Profitразделитель ссылочного текста №_12_2023, decembrie 2023

Consulting-ul de comunicare – o inovaţie pentru Moldova

| Profit & Inovaţii

Progresul şi dezvoltarea implică atît „reformarea” vechilor profesii, cît şi apariţia celor noi. Una dintre acestea este şi cea de consultant de comunicare. În Occident, această meserie este utilizată pe larg, iar în Moldova se fac doar unele încercări timide în acest sens. Peter-Vlad (?) IANUSEVICI este un reprezentant al acestei profesii. Timp de mai mulţi ani el a practicat-o în Germania, iar recent s-a stabilit cu traiul în Republica Moldova şi face unele încercări de a o implementa şi aici. El a acceptat să acorde un interviu reporterului „Profit”, Igor VOLNIŢCHI, în care a dezvăluit detaliile ce ţin de această meserie.

„Profit”: Ce înseamnă să fii consultant de comunicare?

V.I.: Consultantul de comunicare este persoana care măreşte profitul unei firme prin îmbunătăţirea proceselor interne. Acestea sînt prin definiţie dependente de calitatea comunicării. Aici însă este de adăugat că există două tipuri de consultanţă în comunicare: prin training şi prin coaching. Traininerul lucrează cu un grup, în timp ce aşa-numitul coach lucrează cu o singură persoană.

„Profit”: Cît de răspîndită este profesia aceasta în Occident şi cine are acces la ea?

V.I.: Mă voi referi la Germania, spaţiu în care prestez servicii de consultanţă. Numărul de traineri este nelimitat, el fiind reglat de cererea de pe piaţă şi de calitatea serviciilor oferite. Oricine poate deveni trainer de comunicare, eu însă recomand firmelor şi organizaţiilor din Moldova colaborarea cu un consultant de formaţie psihologică sau apropiată comunicării. La fel de important este ca trainerul ales să aibă o experienţă vastă în domeniul dat. În afară de aceasta, ar fi de preferat să aveţi şi o recomandare din partea cuiva care deja a lucrat cu trainerul respectiv şi a fost mulţumit de serviciile prestate. În ce mă priveşte, împreună cu firma cu care colaborez în Moldova, avem ca principiu de bază returnarea investiţiei clientului în cazul în care acesta nu este mulţumit de calitatea pe care noi o oferim. Avantajele acestui sistem sînt că, pe de o parte, clientul poate fi sigur de calitatea ridicată a serviciilor, iar pe de altă parte, pentru noi, fiecare training înseamnă o motivare specială şi implicare sută la sută.

„Profit”: Cine sînt beneficiarii consultantului de comunicare?

V.I.: La general vorbind - oricine. Lumea afacerilor este prima care intră în discuţie. În procesul de globalizare pieţele de desfacere se deschid şi se măresc, iar comunicarea devine elementul esenţial în relaţia cu partenerii, distribuitorii şi clienţii finali.

În cadrul politic, comunicarea joacă acelaşi rol esenţial - de a transmite mesaje clare, concrete şi motivante. Vom vedea că părţile implicate în procesul de adoptare a deciziilor politice vor fi nevoite din ce în ce mai mult să-şi îmbunătăţească metodele de comunicare.

Societatea civilă are şi ea nevoie de mijloace de comunicare eficiente care să-i permită influenţarea opiniei publice şi, implicit, a vieţii politice.

„Profit”: De ce ar trebui serviciile unui consultant?

V.I.:
Este nevoie de consultanţi pentru că aceştia „sînt mult mai ieftini, fiind mai scumpi”. Chiar dacă sună paradoxal, acesta este adevărul – consultantul este persoana care dispune de cunoştinţe vaste în domeniul în care activează. De obicei, el este angajat pe termen scurt pentru a pune bazele unui sistem dorit de client. Aceste sisteme noi duc la creşterea productivităţii şi, implicit, a profitului firmei. Iată de ce, chiar dacă investiţia iniţială este considerabilă, efectele şi rezultatele depăşesc mult această investiţie. În vînzări, de exemplu, se vorbeşte despre creşterea profitului cu pînă la 30 la sută după un training de vînzări. Comparată cu Germania, Moldova mi se pare o ţară în care potenţialul de creştere este foarte mare. Trebuie să ne gîndim că ţările vestice au recunoscut din anii 60 ai secolului trecut importanţa programelor de dezvoltare a angajaţilor, în timp ce structurile estice descoperă acum valoarea acestor programe.

„Profit”: Este Moldova pregătită pentru implementarea şi acceptarea profesiei de consultant?

V.I.: O firmă care are mai mult de 10-15 angajaţi şi nu investeşte în dezvoltarea abilităţilor angajaţilor nu are viitor. Din fericire, pe piaţa moldovenească deja activează firme conştiente de necesitatea perfecţionării proceselor de afaceri şi avem din ce în ce mai multe semnale că şi celelalte firme sînt pregătite să le urmeze.  De fapt, ce semeni azi, culegi mîine.

„Profit”: Este mediul politic mai pregătit pentru implementarea şi acceptarea profesiei de consultant?

V.I.: Multe persoane din mediul politic îşi dau seama de importanţa comunicării. Am văzut deja schimbări în discursul unor personalităţi publice. La nivelul retoric şi al comunicării lucrurile s-au îmbunătăţit, rămînînd însă loc şi de mai bine. În ultima campanie electorală a lipsit un discurs persuasiv, de convingere, care să se focuseze mai mult pe un plan de viitor şi mai puţin pe trecut. Majoritatea partidelor au oferit alegătorilor imagini din trecut şi perspective diabolice/macabre ale viitorului în cazul în care adversarii politici ar ajunge la putere. Atît la Partidul Comuniştilor, cît şi la cele patru mari partide din fosta opoziţie, am simţit lipsa unei viziuni motivante despre cum ar trebui să arate Moldova într-un viitor pe care toţi îl numesc european.

În afară de aceasta m-aş fi bucurat să aud folosirea mai multor metode clasice de retorică, precum ar fi triada, metafora şi comparaţia. Apropo, această ultimă enumerare de trei argumente se numeşte triadă şi îşi ia forţa retorică din asocierea biblică cu Sfînta Treime.

„Profit”: Ce presupune munca unui consultant?

V.I.: Activitatea unui consultant depinde numai şi numai de necesităţile clientului. Astfel, angajarea unui consultant poate să varieze între doar o zi şi cîteva luni, eventual ani de zile. De obicei, programul de lucru al unui consultant este foarte flexibil, el depăşind de multe ori normele de muncă obişnuite. Pilonii pe care îi clădim şi pe care se bazează succesul clienţilor noştri sînt din domeniul Comunicării Eficiente, Abilităţilor de Vînzare şi Negociere, Leadership-ul, Team-building-ul, Managementul Conflictelor, Prezentorica, Managementul Stresului, Managementul Timpului, Programarea Neurolingvistică. După cum vedeţi, toate aceste oferte sînt, de fapt, direct legate de capacităţile pe care trebuie să le aibă un lider modern. În cadrul programului European Leadership Academy am lansat, împreună cu o echipă de traineri internaţionali, un set de traininguri care asigură trecerea de la persoană la personalitate şi transferul accentului de la administrator la lider. Este gîndit ca un program multidimensional: Personalitatea (Eu), Echipa (Noi) şi Organizaţia (Sistemul) şi poate fi considerat alfabetul unui Lider adevărat. Participanţii dispun la sfîrşitul programului de abilităţi practice în comunicare, prevenirea şi rezolvarea de conflicte, prezentare şi discurs public, motivarea angajaţilor, precum şi time şi stress management. Din această ecuaţie au de cîştigat toate părţile implicate – atît participanţii la nivel personal, cît şi firmele în care aceştia activează. Liderii adevăraţi şi o echipă bine pregătită sînt resursele cele mai valoroase ale companiilor, mai ales avînd în vedere perioada de criză care trebuie depăşită.

„Profit”: Care este o cifră de afaceri pentru programele de dezvoltare?

V.I.:
10 miliarde de euro doar pentru Germania pentru anul 2008. Sună mult sau puţin? Este adevărat că această cifră cuprinde organizarea seminarelor de dezvoltare, cărţi, CD-uri, conferinţe etc. Avînd în vedere că PIB-ul Republicii Moldova pentru anul 2008 este sub 4 miliarde de euro... Ar fi interesant să ştim care este cifra de afaceri pentru programe de dezvoltare în Republica Moldova şi să o putem compara cu ţările din jur.

„Profit”: Ne puteţi oferi exemple ale unor consilieri sau traininguri de succes?

V.I.: Dacă mă refer la trainingurile ţinute în Germania, amintirea cea mai puternică care iese în relief, este un training de Competenţe Sociale. După patru zile de seminar, participanţii aveau la despărţire lacrimi în ochi, iar contactul între noi a fost menţinut pe parcursul anilor.

Trainingurile susţinute pînă acum în Republica Moldova au fost şi ele foarte impresionante, participanţii dînd dovadă de mult entuziasm, interes şi implicare.  Fiecare training este deosebit în felul său şi mă bucur de noi idei şi proiecte. Pentru Republica Moldova următoarea mea implicare va fi una socială, adresată studenţilor, care, sper, să devină următorul proiect de succes.

Se pare că uşor-uşor, prin proiectele prin care mă implic în Republica Moldova, sejurul meu de aici va deveni de lungă durată.  La eventuale întrebări sau sugestii, răspund cu plăcere la: [email protected]

„Profit”: Vă mulţumim pentru interviu şi vă dorim succese în continuare.
 

Comentarii [6]

Comentariu
  • 25.12.2013 04:49:36
  • 08.07.2014 08:16:39
  • 24.01.2015 03:58:31
  • 24.01.2015 10:55:39
  • 11.09.2015 09:50:17
  • 18.11.2016 05:44:15

Adauga-ţi comentariu

© 2008 "Profit"

 

În cazul preluărilor materialelor de pe site este necesară indicarea sursei Profit.md
Sesiuni curente:
13
Afişări de site:
2506482
Vizitori unici:
5312967

WebArt Pro