opereze transformări radicale. Partidul de guvernămînt merge „cu paşi mari” sperînd să obţină a treia oară dacă nu majoritatea în Parlament, mai multe voturi decît alte partide. Este şi posibil – datorită electoratului vîrstnic activ, aplicării resurselor administrative, financiare şi media nelimitate, popularităţii liderului său – şef de stat şi unei serii de alţi factori.
Dar de multe circumstanţe va depinde dacă PCRM va repurta o victorie convingătoare sau, pur şi simplu, îşi va devansa concurenţii principali. În primul rînd, succesul sau nereuşita PCRM vor depinde, în mare măsură, nu de lupta politică, ci de acţiunile (sau inacţiunile) sale proprii. Putem spune că primul pas pe care l-au făcut comuniştii imediat după congres în întîmpinarea alegerilor – schimbarea Guvernului – nu a fost unul prea reuşit. Noul Guvern nu este cu mult mai bun decît cel vechi. În pofida tuturor eforturilor, încă nu se poate spune că Zinaida Greceanîi a adus dividende suplimentare în activul partidului. Guvernul nou îl ascultă pe şeful statului la fel de bine ca şi cel precedent, dar aceasta nu dă un plus de eficienţă. Mai mult, se pare că comuniştii şi-au lansat, cu propriile mîini, un oponent nou – pe Vasile Tarlev.
Nu se atestă avansări nici pe direcţia transnistreană. Precum au presupus observatorii, optimismul exagerat al lui Vladimir Voronin s-a dovedit a fi nejustificat. În jurul întrevederii amînate cu Igor Smirnov a fost atîta gălăgie încît Preşedintele Moldovei a declarat chiar că liderul tiraspolean şi toate regimurile separatiste trebuie trimise la „gunoiştea istoriei”. Afirmaţie cu care Smirnov, probabil, nu este categoric de acord. El va imita dorinţa de a rezolva problema transnistreană, dar, de fapt, va aştepta rezultatele alegerilor parlamentare din Moldova ca să vadă încă o dată – cine va fi pe cal alb, şi cine va merge la gunoişte...
În rest, comuniştii nu prea au motive pentru îngrijorare. Ei deţin controlul total asupra situaţiei din Parlament şi Guvern, iar prin regruparea forţelor în Consiliul Municipal Chişinău ei au neutralizat şi activismul opoziţiei liberale în capitală. Judecînd după comportamentul oponenţilor principali, comuniştii nu au de cine să se teamă. Nimeni nu atentează serios la electoratul lor.
Probabil, lucrul acesta va încerca să-l facă Vasile Tarlev, revenit în politică în fruntea Uniunii Centriste. El a fost supărat de faptul că a fost demis „din propria dorinţă” şi nu a primit nimic în schimb. Dacă nu vom lua în calcul, bineînţeles, «Ordinul Republicii», acordat de Vladimir Voronin, care îi asigura pe toţi că ex-premierul rămîne „membru al echipei”. Şeful statului mai susţinea că acestuia îi va fi încredinţat „un sector de lucru de răspundere”. Totodată, fie că nu s-a găsit un atare sector, fie că nu a mers relaţia cu fosta „echipă”, dar domnul Tarlev a rămas nesolicitat. După o jumătate de an de inactivitate, el s-a grăbit să-şi caute un loc sub soare, pînă electoratul nu l-a uitat definitiv pe cel care s-a aflat cel mai mult timp dintre toţi în postul de prim-ministru, în istoria Moldovei contemporane.
Uniunea Centristă din Moldova (UCM), cu preşedintele ei constant, Mihai Petrache, nu a acumulat niciodată în alegeri nici măcar un procent din voturile alegătorilor. Treptat, partidul a ajuns la periferia vieţii politice şi părea că zilele lui sînt numărate. În pofida divergenţelor şi scandalului de la congres, alegerea lui Tarlev în fruntea UCM îi oferă Uniunii şansa, cel puţin, să lupte la alegerile parlamentare şi să nu ceară să fie luată sub aripa cuiva.
Este cert că acest partid va căuta acum să obţină voturile nu doar ale alegătorilor de orientare democrată şi social-democrată, ci să mai rupă şi ceva din „torta comunistă”. Înţelegînd situaţia, autorităţile au reacţionat critic la apariţia lui Tarlev în politică şi au dat curs imediat informaţiei despre fraudele de la Fabrica «Bucuria», din perioada în care proaspătul politician era director al acesteia. Şi acesta este doar începutul. De altfel, nimeni nu a anulat principiul: „Ai noştri sînt ofensaţi, ei trebuie apăraţi!” Asemenea acţiuni ale autorităţilor pot nu numai să pună piedici Uniunii Centriste, dar şi s-o ajute.
Or, şi o atare publicitate îndoielnică şi ajutor din partea autorităţilor abia de pot favoriza depăşirea de către UCM a pragului de şase la sută pe care comuniştii nu au de gînd să-l diminueze, contrar recomandărilor organismelor internaţionale. Dacă Uniunea Centristă va acumula 4-5 procente, am putea spune că acesta va constitui un eşec al comuniştilor, pentru că partea leului din aceste sufragii va fi ruptă de la ei şi distribuită proporţional tuturor celor care vor accede în Parlament. Iar dacă UCM va ajunge totuşi în legislativ, nu încape îndoială că partidul va accepta colaborarea pentru constituirea majorităţii parlamentare comuniste.
Există chiar presupuneri, potrivit cărora, de fapt, toate divergenţele dintre Tarlev şi foştii tovarăşi de idei din Partidul Comuniştilor ar fi fost înscenate, cu scopul creării „coloanei a doua” pentru constituirea ulterioară a majorităţii parlamentare. Asemenea variante, deşi par puţin verosimile, nu pot fi neglijate. Iar faptul că Vladimir Voronin a respins în repetate rînduri posibilitatea de constituire a unor partide-satelit nu face decît să confirme ipoteza.
Cu o jumătate de an înainte de alegeri, Voronin nu-şi ascunde intenţia de a fi primul pe lista candidaţilor de parlamentari ai PCRM, de a deveni ulterior Preşedinte al Parlamentului şi a conduce ţara în acelaşi regim. O aluzie clară în acest sens a fost făcută în interviul acordat recent postului de radio «Ăho Moskvî», în care Voronin a declarat că rămîne în «politica activă». Comuniştii speră să obţină voturile care nu le ajung în Parlament, în primul rînd, de la Partidul Popular Creştin Democrat (PPCD), care în ultimii ani a parcurs o cale anevoioasă de la principalul oponent pînă la principalul aliat al comuniştilor.
Iurie Roşca şi-a dovedit de multe ori capacitatea de a se adapta la orice situaţie şi de a rămîne în politică. El a primit cadou de la comunişti postul de televiziune «EU (Roşca) TV», precum şi multe alte facilităţi, şi speră foarte mult să depăşească aşa-zisul sindrom „4 aprilie 2005”. Atunci, comuniştii vor putea miza pe deplin pe voturile sale la formarea majorităţii parlamentare pentru alegerea şefului statului, a spicherului şi pentru formarea Guvernului.
Or, mai rămîne o întrebare: va ajunge oare PPCD în Parlament sau nu? Doar Roşca însuşi ar putea să răspundă afirmativ la această întrebare. Cu siguranţă, el va căuta să găsească vreo baghetă magică, cum au fost pentru el în campaniile electorale precedente fostul deţinut politic Ilie Ilaşcu; luptătorul înverşunat împotriva corupţiei, generalul Nicolae Alexei, şi protestele anticomuniste cu dispariţia enigmatică a lui Cubreacov.
Pentru că nu sînt la fel de siguri că „parteneriautl politic” va continua şi coaliţia roş-oranj se va menţine, comuniştii vor căuta să stabilească relaţii cu alte partide, care ar putea accede în Legislativ. Mai întîi, din rîndul aşa-zişilor centrişti, care se situează pe eşichierul politic mai la dreapta de Uniunea Centristă. O atare forţă ar putea să devină Partidul Democrat, cu care comuniştii au mai reuşit să se înţeleagă în actualul Parlament. Sau Partidul Social Democrat, cu ajutorul căruia autorităţile centrale au putut destrăma coaliţia de guvernămînt în Consiliul Municipal Chişinău, făcînd mult rău democraţilor şi liberalilor. Dar se pare că accederea acestor partide în Parlament este o întrebare la fel de mare, ca şi în cazul PPCD-ului.
Doi Dumitri - fostul preşedinte al Parlamentului, Diacov, şi fostul premier, Braghiş, pînă la urmă nu s-au putut înţelege în privinţa fuzionării partidelor şi convocării, toamna, a congresului de fuziune. De asemenea, nu s-au îndreptăţit zvonurile lansate acum un an, precum că Marian Lupu ar putea să devină liderul Partidului Democrat, iar vreun alt politician cunoscut va adera la social-democraţi. Aceştia nu au reuşit să ducă la un sfîrşit logic unirea puterilor în centrul politic, Partidul Democrat a suferit pierderi mari din cauza exodului mai multor activişti de partid la Partidul Liberal Democrat. În această situaţie, este greu de crezut că ambele partide, PSDM şi PDM, vor trece în Parlament.
Nici situaţia din tabăra liberalilor nu oferă mai multă certitudine. Procesul de unire a forţelor pe flancul drept s-a blocat, fără să fi început. Liberal-democraţii, care menţin o amploare mare a activităţilor de partid, în premieră pentru istoria politicii moldoveneşti contemporane, au desfăşurat un congres în afara Chişinăului – la Bălţi. Acolo, ei au anunţat startul oficial al campaniei lor electorale şi intenţii serioase de a lucra în toată republica, fără să se limiteze cu perimetrul /pieţei - ?/ Marii Adunări Naţionale. Aceasta poate da anumite rezultate, avînd în vedere succesul relativ al lui Vlad Filat la alegerile de primar de Chişinău şi poziţia anticomunistă consecventă a PLDM-ului.
După ce PPCD şi-a abandonat retorica anticomunistă, voturile electoratului cu viziuni anticomuniste sînt pretinse, pe lîngă PLDM, de către Alianţa „Moldova Noastră” şi Partidul Liberal. Acestea aşteaptă, deocamdată, dacă cineva dintre alţi parteneri din aripa liberală se va asocia ca să ia cu asalt împreună Olimpul parlamentar. Deocamdată, doar Partidul Popular Republican a anunţat asemenea intenţii. Liderul acestuia, Nicolae Andronic, admite posibilitatea de aderare la AMN, în timp ce Partidul Naţional Liberal, mişcarea „Acţiunea Europeană” şi alte cîteva partide încearcă să elaboreze independent tactica şi strategia de desfăşurare a campaniei electorale. Totodată, nu toate ţin cont de faptul că le-a rămas foarte puţin timp. Dacă a mai rămas, în fond.
