Privatizarea totală de la mijlocul anilor 90 a pus începutul sfîrşitului reţelei vaste a farmaciilor de stat, ca de altfel, aproape a întregii economii sovietice. Cele 500 de farmacii care acopereau cu vîrf şi îndesat nevoile spitalelor şi ale altor instituţii medicale din republică, au trecut, peste noapte în mîini private, şi nu ale unui proprietar (nu de alta, dar toată lumea dorea să facă ceva cu bonurile). Astfel, statul a pierdut controlul asupra asigurării populaţiei cu medicamente.

Mai departe – şi mai rău. Uitînd de standarde şi de norme, farmaciile au început să răsară în oraşe ca ciupercile după ploaie. Toată lumea descurcăreaţă a dat buzna în business-ul farmaceutic în creştere şi nu întotdeauna legal (nu se luau în calcul studiile farmaceutice, important era să fie bani). La sate, mai ales în cele mici, farmaciile, pur şi simplu, s-au închis, din mai multe motive: fuga masivă a locuitorilor noştri după cîştiguri peste hotare (inclusiv a farmaciştilor), scăderea capacităţii de cumpărare a celor care au rămas în patrie.

În pragul mileniului nou, Ministerul Sănătăţii  al Moldovei a luat o decizie ieşită din comun şi care nu a avut analogie nicăieri. În multe sate au fost inaugurate filiale ale farmaciilor spitaliceşti (care, în esenţă, sînt închise pentru alţii şi din care preparatele se cumpără doar prin transfer). După ce filialele rurale au fost asigurate cu minimul necesar de medicamente, precum şi cu preparate incluse în diverse programe naţionale, de exemplu, de combatere a diabetului zaharat, s-a decis că la filiale se va lucra contra numerar.

A fost rezolvată şi problema cu deficitul de cadre – personalul medical mediu (asistente medicale, felceri), după ce urmează cursurile de perfecţionare corespunzătoare, pot lucra în farmacia rurală sau punctul farmaceutic şi chiar beneficia de un spor la salariu dacă cumulează două funcţii.

Dar reforma în sistemul de sănătate publică, implementată în ţara  noastră din 1 ianuarie 2008 (am scris detaliat despre aceasta în „Profit” nr. 10, 2007) a tulburat stabilitatea relativă. După separarea asistenţei medicale primare de cea de staţionar a apărut o întrebare rezonabilă: cui i se subordonează farmaciile rurale, acum? De jure ele se referă la spitalul central raional, iar de facto la instituţia curativă în care activează.

30 din cele 35 de farmacii spitaliceşti raionale au renunţat să finanţeze farmaciile săteşti în funcţiune şi, în plus, să deschidă puncte farmaceutice noi în satele în care acestea nu au existat mai înainte. (Conform reformei noi, asistenţa medicală primară, adică punctul de felcer sau ambulatoriul, trebuie să existe în fiecare localitate, pe lîngă ele, respectiv, trebuie să fie şi farmacii).

Propunerea de înfiinţare a reţelei largi de farmacii  a fost trimisă şi marilor întreprinderi farmaceutice private, dar acestea, mulţumind pentru încrederea mare care le-a fost acordată, tot nu au riscat să-şi asume o povară atît de grea şi nu prea profitabilă  (oare se poate vorbi despre cifre de afaceri importante în localităţile cu cîteva sute de locuitori?).

Şi atunci, această funcţie a fost atribuită benevol-silit „Sanfarm-Prim” SA   (tot ea şi „Basa-Farm”), în care statul deţine 99,11% din acţiuni.

Or, desemnarea responsabilului este doar un început de cale. Acum, trebuie realizată o muncă îndelungată – trebuie inaugurate farmacii în două sute de localităţi din republică, iar alte circa o mie de puncte farmaceutice trebuie conformate normelor, pentru că, mai devreme sau mai tîrziu, acestea trebuie să obţină licenţa, căci nu mai sînt filiale ale farmaciilor raionale, ci întreprinderi separate.

Pe lîngă reparaţii la edificiu, dotarea cu stelaje şi frigidere, multe vor trebui conectate la sistemul computerizat unic. Pe parcursul a doi ani (anume atunci va trebui trecută procedura de licenţiere) pentru crearea reţelei de farmacii de stat unice în întreaga republică e nevoie de 270 mln. lei, iar dacă modest – cel puţin 170 mln. lei.

Ar fi cazul să relatăm separat despre autorii acestui proiect – un plan surprinzător de bine gîndit. Punctele farmaceutice trebuie deschise doar acolo unde acestea lipsesc totalmente – dacă într-un sat a fost organizată deja asigurarea cu medicamente (fie şi de o companie privată) nimeni nu o va închide ca să o înlocuiască cu una nouă, de stat. A fost rezolvată creativ şi problema cu computerizarea totală (mai exact, farmacie cu farmacie) - punctele farmaceutice cu vînzări şi cu sortimente mici vor fi dotate nu cu computere personale, ci cu maşini de casă speciale cu tehnologia GPRS. Un dispozitiv special va introduce în memoria maşinii de casă denumirea medicamentului vîndut, după care va lua legătura cu serverul de bază şi va transmite toată informaţia. Această tehnică va costa de două ori mai ieftin decît cumpărarea unui computer. Documentul a luat în calcul chiar şi problema cumpărării încăperilor sau a plăţii de arendă - «Sanfarm-Prim» răspunde de asigurare cu medicamente, iar autorităţile locale să fie amabile şi să nu încaseze plăţi de la farmacii, nu de alta, dar ele vînd medicamente pentru consătenii Dvs. Apropo, despre medicamente. Farmaciile de stat vor prefera producătorii locali, iar aceştia sînt mai mult de douăzeci în republică, cea mai cunoscută fiind fabrica «Farmaco». 

Şi acum, principalul: va putea oare reţeaua de farmacii de stat să concureze cu monştri farmaceutici ca „Farmacia Familiei”, „Felicia”, „Orient” şi va deveni oare statul monopolist pe această piaţă, în viitor? 

Vladimir Verdeş, directorul Agenţiei Medicamentului: Nu este vorba despre crearea unui monopolist, ci despre asigurarea cu medicamente pretutindeni. Încă la etapa elaborării proiectului, am căutat să evităm exagerările, aşa că am specificat din start – farmaciile vor apărea doar în satele în care ele nu au existat mai înainte. Eu cred că în această situaţie statul şi-a asumat o povară grea – să asigure un minim de medicamente pentru întreaga populaţie, uitînd de profit şi rentabilitate. Principala idee a acestei reforme este ca oamenii să nu meargă după citramon, valocordin sau analgină la centrul raional, ca să poată primi pe loc prima asistenţă cu medicamente, căci chiar şi medicul cel mai profesionist este neputincios uneori fără medicamente. Cu regret, în ultima vreme, mulţi în fuga după bani au început să uite predica principală a medicinii – interesele bolnavului trebuie să aibă supremaţie!
 
Ala Ciobanu, preşedintele Asociaţiei Farmaciştilor din Moldova: Concurenţa sănătoasă are mereu un impact benefic asupra consumatorilor, un exemplu bun este apariţia noului operator de telefonie mobilă – cei care deja activează pe piaţă coboară imediat preţurile, lansează oferte atractive, iar în final au de cîştigat cetăţenii de rînd. Exact aceeaşi situaţie se constată pe piaţa farmaceutică – statul devine încă un operator, cu efectele care rezultă din mecanismul de piaţă.  Statul nu poate deveni monopolist pe piaţa farmaceutică din cîteva cauze: în primul rînd, la noi se aplică legislaţia antimonopol, în al doilea, piaţa farmaceutică din Moldova se evaluează la peste $100 mln. Teoretic, poate deveni monopolist un operator foarte mare şi foarte bogat, capabil să se înţeleagă cu toţi jucătorii de pe piaţa farmaceutică – practic, aceasta este imposibil. Mulţi sînt convinşi că business-ul farmaceutic este cel mai profitabil, dar farmaceutica nu este un business, ci o structură a sistemului sănătăţii în care toţi lucrează după principiul venitului zero. Şi viaţa a dovedit acest lucru – dacă inaugurarea farmaciilor ar fi o afacere atît de profitabilă, noi nu am fi ajuns în situaţia în care sătenii au un acces limitat la medicamente. 

De altfel, ţinînd minte că în ţara noastră, ca în poveste, este posibil şi imposibilul, nu este cazul să tragem concluzii univoce. Cu atît mai mult cu cît şi companiile private, mai ales, cele care s-au aranjat în preajma spitalelor, nu se tem de concurenţă. Ei şi ce dacă la farmacia de stat gentamicina sau analgina sînt mai ieftine – în locul lor au apărut demult medicamente mai eficiente şi mai scumpe, iar după acestea poftiţi la particulari! Iar medicului care a prescris medicamentul „necesar” şi a trimis la farmacia „necesară” la sfîrşitul lunii i se cuvine o recompensă bănească de la proprietarul farmaciei, care este cu atît mai mare cu cît mai mulţi bolnavi a trimis el. Aşadar, interesele cui sînt mai presus de orice în medicină?!