Profit
№_12_2023, decembrie 2023
Tema numărului
Nr. 6 (168), iunie 2009
Vis de California sau de ce San Diego este destinaţia perfectă pentru muncă şi odihnă
Este 22 aprilie, 2009, ora 04.20 dimineaţa. Zece jurnalişti din Republica Moldova, printre care şi eu, încep călătoria spre SUA. Iniţial, vom decola cu ruta Chişinău-Frankfurt, iar de acolo, timp de 11 ore şi jumătate, vom zbura spre oraşul îngerilor – Los Angeles, SUA. Punctul final al călătoriei este însă San Diego, al şaptelea ca mărime oraş din SUA, de aceea încă o oră de zbor cu un alt avion nu mai sperie pe nimeni. Ajunşi la destinaţie, cineva a înţeles că a rămas fără valiză, iar în următoarea săptămîna va purta unul şi acelaşi costum şi una şi aceeaşi cravată. Totuşi frumuseţea oraşului care urma să ne fie casă timp de trei săptămîni a compensat, cred, şi acea valiză pierdută undeva prin Los Angeles.
Călătoria în SUA s-a desfăşurat în cadrul programului Community Connections Visitor Exchange Plan (VEP), finanţat de Guvernul SUA, şi a avut drept scop principal jurnalismul de investigaţie şi prevenirea corupţiei. La nivel local, toate acţiunile au fost organizate de către Citizen Diplomacy Council of San Diego (Consiliul pentru Protecţia Civilă, San Diego) şi a inclus numeroase vizite la diferite structuri media, ONG-uri, precum şi diferite organizaţii de stat, care luptă cu corupţia.
Cît de straniu ar părea, dar oraşul San Diego, are un singur cotidian, numit „Union Tribune”, care, de altfel, pe parcursul activităţii sale a cîştigat patru premii Pulitzer, ultimul fiind în anul 2006. Totuşi din cauza crizei financiare şi acest ziar, chiar dacă deţine monopolul, nu trăieşte cele mai frumoase zile. Chiar la începutul acestui an, proprietarii cotidianului s-au schimbat, iar peste 200 de angajaţi au fost eliberaţi din funcţie. Ziarul are un tiraj zilnic de 350-370 mii de exemplare, un indicator în scădere din an în an.
Tom Mallory, senior editor: Este o perioadă foarte grea pentru mass-media din SUA. Înainte, avînd un ziar mare, practic, făceai bani cu ciocanul, acum sîntem nevoiţi să facem schimbări radicale nu doar la nivel de angajaţi, ci şi de ziar. De altfel, dacă pînă acum nu prea puneam accentul pe versiunea electronică a ziarului, acum am început să investim mai mult în aceasta, căci locuitorii SUA tot mai mult preferă Internetul, decît ziarele pe suport hîrtie. Cît priveşte publicitatea on-line, apoi aceasta este mult mai accesibilă, căci dacă o pagină de reclamă în ziar costă cîteva mii de dolari, apoi un banner - doar cîteva sute.
Nici posturile de televiziune locale nu o duc mai bine. Majoritatea dintre acestea simt foarte dur criza financiară, or fluxul de publicitate este din ce în ce mai mic.
Greg Dawson, vicepreşedinte secţia ştiri, postul de televiziune NBC7: Practic, criza financiară ne omoară. Cei mai importanţi clienţi ce ne dădeau publicitate erau din industria automobilelor şi construcţiilor. Acum aceştia trec prin perioade dificile şi nu mai plasează publicitate la televizor. Din acest motiv am redus deja numărul de angajaţi cu o treime. De asemenea, în următorii doi ani salariile vor scădea dramatic. Acum salariul unui angajat la TV variază de la $45 mii pînă la $130 mii pe an.
De altfel, în SUA tot mai multe surse mass-media printate au decis să treacă doar la versiunea on-line, căci astfel reuşesc să economisească 60% din venituri. În această ţară, practic, fiecare persoană are acces la Internet, de aceea viitorul aparţine anume acestei surse de informare.
Zack Fox, revista North County Times: La momentul de faţă, revista noastră există atît în formă printată, cît şi on-line. Totuşi prioritate are Internetul, căci efectul este mult mai mare la pagina web. Internetul oferă posibilitatea de a oferi publicului cele mai proaspete informaţii foarte rapid, ceea ce nu este valabil pentru versiunea printată. Criza financiară, desigur, ne-a lovit dur. Deja 10% din angajaţi au fost reduşi, momentan mai avem 80 de angajaţi.
Viitorul mass-media din SUA, în special al celei printate, este departe de a fi roz la capitolul surse financiare, deoarece Internetul, practic, „fură” peste 70% din piaţa locală de publicitate.
Staci Weber, media services Agenţia de publicitate „Greenhaus”: Cu siguranţă viitorul aparţine Internetului, cei mai mulţi clienţi care apelează la noi, doresc amplasarea reclamei lor în Internet. Aici şi preţurile sînt mai accesibile. Dacă o pagină într-un ziar poate costa şi $40 mii, apoi un banner – doar $500. Preţurile la reclama on-line cresc an de an şi această tendinţă se va menţine. Criza economică, cu siguranţă, a lovit dur în toţi. De exemplu, agenţia noastră, în 2007, avea 36 de angajaţi, acum, din cauza că avem mai puţin clienţi, am rămas doar cu 17.
Desigur, situaţia mass-media din SUA, deşi nu este la moment prea favorabilă, nici nu poate fi comparată cu ceea ce se întîmplă în Republica Moldova. Jurnaliştii din SUA, practic, nu ştiu ce înseamnă cenzură, intimidare sau chiar ameninţarea cu moartea. Jurnaliştii din SUA obţin informaţiile necesare foarte uşor, iar atunci cînd realizează o investigaţie, poliţia îi va susţine şi se va autosesiza. Jurnaliştii din SUA au salarii suficient de mari pentru a nu fi corupţi, dar şi pentru a realiza noi proiecte şi a se dedica activităţii lor. Jurnaliştii din SUA sînt, cu adevărat, mîndria societăţii şi spaima funcţionarilor corupţi. Jurnaliştii din Moldova pot doar visa la toate acestea.
San Diego – o destinaţie perfectă
Deşi criza financiară loveşte dur în economia SUA, viaţa locuitorilor de aici nu pare a fi prea afectată. Poate că vinovate de această impresie se fac soarele şi oceanul, care creează buna dispoziţie 24 de ore din 24. San Diego este un oraş situat pe coasta Californiei de sud, aflat în colţul de sud-vest al SUA. În anul 2008, oraşul avea o populaţie de cca 2 mln. de locuitori. Oraşul este o importantă staţiune balneară. Zona metropolitană San Diego este a şaptesprezecea ca mărime din SUA, cu o populaţie de peste 2,9 milioane locuitori. Aflat la nord de frontiera cu Mexicul, San Diego are baze ale Marinei Militare SUA (United States Navy), Pazei de Coastă (United States Coast Guard) şi ale Puşcaşilor Marini (United States Marine Corps), multe mile de plajă şi un climat plăcut, mediteranean. Temperatura medie anuală este de 18°C (64,4 grade Fahrenheit). Economia oraşului este bazată pe turism, comerţ, agricultură, industria maritimă, militară, biotehnologie, computere şi electronice.
Universitatea California şi instituţiile de cercetări din Torrey Mesa oferă o bază importantă de inovaţii tehnologice, pe lîngă numeroasele companii de înaltă tehnologie şi biotehnologie din zonă, precum Qualcomm, Neurocrine, Illumina şi Genentech of Oceanside.
Printre atracţiile turistice majore se numără plajele şi golfurile zonei, parcul Balboa cu numeroasele sale muzee, grădina zoologică (renumită în întreaga lume), Sea World şi Old Town, locul aşezării primilor colonişti spanioli.
Centrul oraşului este în golful San Diego, portul celei mai mari flote din lume, incluzînd două super-portavioane (USS Nimitz şi USS Ronald Reagan), cinci vase-amfibii de asalt, mai multe submarine şi vase mai mici.
Deoarece San Diego este amplasat într-o zonă seismică, aici nu prea sînt clădiri înalte, doar cîteva în centrul oraşului. În general, lumea de aici trăieşte în case cu 1-2 etaje. Tradiţional, acestea au cîte o mică grădină, dar şi piscină. Transport public există, doar că foarte puţini îl folosesc. Majoritatea utilizează maşinile, fiecare membru al familiei are propriul automobil (se permite inscripţionarea numelui în locul numerelor de înmatriculare). Locuitorii din San Diego preferă să deţină în proprietate imobilele, cei care închiriază sînt doar cei săraci. În general, majoritatea trăiesc din credite: casă în credit, maşini în credit, mobilă în credit, reparaţie în credit etc. Totuşi salariul mediu în acest oraş este de cca $45 mii pe an, ceea ce este suficient pentru a acoperi toate cheltuielile curente.
Cît priveşte preţurile, atunci ca să mănînci în restaurant de clasă medie nu cheltuieşti mai mult de $15, iar în fastfood-urile din oraş se poate şi cu $3-5. Nici hainele nu sînt scumpe, dar trebuie să ţineţi cont, că pentru acestea se achită o taxă suplimentară. Mai grea e viaţa pentru amatorii de băuturi alcoolice şi ţigări. În magazinele din San Diego, preţul mediu al unei beri de 0,33 este de cca $1,5-2, în restaurante însă - de pînă la $5, iar în Grădina zoologică chiar şi $7,5. Trebuie să mai ţineţi seama şi de faptul că în magazine băuturile alcoolice nu se vînd fără prezentarea unui act de identitate, care ar confirma că cumpărătorul are, cel puţin, 21 de ani. Cei care fumează vor trebui să scoată din buzunar pentru un pachet de ţigări, cel puţin, $3-4.
Cine a spus că americanii sînt egoişti şi trăiesc doar pentru sine, plus la aceasta mai sînt şi obezi? Cred că o vizită chiar scurtă de tot în San Diego vă va face să scăpaţi de aceste stereotipuri. Oamenii ce locuiesc aici sînt foarte amabili, educaţi şi prietenoşi. Media de copii per familie este de trei. Cît priveşte obezitatea, apoi, cel puţin, în acest oraş, oamenii sînt supli şi foarte drăguţi, iar fastfood-ul nu e la mare căutare, de mai mare succes se bucură mîncarea mexicană. Cu siguranţă că şi locuitorii SUA se confruntă cu probleme. Şi aici există sărăcie, corupţie şi birocraţie, totuşi SUA rămîne pămîntul unde toate visele pot deveni realitate, căci posibilităţile existente aici sînt nelimitate!
P.S.: Călătoria înapoi spre casă nu a fost cea mai plăcută. După ce avionul cu care zburam spre Chicago a nimerit în furtună şi am avut parte de emoţii nu tocmai frumoase, decolarea spre Frankfurt a avut loc cu o întîrziere de aproape 2 ore, din care cauză am pierdut avionul spre Chişinău. Deoarece nimeni din noi nu deţinea viză Schengen, responsabilii de la aeroport ne-au anunţat că nu ne pot scoate din zona de tranzit pentru a ne caza la un hotel, astfel încît ne-am petrecut noaptea pe scaunele aeroportului. Totuşi aventura din aeroport nu se termină aici, căci, spre deosebire de mulţi alţii, noi vom încerca să ne apărăm drepturile în instanţele de judecată, dar aceasta este deja o altă istorie.
De unde au luat partidele bani în alegeri?
O analiză a rapoartelor financiare prezentate de concurenţii electorali la CEC dovedeşte că majoritatea dintre aceştia au fost finanţaţi de propriii membri, iar cei mai mulţi bani i-au cheltuit pe publicitate şi servicii tipografice.
În campania electorală a alegerilor parlamentare din 2005, partidele au avut dreptul să cheltuiască pînă la 12 mil. lei fiecare, iar candidaţii independenţi - pînă la 500 mii lei. Aceste sume au depăşit, practic, în jumătate limitele stabilite pentru alegerile precedente. Prin majorarea plafonului, CEC a urmărit scopul „scoaterii din umbră” a veniturilor şi cheltuielilor concurenţilor electorali, dar se pare că acest lucru nu prea i-a reuşit. Or, analiza rapoartelor financiare ale partidelor şi candidaţilor independenţi dovedeşte că acestea poartă mai mult un caracter declarativ, formal, iar adevăratele venituri şi cheltuieli nu sînt reflectate în ele.
Cine şi cît a cheltuit şi ce sume au rămas pe conturi după alegeri
Cei 21 de concurenţi electorali (15 partide şi 6 candidaţi independenţi) au cheltuit în alegerile parlamentare în total 28,7 mil. lei.
Datele CEC arată că cel mai mult a cheltuit Partidul Comuniştilor – 6,76 mil. lei, urmat de Partidul Social-Democrat – 4,36 mil. lei, Alianţa „Moldova Noastră” – 4,15 mil. lei, Partidul Liberal Democrat din Moldova – 4,14 mil. lei, Mişcarea „Acţiunea Europeană” – 2,58 mil. lei.
Partidul Democrat din Moldova a cheltuit 1,86 mil. lei, Partidul Liberal – 1,67 mil. lei, iar Partidul Popular Creştin Democrat – 1,38 mil. lei. Celelalte formaţiuni politice au cheltuit mai puţin de un milion de lei, inclusiv Uniunea Centristă, condusă de ex-premierul Vasile Tarlev – 890,7 mii lei.
Trei formaţiuni politice nu au cheltuit nici un leu în alegeri – Partidul „Pentru Neam şi Ţară”, Uniunea Muncii „Patria-Rodina” şi Partidul Republican.
Dintre candidaţii independenţi cel mai mult a cheltuit Sergiu Banari – 102,2 mil. lei, iar doi candidaţi independenţi nu au cheltuit nici un ban - Aleksandr Lomakin şi Valentina Cuşnir.
Cei mai mulţi bani după alegeri au rămas pe conturile electorale ale Partidului Liberal – 87,6 mii lei şi candidatului independent Ştefan Urîtu – 17,8 mii lei. Pe contul Partidului Comuniştilor au rămas ceva mai mult de 5 mii lei, al candidatului independent Victor Railean – 4,5 mii lei, al Partidului Social-Democrat – 2,5 mii lei.
Pe conturile celorlalţi candidaţi independenţi au rămas sume mai mici de o mie de lei, iar pe unele conturi, în general, nici un leu.
Cine a sponsorizat campaniile electorale ale partidelor şi unde au fost cheltuiţi banii?
Printre cei mai importanţi sponsori ai Partidului Comuniştilor se numără SRL „Elat-Profit” - 1,5 mil. lei, „ITS GRUP” SRL – 1 mil. lei, însuşi PCRM – 600 mii lei, SRL „Concert Bis” - 24,4 mii lei, Teatrul Naţional de Operă şi Balet – 3,4 mii lei etc. Sume importante de bani (193 mii lei, 180 mii lei etc.) sînt „camuflate” în rapoartele financiare ale comuniştilor. Nu se specifică de la cine vin ele - e scris doar „Dispoziţie de încasare” şi se dă numărul acesteia.
În alegeri, cea mai mare parte din bani comuniştii au cheltuit-o pentru publicitate electorală la majoritatea televiziunilor, la unele posturi de radio, iar din presa scrisă preponderent s-a alocat pentru astfel de publicaţii ca „Noutăţile Chişinăului”, „Moldova Suverană”, alte ziare care au susţinut deschis PCRM în alegeri. Cheltuieli s-au făcut şi pentru arenda sediilor în teritorii pentru întîlniri cu alegătorii.
La Partidul Liberal banii au fost daţi preponderent de membrii formaţiunii, care au devenit ulterior deputaţi. De exemplu, Anatol Şalaru, Oleg Bodrug, Gheorghe Brega şi Mihai Ghimpu au oferit partidului împreună 358,4 mii lei.
Ca şi la comunişti, o mare parte din mijloace a mers la publicitatea în presă. Însă, spre deosebire de comunişti, PL a transferat mulţi bani mijloacelor audiovizualului din teritoriu.
La Partidul Liberal Democrat din Moldova, ca şi la Partidul Liberal, finanţările au fost făcute masiv de membrii de partid, mulţi dintre care au ajuns ulterior deputaţi. De exemplu, numai pînă la data de 17 martie, 18 membri de partid, printre care deputaţii Vlad Filat, Vitalie Nagacevschi, Iurie Leancă, Ion Balan etc., au transferat pe contul electoral al formaţiunii 1,4 mln. lei. Majoritatea cheltuielilor, de asemenea, au fost făcute pentru presă.
Alianţa „Moldova Noastră” a fost finanţată preponderent de membrii de partid, foşti şi actuali deputaţi. De exemplu, chiar în debutul campaniei electorale, pînă la data de 3 martie, 32 de membri de partid, printre care deputaţii Veaceslav Untilă, Iurie Colesnic, Leonid Bujor, Mihai Silistraru etc., precum şi ex-deputaţii Gheorghe Susarenco, Vasile Pîntea, Ion Ciontoloi etc. au transferat pe contul partidului 2,79 mil. lei. Majoritatea cheltuielilor au fost făcute pentru presă.
La Partidul Social-Democrat circa 100 de membri de partid au transferat peste 2,5 mil. lei, iar alte circa 500 mii lei au fost transferate de businessmanul Victor Şelin şi două firme – SRL „Diastil” şi SRL „Sel şi C”.
Şi social-democraţii, cea mai mare parte din bani au cheltuit-o pentru publicitate în publicaţiile periodice.
Partidul Democrat, de asemenea, s-a bazat pe donaţiile membrilor de partid şi ale persoanelor care au candidat pe lista sa. De exemplu, pînă la data de 17 martie, 12 membri de partid şi candidaţi au transferat pe contul formaţiunii circa 1,5 mil. lei, cea mai mare contribuţie fiind a fiului ex-preşedintelui republicii, Petru Lucinschi, Chiril - jumătate de milion de lei. Contribuţia liderului PD, Dumitru Diacov, şi a prim-adjunctului său, Oleg Serebrean, a fost de cîte 250 mii lei fiecare, iar ex-deputaţii Oleg Ţulea şi Marcel Răducan au oferit 120 mii şi 100 mii lei, respectiv. O importantă contribuţie a avut şi jurnalistul Valeriu Frumusache – 100 mii lei. Şi la PD, cei mai mulţi bani au mers pentru achitarea publicităţii electorale.
Partidul Popular Creştin Democrat, ca şi majoritatea formaţiunilor de opoziţie, a fost finanţat preponderent de membrii săi, printre care liderul PPCD, Iurie Roşca, şi vicepreşedintele acestui partid, Vlad Cubreacov, au alocat cîte 23 mii lei fiecare pînă la data de 3 martie, iar apoi cîte 18 mii şi, respectiv, 16 mii lei. Un alt vicepreşedinte al PPCD, Ştefan Secăreanu, a alocat iniţial 18 mii lei, apoi alte 15 mii lei. Cei mai mulţi bani formaţiunea i-a alocat pentru cheltuieli tipografice şi publicitate tv, iar beneficiarii de bază au fost tipografia PRAG-3, care aparţine lui Iurie Roşca, şi postul de televiziune EU-TV, care, de asemenea, se presupune că ar fi proprietate a liderului PPCD.
Uniunea Centristă din Moldova a fost finanţată de simpli cetăţeni. De exemplu, dacă pînă la data de 3 martie partidul nu a raportat nici un venit, apoi către 17 martie cinci cetăţeni (numele cărora nu spune nimic), transferaseră deja în total 300 mii lei. Şi ulterior, tot cetăţenii au finanţat această formaţiune. Cheltuielile UCM au vizat serviciile tipografice, de publicitate, arenda localurilor etc.
Asupra rapoartelor financiare ale altor concurenţi electorali am decis să nu ne oprim, dat fiind relevanţa şi ponderea scăzută a acestora. Dar şi datele invocate pînă acum ne conving că lucrurile la capitolul finanţarea partidelor şi cheltuielile efectuate de acestea sînt departe de perfecţiune. În alegeri, nu o dată s-a atras atenţia asupra faptului că unii cetăţeni au transferat partidelor mai mult decît cîştigă. Dar nu s-a mers mai departe de constatări. Este prea puţin probabil că se va reuşi schimbarea situaţiei şi în campania electorală a alegerilor anticipate, căci timp pentru schimbări esenţiale nu mai este. Dar, problema totuşi rămîne şi va trebui să fie soluţionată în perspectivă.
Şi în alegerile parlamentare din acest an, adevăraţii „sponsori” ai partidelor au rămas în „umbră”. Iar dacă e să crezi rapoartelor financiare ale concurenţilor electorali, apoi cei mai bogaţi în Moldova sînt membrii de partid.
Cît vor costa iniţiativele prezidenţiale?
Iniţiativele prezidenţiale în vederea depăşirii efectelor crizei financiare au fost pe larg discutate în presă, dar nimeni nu a calculat costul lor.
Recent, şeful statului a venit cu un şir de iniţiative în vederea depăşirii efectelor crizei, care prevăd schimbări radicale în sistemul fiscal. Astfel, TVA urmează să fie majorată de la 20% la 22%, defalcările de ordin social – reduse cu 5%, iar impozitul pe venit pentru persoanele fizice stabilit la nivel de cotă unică de 15% (în prezent, în Moldova acest impozit are două cote – 7% pentru veniturile de pînă la 25 200 lei şi 18% - pentru restul veniturilor).
Este evident că şeful statului a mizat să obţină venituri suplimentare la buget de pe urma majorării cotei TVA. Or, acesta este impozitul de bază care are un rol decisiv la completarea bugetului. Calculul şefului statului a fost unul corect. Or, datele Biroului Naţional de Statistică arată că, în primele patru luni ale anului curent, Moldova a exportat producţie în sumă de $372,6 mil. (cu 21,9% mai puţin decît în aceeaşi perioadă a anului trecut), iar importul a constituit $1,023 mlrd. (mai puţin cu 38,6%).
În bugetul-2009, TVA la mărfurile produse şi serviciile prestate pe teritoriul Republicii Moldova este calculată la nivelul de 4,071 mlrd. lei, iar TVA la mărfurile importate – 8,820 mlrd. lei. Adică, în total, TVA urmează să furnizeze ţării sub 13 mlrd. lei, dintre care peste 1,8 mlrd. sînt restituite ulterior agenţilor economici. Reiese că 11 din cele 17 mlrd. lei, prevăzute de buget la capitolul venituri, revin exclusiv TVA. Aceste venituri însă riscă să se diminueze cu circa o treime, dacă, pînă la finele anului, se păstrează tendinţa înregistrată în primele patru luni de diminuare a exporturilor şi, în special, a importurilor. Un calcul brut (care nu este unul oficial), arată că, pînă la finele anului, ponderea TVA în buget ar putea scădea pînă la 7-8 mlrd. lei. Iniţiativa preşedintelui, dacă va fi acceptată, ar ajuta la colectarea suplimentară în buget a 140-160 mil. lei. Nu este o sumă mare, dar, în condiţii de criză, ea nu poate fi neglijată.
Efectele economice ale acestei iniţiative vor fi, în mare parte, pozitive – statul va cîştiga un ban în plus, iar pentru agenţii economici diferenţa nu va fi mare, căci ei vor include cele 2% suplimentare în costul final al produsului. Efectele sociale însă vor fi negative, deoarece preţurile la unele mărfuri şi servicii vor creşte uşor, iar aceasta va influenţa sporirea inflaţiei.
Iniţiativa prezidenţială privind reducerea contribuţiei de asigurări sociale pentru agenţii economici de la 23% la 18% ar putea conduce la descătuşarea activităţii economice, dar pune în pericol executarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Astfel, veniturile calculate ale bugetului asigurărilor sociale de stat în anul 2009 sînt de 7,514 mlrd. lei. Circa 85% dintre acestea (6,42 mlrd. lei) revin contribuţiilor de asigurări sociale de stat. Ponderea agenţilor economici în această sumă este de circa 4/5, iar a salariaţilor – de circa 1/5. Adică, patronii urmează să plătească ceva mai mult de 5 mlrd. lei. Dacă iniţiativa prezidenţială va deveni lege, bugetul asigurărilor sociale de stat va pierde cam a şasea parte din sumă sau peste 800 mil. lei. Desigur, toate aceste calcule sînt făcute cu o mare doză de aproximaţie, cu atît mai mult cu cît nu se ştie nici măcar dacă bugetul va fi îndeplinit în condiţii de criză la nivelul scontat iniţial. Oricum, aceste calcule ne dau posibilitate să facem unele concluzii. Nu este exclus că Preşedintele a luat în calcul şi altă posibilitate – cu o povară fiscală mai mică, agenţii economici vor fi tentaţi să-şi scoată veniturile la vedere, să nu mai dea bani în plic şi atunci bugetul nu numai că nu va avea de suferit, dar chiar va obţine mai multe mijloace financiare decît se credea iniţial.
Este greu de calculat efectul financiar al iniţiativei privind instituirea cotei unice de 15% pe veniturile persoanelor fizice, dar, la sigur, efectul social va fi unul negativ. Or, în rezultat, se va transfera presiunea fiscală de la persoanele cu venituri mari la cetăţenii săraci. Astfel, pentru peste mai mult de 56% din numărul total al angajaţilor cota unică este majorată de la 7% la 15%. În mod deosebit vor avea de suferit angajaţii din agricultură – peste 80% din numărul total de angajaţi; cei din sectorul educaţiei – 75,5%; din sfera sănătăţii – 62%; din cultură – 86% etc.
În general, introducerea cotei unice la venitul persoanelor fizice este o idee bună, care demult trebuia implementată. Numai că ea nu trebuie corelată cu diminuarea efectelor crizei, ci cu necesitatea de a-i determina pe cetăţeni să-şi scoată veniturile din umbră. Adică, nu cei care plătesc acum mai puţin trebuie ridicaţi aproape la nivelul celor care plătesc mai mult, ci invers – cei care plătesc mai mult trebuie coborîţi la nivelul celor care plătesc mai puţin. O cotă unică de 7% ar fi fost rezonabilă şi ar fi dat efecte benefice imediate. Cu atît mai mult cu cît restul iniţiativelor prezidenţiale nu prevăd înlesniri pentru cetăţeni, ci doar pentru agenţii economici (menţinerea cotei 0 pentru venitul reinvestit, diminuarea defalcărilor în Fondul Social). Şi chiar povara aceleiaşi majorări a TVA pînă la 22%, în final, tot pe umerii cetăţenilor cade.
Recent, şeful statului a venit cu un şir de iniţiative în vederea depăşirii efectelor crizei, care prevăd schimbări radicale în sistemul fiscal. Astfel, TVA urmează să fie majorată de la 20% la 22%, defalcările de ordin social – reduse cu 5%, iar impozitul pe venit pentru persoanele fizice stabilit la nivel de cotă unică de 15% (în prezent, în Moldova acest impozit are două cote – 7% pentru veniturile de pînă la 25 200 lei şi 18% - pentru restul veniturilor).
Este evident că şeful statului a mizat să obţină venituri suplimentare la buget de pe urma majorării cotei TVA. Or, acesta este impozitul de bază care are un rol decisiv la completarea bugetului. Calculul şefului statului a fost unul corect. Or, datele Biroului Naţional de Statistică arată că, în primele patru luni ale anului curent, Moldova a exportat producţie în sumă de $372,6 mil. (cu 21,9% mai puţin decît în aceeaşi perioadă a anului trecut), iar importul a constituit $1,023 mlrd. (mai puţin cu 38,6%).
În bugetul-2009, TVA la mărfurile produse şi serviciile prestate pe teritoriul Republicii Moldova este calculată la nivelul de 4,071 mlrd. lei, iar TVA la mărfurile importate – 8,820 mlrd. lei. Adică, în total, TVA urmează să furnizeze ţării sub 13 mlrd. lei, dintre care peste 1,8 mlrd. sînt restituite ulterior agenţilor economici. Reiese că 11 din cele 17 mlrd. lei, prevăzute de buget la capitolul venituri, revin exclusiv TVA. Aceste venituri însă riscă să se diminueze cu circa o treime, dacă, pînă la finele anului, se păstrează tendinţa înregistrată în primele patru luni de diminuare a exporturilor şi, în special, a importurilor. Un calcul brut (care nu este unul oficial), arată că, pînă la finele anului, ponderea TVA în buget ar putea scădea pînă la 7-8 mlrd. lei. Iniţiativa preşedintelui, dacă va fi acceptată, ar ajuta la colectarea suplimentară în buget a 140-160 mil. lei. Nu este o sumă mare, dar, în condiţii de criză, ea nu poate fi neglijată.
Efectele economice ale acestei iniţiative vor fi, în mare parte, pozitive – statul va cîştiga un ban în plus, iar pentru agenţii economici diferenţa nu va fi mare, căci ei vor include cele 2% suplimentare în costul final al produsului. Efectele sociale însă vor fi negative, deoarece preţurile la unele mărfuri şi servicii vor creşte uşor, iar aceasta va influenţa sporirea inflaţiei.
Iniţiativa prezidenţială privind reducerea contribuţiei de asigurări sociale pentru agenţii economici de la 23% la 18% ar putea conduce la descătuşarea activităţii economice, dar pune în pericol executarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Astfel, veniturile calculate ale bugetului asigurărilor sociale de stat în anul 2009 sînt de 7,514 mlrd. lei. Circa 85% dintre acestea (6,42 mlrd. lei) revin contribuţiilor de asigurări sociale de stat. Ponderea agenţilor economici în această sumă este de circa 4/5, iar a salariaţilor – de circa 1/5. Adică, patronii urmează să plătească ceva mai mult de 5 mlrd. lei. Dacă iniţiativa prezidenţială va deveni lege, bugetul asigurărilor sociale de stat va pierde cam a şasea parte din sumă sau peste 800 mil. lei. Desigur, toate aceste calcule sînt făcute cu o mare doză de aproximaţie, cu atît mai mult cu cît nu se ştie nici măcar dacă bugetul va fi îndeplinit în condiţii de criză la nivelul scontat iniţial. Oricum, aceste calcule ne dau posibilitate să facem unele concluzii. Nu este exclus că Preşedintele a luat în calcul şi altă posibilitate – cu o povară fiscală mai mică, agenţii economici vor fi tentaţi să-şi scoată veniturile la vedere, să nu mai dea bani în plic şi atunci bugetul nu numai că nu va avea de suferit, dar chiar va obţine mai multe mijloace financiare decît se credea iniţial.
Este greu de calculat efectul financiar al iniţiativei privind instituirea cotei unice de 15% pe veniturile persoanelor fizice, dar, la sigur, efectul social va fi unul negativ. Or, în rezultat, se va transfera presiunea fiscală de la persoanele cu venituri mari la cetăţenii săraci. Astfel, pentru peste mai mult de 56% din numărul total al angajaţilor cota unică este majorată de la 7% la 15%. În mod deosebit vor avea de suferit angajaţii din agricultură – peste 80% din numărul total de angajaţi; cei din sectorul educaţiei – 75,5%; din sfera sănătăţii – 62%; din cultură – 86% etc.
În general, introducerea cotei unice la venitul persoanelor fizice este o idee bună, care demult trebuia implementată. Numai că ea nu trebuie corelată cu diminuarea efectelor crizei, ci cu necesitatea de a-i determina pe cetăţeni să-şi scoată veniturile din umbră. Adică, nu cei care plătesc acum mai puţin trebuie ridicaţi aproape la nivelul celor care plătesc mai mult, ci invers – cei care plătesc mai mult trebuie coborîţi la nivelul celor care plătesc mai puţin. O cotă unică de 7% ar fi fost rezonabilă şi ar fi dat efecte benefice imediate. Cu atît mai mult cu cît restul iniţiativelor prezidenţiale nu prevăd înlesniri pentru cetăţeni, ci doar pentru agenţii economici (menţinerea cotei 0 pentru venitul reinvestit, diminuarea defalcărilor în Fondul Social). Şi chiar povara aceleiaşi majorări a TVA pînă la 22%, în final, tot pe umerii cetăţenilor cade.
Un calcul brut arată că, pînă la finele anului, ponderea TVA în bugetul de stat ar putea scădea pînă la 7-8 mlrd. lei. Iniţiativa Preşedintelui, dacă va fi acceptată, ar ajuta la colectarea suplimentară în buget a 140-160 mil. lei.
Instituirea cotei unice de 15% pentru venitul persoanelor fizice va afecta circa 56% din numărul total al angajaţilor din Republica Moldova.
Далее...„Politica externă a Moldovei necesită o revigorare de ansamblu”
Interviu acordat de către deputatul Iurie LEANCĂ reporterului „B&F-Profit”, Igor VOLNIŢCHI
B&F-Profit: Fiind de mulţi ani în presă, v-am urmărit evoluţia politică, inclusiv pînă în anul 2001, cînd v-aţi retras din politică şi din viaţa publică. Mi s-a creat impresia că atunci aţi părăsit politica cu dezgust. Acum aţi revenit şi aş vrea să vă întreb: ce v-a determinat să faceţi acest pas?
I.L.: Doar o mică precizare – pînă acum cinci luni, eu nu am fost niciodată în politică. Pînă în 2001, am fost angajat al Ministerului Afacerilor Externe, adică am fost funcţionar public. După alegerile parlamentare din 1998 am fost numit ministru-adjunct, iar în Guvernul Sturza – prim-viceministru al afacerilor externe. Am fost propus în funcţie de partide politice, tinindu-se cont exclusiv de experienţa mea profesională – nu am fost membru de partid şi nu am fost afiliat politic. Am promovat ceea ce au constituit, din punctul meu de vedere, interesele naţionale ale Republicii Moldova şi am contribuit la realizarea lor cu colegii mei din Ministerul de Externe.
Cel mai important proiect pe care am reuşit atunci să-l concepem şi să demaram implementrea lui a fost obiectivul integrării europene, care, de altfel, nu a fost lansat de comunişti sau de altcineva, ci de noi la finele anului 1997 – începutul anului 1998. De altfel, inainte de a fi numit ministru-adjunct, am fost ambasador cu misiuni speciale pentru integrare europeană. În acea perioadă am încercat să schimbăm percepţia asupra Moldovei în capitalele europene. A fost un obiectiv dificil, dat fiind faptul că Moldova era percepută doar ca membru al CSI, aşezată într-o zonă gri, departe de frontierele de atunci ale UE. Totodată, a trebuit să depunem eforturi susţinute pentru a convinge şi colegii de la alte ministere că integrarea europeană este nu doar un obiectiv pe plan extern, ci şi intern.
În 2001, după ce au venit comuniştii la putere, am plecat de la Externe din motive foarte clare. După cinci luni de conlucrare cu ei, mi-am dat seama că nu pot să-i influenţez din interior, nu pot să-i axez pe nişte obiective pe care eu le consideram necesare pentru transformarea Republicii Moldova într-o ţară stabilă şi prosperă. Atunci mi-am dat demisia, si nu am fost concediat, după cum afirma recent domnul Voronin.
În 2009, în ianuarie, am decis să intru în politică pentru prima dată. Decizia respectivă a fost dictată, în primul rînd, de înţelegerea faptului că Republica Moldova degradează, în loc să evolueze, să progreseze, să aibă instituţii ale statului funcţionale, să asigure ceea ce se numeşte separarea şi echilibrul puterilor, să ne apropiem de UE şi de NATO, să avem o politică externă care să ne permită, în primul rînd, existenţa unor relaţii bune cu ţările vecine. Pe toate planurile am sesizat un regres şi atunci am zis că este o laşitate, este absolut incorect pentru cei care au acumulat o anumită experienţă să stea deoparte. Dupa plecarea de la MAE, am activat în cadrul companiei ASCOM, Înaltului Comisariat OSCE pentru minorităţi naţionale etc., ceea ce mi-a permis să-mi extind cunoştinţele şi expertiza, să am o înţelegere mai bună a diverselor fenomene complexe. Consider că şi eu, şi alţii care dispun de cunoştinţe si experienţă, trebuie să se implice, dar nu să stea deoparte şi să se vaiete cît de rău este în Moldova.
Am ales cu multă grijă entitatea politică care trebuia să mă reprezinte plenar şi pe acest motiv am aderat la PLDM. De atunci, fiind pentru prima dată în politică, învăţ ce înseamnă politică şi a fi politician.
B&F-Profit: Este politica un joc atît de murdar, după cum se spune?
I.L.: După cum am spus, nu am fost în politică, dar politica moldovenească, din ceea ce am observat, a fost deseori arenă pentru nişte jocuri murdare. Ceea ce este sigur e faptul că pînă recent politica moldovenească nu a însemnat, în primul rînd, edificarea unei clase politice care ar lucra pentru anumite valori şi principii. Din păcate, o bună parte a politicienilor noştri a dat dovadă de prea multă „flexibilitate”, a ignorat, atunci cînd le-a convenit, principiile pe care pretindeau că le promovează. Pentru mulţi politicieni de la noi politica a fost o şansă de a veni la putere şi a-şi face mendrele. Unul din motivele pentru care am ales PLDM este că partidul respectiv a încercat să aducă un suflu nou în politica moldovenească, demonstrînd că şi la noi se poate instaura un climat bazat pe moralitate, pe principii, pe respect faţă de angajamentele asumate şi promisiunile făcute în raport cu cetăţenii moldoveni. Cred că în Republica Moldova se ajunge acum la o fază importantă (şi acest lucru se vede deja) - pentru prima dată avem politicieni care-şi respectă angajamentele, viziunea şi valorile pe care le declară. Sper că vom reuşi să schimbăm într-o manieră calitativă şi cantitativă situaţia din politica moldovenească.
B&F-Profit: Nu vă este teamă că vă veţi pierde faţa de tehnocrat, fiind în politica activă?
I.L.: Nu mi-e teamă, pentru că şi în politica moldovenească e timpul să apară politicieni care au experienţă bună în domenii concrete, pe de o parte, dar, totodată, au o înţelegere bună şi despre procesul politic în ansamblu. Şi în acest sens PLDM iarăşi este un exemplu pozitiv. În partid avem o echipă extraordinară de oameni care sînt nu doar politicieni, dar, totodată, şi profesionişti în diverse domenii: economişti buni, jurişti buni etc. În ceea ce priveşte experienţa pe care am acumulat-o în domeniul politicii externe, mă avantajează şi pe mine personal, dar şi partidul din care fac parte.
B&F-Profit: Se pare că reformarea spectrului politic are loc pe dreapta şi pe centru, dar nu prea se resimte pe partea stîngă. Credeţi că şi stînga politică ar putea fi reformată?
I.L.: Din păcate, nu tot ce e logic şi raţional se întîmplă în Republica Moldova. Avem mai multe exemple de evoluţii iraţionale, cum ar fi apropierea între extrema stîngă şi cea dreaptă. Oricum, ar fi fost bine să se producă o schimbare şi pe segmentul de stînga şi această reminiscenţă a regimului totalitar sovietic, care este Partidul Comuniştilor, să se reformeze şi ca denumire, dar ceea ce este şi mai important, ca esenţă, ca acţiune. Din păcate, acesta rămîne un partid ortodox, nereformat şi nu prea văd şanse ca el să treacă printr-o metamorfoză de modernizare într-o perioadă previzibilă.
B&F-Profit: Este vreo legătură între reformarea PCRM şi procesul de integrare europeană?
I.L.: Legătura a fost directă, cel puţin, pe parcursul guvernării lor. PCRM s-a aflat la putere opt ani şi felul în care a conceput acest partid să promoveze obiectivele de politică externă, inclusiv procesul de integrare europeană, ne-a afectat pe noi toti. Din start comuniştii au venit cu alte lozinci, dar ulterior au preluat integrarea europeană în scopuri electorale, dîndu-şi seama că s-a schimbat starea de spirit din societate. Era nevoie de această schimbare de atitudine pentru a fi pe val. Din păcate, au preluat doar lozinca, dar nu au făcut nimic în sensul realizării plenare a acestui obiectiv nici pe plan intern, nici pe plan extern. Dacă m-aţi întreba dvs., în ce măsură ne-am apropiat de UE din 2001 şi pînă în prezent, nu aş vrea să exagerez, dar cu mici excepţii pe plan legislativ (deoarece nici aici nu s-a realizat o evaluare de ansamblu a compatibilităţii cadrului legal cu cel comunitar), mişcarea a fost doar într-un singur sens, UE apropiindu-se de noi, şi nu invers.
B&F-Profit: Sînteţi unul din „părinţii” ideii de integrare europeană a Republicii Moldova, iar comuniştii pretind că şi ei sînt autori ai acestei idei. V-aş ruga să faceţi o comparaţie dintre cum aţi văzut atunci, la începuturi, ideea de integrare europeană şi cum a evoluat ea ulterior, inclusiv în timpul guvernării comuniste.
I.L.: Nu cred că e cazul să discutăm prea mult despre cine este „părintele” ideii – e suficient să urmărim evenimentele cronologic, să vedem cînd au fost formulate primele mesaje în acest sens de la Chişinău către Bruxelles prin care ne-am expus clar voinţa noastră de a demara procesul de integrare europeană. Primele mesaje au fost transmise la finele anului 1997. Funcţia pe care am deţinut-o eu a fost primul semnal, materializat şi la nivel instituţional că noi vrem să mergem pe calea integrării europene. Cert este însă faptul că pentru noi a fost mult mai dificil. Comuniştii au beneficiat de schimbări de anvergură pe continentul european. În 1998, România nu era membru al UE şi avea mari dificultăţi în acest sens şi pentru Moldova era mult mai greu să atragă atenţia Bruxelles-ului. Cînd comuniştii au început să fie preocupaţi, după cum spuneau ei, de integrarea europeană, frontiera vestică a Moldovei devenise deja frontiera estică a UE. Şi UE a început să gîndească altfel despre starea actuală şi perspectivele în relaţia cu Moldova şi alte ţări vecine. Din păcate, această şansă unică pentru Moldova nu a fost folosită cu eficienţă. Dacă ne gîndim la calitatea conlucrării din punct de vedere politic, pe plan comercial, al asistenţei de care beneficiem din partea UE – vedem că loc pentru mai bine este foarte şi foarte mult. UE este o organizaţie în dezvoltare, care doreşte să joace un rol important atît pe continentul european, cît şi pe plan mondial şi să nu înţelegi ce înseamnă asta, să nu poţi trage maximum de beneficii de pe urma acestui fapt este un mare deserviciu adus ţării. Din păcate, autorităţile moldoveneşti s-au limitat la mimarea unor acţiuni şi declaratii triumfaliste despre integrarea europeană, în realitate însă îndepărtîndu-ne tot mai mult de ceea ce înseamnă valori şi standarde europene. Ne promiteau că deja în 2007 vom obţine statutul de ţară candidat pentru aderare la UE, dar iată că sîntem în 2009 şi constatăm că perspectiva de apropiere de UE rămîne a fi un orizont la fel de îndepărtat pentru cetăţenii moldoveni. Noi am dat permanent pretexte UE să nu ne apropie, prin faptul că nu ne-am onorat angajamentele, nu ne-am făcut temele de acasă. E necesar să te racordezi la standardele UE, la valorile lor şi doar în acest moment eşti privit cu totul şi cu totul altfel. UE e preocupată mereu de o multitudine de probleme – de reformare internă, bugetare, externe (ba e conflict în Ucraina, ba relaţia cu Rusia necesită atenţie sporită) etc. Şi, folosindu-se de aceste preocupări, dar şi de pretextele oferite de noi, UE mereu ne-a ţinut în faza în care sîntem acum. Dar interesul este, în primul rînd, de partea noastră. Astăzi sîntem în acelaşi proces de cooperare, căci integrarea reală va începe doar în momentul în care tu eşti recunoscut ca fiind eligibil pentru aderare. Atunci vine alt sprijin politic, alte fonduri, esti ajutat să ajungi cît mai repede la nivelul lor de viaţă. Pe noi această dedublare pe plan intern şi extern ne caracterizează peste tot. De ce am reacţionat în numele partidului la acest nou concept precum că UE nu este un proiect geopolitic? Pentru că iarăşi este o distorsionare a ceea ce înseamnă integrare europeană, a ceea ce înseamnă Uniunea Europeană. UE nu e doar un club economic, UE e o organizaţie politică distinctă, care este în plin proces de edificare a dimensiunii sale de politică externă şi securitate. Este o miopie politică să nu înţelegi că apropierea de UE înseamnă construirea unei relaţii mult mai strînse decît ceea ce ar fi parteneriat strategic. Aderarea la UE înseamnă şi cedarea benevolă a unei părţi importante a suveranităţii. Nu poţi merge pe ideea că integrarea europeană înseamnă doar mai mulţi bani de la UE, iar partener strategic ne rămîne altcineva. Poate cineva din Partidul Comuniştilor să definească ce înseamnă pentru ei parteneriat strategic, ce înseamnă, de fapt, această noţiune? Îmi pun această întrebare fiindcă nu există o definiţie clară în acest sens şi am vorbit despre acest lucru cu mulţi diplomaţi străini. Iar în lipsa unei definiţii clare, general acceptate, noţiunea este interpretabilă şi, de regulă, în folosul celui mai puternic.
B&F-Profit: În opinia unor analişti politici, anume această dependenţă excesivă faţă de Rusia îi determină pe comunişti să aibă un comportament dublu. Cum credeţi, cît de mult poate influenţa factorul rusesc procesul de integrare europeană a Republicii Moldova?
I.L.: Relaţia cu Rusia este, din punctul meu de vedere, una esenţială pentru ţara noastră. Rusia rămîne a fi un factor important, în primul rînd, pe plan regional, dar cu ambiţii şi cu anumite capacităţi de a influenţa evoluţiile şi pe plan mondial. Nu la o scară comparabilă cu perioada sovietică, dar, oricum, dispune şi acum de anumite pîrghii. A ignora în totalitate interesele Rusiei este o inepţie. Rusia este pentru noi şi fosta metropolă, iar relaţia dintre fosta metropolă şi fostele colonii (nu este doar cazul Rusiei, e o situaţie caracteristică fazei postcoloniale), de regulă, este cu o încărcătură complexă, inclusiv de ordin psihologic. E nevoie de timp pentru a depăşi această perioadă. Ştim bine, de exemplu, că la originea conflictului transnistrean au fost tocmai aceste reflexe postimperiale. În acest sens este firesc ca această relaţie să fie nu tot timpul una constantă, ci cu anumite fluxuri şi refluxuri. Totodată, importanţa Rusiei pentru noi rezultă şi din faptul că ea nu e o piaţă de desfacere de neglijat, şi pentru că este o sursă energetică, şi pentru că avem în Moldova o importantă minoritate rusă, dar şi pentru motivul că mulţi moldoveni lucrează în Rusia.
Pe de altă parte, faptul că nu trebuie să ignorăm interesele Rusiei nu înseamnă că trebuie să ne conducem în totalitate de viziunea Moscovei. Relaţiile trebuie să se bazeze, în primul rînd, pe respect reciproc, dar aceasta va fi posibil doar atunci cînd noi vom fi o ţară cu o economie şi instituţii funcţionale, o ţară puternică şi previzibilă.
Relaţia cu Federaţia Rusă trebuie să fie o mişcare în ambele sensuri. Orice înţelegere urmează să fie rezultatul unui compromis de ambele părţi. În acelaşi timp, inainte de a-ţi exprima acordul, o ţară mică, cum este Republica Moldova, urmează să cîntărească extrem de minuţios toate consecinţele posibile pe termen mediu şi de perspectivă.
Apropo, de problema dependenţei. Ar fi foarte bine să se facă azi un studiu amplu pentru a examina în ce măsură sîntem dependenţi de Rusia în raport cu anii 90 ai secolului trecut. La o primă analiză, din punctul meu de vedere, această dependenţă s-a diminuat foarte şi foarte mult. Dacă în anii 90 noi plăteam un preţ la gaze mai mare decît alte ţări din spatiul postsovietic, dar sub nivelul mediu european, astăzi, în linii mari, noi plătim preţuri comparabile cu cele achitate de statele europene. Iar dacă adăugăm aici şi politica tarifară a „Moldova-Gaz” faţă de consumator, care, de fapt, este mai mult o filială a „Gazprom”-ului, preţul plătit de noi este chiar mai mare decît cel achitat de unele state europene.
Şi piaţa de desfacere nu mai este cea de altă dată – exportatorii noştri au pierdut o cotă importantă ca urmare a sancţiunilor impuse nouă de Moscova în 2006 şi acum e foarte greu de revenit în condiţiile unei concurenţe acerbe.
Ca urmare, dependenţa Moldovei de Rusia s-a diminuat considerabil. Se menţine dependenţa mare doar la capitolul reglementare a conflictului transnistrean. Dar şi aici trebuie să analizăm la rece esenţa lucrurilor. Da, interesul nostru major este revenirea Transnistriei la matca ţării, dar contează şi cu ce preţ revine aceasta, cînd trebuie să revină, în ce formulă. Am convingerea că soluţionarea conflictului transnistrean este un obiectiv pe termen, cel puţin, mediu şi de aici trebuie să pornim. Declaraţiile că reglementarea conflictului poate fi realizată în curînd sînt nu doar contraproductive, dar şi periculoase. Responsabilitatea oricărei guvernări de la Chişinău constă, în primul rînd, în realizarea celui mai important deziderat, care depinde doar de noi: transformarea teritoriului dintre Prut şi Nistru, controlat de autorităţile constituţionale ale ţării, într-o entitate funcţională, prosperă, stabilă şi atractivă. Doar astfel vom reuşi să creăm premise pentru o reunificare a ţării pe o bază durabilă, în interesul tuturor cetăţenilor moldoveni. Să nu uităm şi de alt element – după o perioadă de cîteva sute de ani de „vecinătate” între noi şi Rusia se află o altă ţară. Această transformare geostrategică este esenţială pentru noi, cu conotaţii şi consecinţe multiple. Lipsa unei frontiere comune înseamnă lipsa unor probleme potenţiale. Ucraina este un factor, care, din păcate, de această guvernare a fost neglijat. Uitaţi-vă la acţiunea Ucrainei în conflictul georgian şi comparaţi-o cu poziţia Kiev-ului vizavi de conflictul transnistrean, unde Ucraina are interese mult mai mari! Din punctul meu de vedere, rolul şi capacitatea Ucrainei de a influenţa soluţionarea conflictului transnistrean nu este mai mic decît rolul Rusiei.
Azi, relaţia noastră cu Rusia, ţările vecine, UE are la bază alte forţe motrice decît cele care au existat la începutul anilor 90.
B&F-Profit: Aţi fost desemnat de PLDM drept candidatul formaţiunii la funcţia de ministru al afacerilor externe. PLDM este creditat cu şanse reale de a ajunge în viitorul apropiat la guvernare. Dacă veţi ajunge ministru, ce veţi schimba în politica externă a ţării? Care vor fi reperele de bază în activitatea Ministerului Afacerilor Externe, condus de dvs.?
I.L.: Într-adevăr, în cabinetul din umbră al PLDM am fost candidatul pentru acest fotoliu. Deşi întrebarea dvs. este, deocamdată, una ipotetică, sper că într-un viitor nu chiar îndepărtat acest lucru se va întîmpla. Politica externă a Moldovei necesită o reaşezare de ansamblu atît la nivel de formulare a obiectivelor, intereselor naţionale, cît şi la nivel de restructurare a mecanismelor de promovare a acestor interese. Ministerul de Externe al Republicii Moldova a fost clădit cu multă dificultate şi investiţii mari din momentul declarării independenţei Republicii Moldova. Mi-am petrecut cincisprezece ani frumoşi la MAE, am fost printre primii angajaţi ai acestui Minister, am contribuit cu umilele mele capacităţi la dezvoltarea lui. A fost un proces dificil, costisitor. A durat mult pînă au fost şcoliţi viitorii diplomaţi. Vreau să vă zic că în 1999-2000 Ministerul de Externe era o unitate funcţională, cu experţi extrem de profesionişti şi experimentaţi şi dacă compari ce s-a ales din acest Minister în opt ani de guvernare comunistă, constatăm o stare absolut regretabilă: de fapt, putem vorbi fără exagerare despre un soi de epurare profesională aplicată de conducerea MAE în această perioadă. Cei mai buni au plecat ca şi mine, din motive de principii, sau au fost forţaţi să plece pentru că acolo oamenii care au alte principii nu sînt toleraţi. În anii 90 MAE a lansat nu doar ideea de integrare europeană, ci şi alte obiective, care cu timpul s-au transformat în obiective naţionale. Pregătirea obţinută de noi peste hotare era transmisă altora, dar, din păcate, din 2001 încoace, Ministerul s-a transformat într-un simplu executor al deciziilor luate în altă parte. MAE este o structură total lipsită de transparenţă, nu se ştie care este procesul de elaborare a deciziilor, cum se adoptă acestea, care sînt pîrghiile şi motivele.
Altă chestiune este că orice minister de externe are un purtător de cuvînt, care săptămînal ţine briefinguri pentru a transmite mesaje în interior şi exterior. Contribuabilul trebuie să ştie pentru ce se cheltuiesc banii lui de către acest Minister. În 1999, cu greu, am instituit acest mecanism de comunicare, dar în 2001 el a dispărut. Cine ştie azi cu ce se ocupă aşa-numitul MAEIE? Din puţinele comunicate de presă nu poţi să-ţi creezi o impresie în acest sens. Din punctul meu de vedere, indiferent unde m-aş afla – acolo sau în opoziţie, Ministerul Afacerilor Externe necesită o revigorare în interesul Republicii Moldova, o reaşezare pe alte temelii a ceea ce înseamnă un departament funcţional de externe. Această revigorare trebuie făcută nu doar pentru politica externă, ci şi pentru evoluţia armonioasă de ansamblu a Republicii Moldova.
B&F-Profit: Vă mulţumim pentru interviu.
SĂ PĂSTRĂM REVISTA ŞI CITITORII
Indiferent de ce fel de greutăţi ar crea criza, aceasta posedă şi anumite elemente pozitive, chiar dacă puţine. Iar cei care reuşesc să vadă şi în aceste condiţii aspecte pozitive, îşi descoperă noi posibilităţi, cu ajutorul cărora depăşesc mai uşor greutăţile şi îşi păstrează poziţiile pe piaţă.
Referitor la actuala criză, aspectul pozitiv al acesteia constă în posibilitatea de a analiza poziţionarea pe piaţă a afacerii, pentru a o face cît mai optimă. Anume acum este perioada, cînd nu există tendinţa generală de creştere a afacerii, apropo din cauza acesteia a şi apărut criza, ci există posibilitatea de a aprecia poziţionarea afacerii pe piaţă. Stabilirea corectă a locului afacerii în vremea recesiunii, identică cu scopul pe care doreşti să-l atingi, îţi permite mai profund să analizezi poziţia financiară a afacerii.
Nu ştiu de ce, dar să discuţi despre criză în R.Moldova şi mai ales despre urmările acesteia, pînă nu demult nu era obişnuit. Acest lucru era perceput de unii drept o manifestare a slăbiciunii. Astfel, în loc să analizeze situaţia adecvat, mulţi preferă în condiţii de criză să închidă ochii, în speranţa că totul se va rezolva de la sine. Nu este exclus că acest lucru se întîmplă şi pentru faptul că trăim într-o societate nu tocmai sănătoasă, unde şi reacţia la astfel de lucruri nu este adecvată. Dar dacă este să privim corect lucrurile şi să ne imaginăm situaţia economică reală din ţară, atunci fie ca noi primii „să dăm dovadă de slăbiciune...”.
Dar criza, ca şi faptele, este un lucru încăpăţinat. Fiţi de acord că este mult mai bine să nu treci sub tăcere şi să nu închizi ochii la ea, dar să faci tot posibilul ca să reduci influenţa ei asupra afacerii în care eşti implicat şi pentru care mulţi dintre Dvs. îi slujesc cu credinţă şi dreptate, fără a cruţa nici puterile, nici timpul, nici sănătatea.
În ţara noastră influenţa crizei este deja simţită, iar odată cu adîncirea acesteia asupra economiei, numărul celor care vor fi afectaţi de criză va fi tot mai mare. De exemplu, noi ne-am ciocnit cu manifestîările crizei încă anul trecut, iar unul din simptomele crizei a fost reducerea publicităţii. Şi dacă în toamna anului 2008 scăderea volumului de publicitate nu a trezit îngrijorări, aceasta fiind doar de 15-20%, atunci vara anului 2009 o întîmpinăm cu o scădere a volumului de publicitate la nivelul de 50-60%.
În această situaţie, scopul nostru principal este de a păstra revista. În condiţii de criză scade nu doar volumul de publicitate, ci şi numărul cititorilor. Pentru redacţie este foarte important să nu-şi piardă cititorii permanenţi, în special pe cei care se află alături de noi din mai 1995, cînd a ieşit de sub tipar primul buletin „Profit”, devenit baza actualei reviste. Din anul 1998 revista „Profit” apare în două limbi – română şi rusă, fapt care ne deosebeşte vădit pe piaţa mass-mediei scrise.
În ţările dezvoltate, mass-media scrisă trăieşte din contul publicităţii, sponsorizării şi a abonaţilor. În Moldova un astfel de furnizor cum ar fi sponsorizarea publicaţiilor independente nu există şi, probabil, în curînd nici nu va exista. Pentru aceasta există cauze cît se poate de obiective, printre care pot fi enunţate nivelul de viaţă şi mentalitatea oamenilor.
În condiţii de criză, cînd publicitatea practic nu există, iar unica sursă de existenţă o reprezintă fondurile provenite de la abonaţi, raţiunea domină emoţiile. Şi în aceste condiţii cea mai simplă soluţie ar fi să te dezici de tipărirea revistei în două limbi. Acest lucru ar reduce cheltuielile şi ar crea o oarecare rezervă de durabilitate. Cei drept, în practică acest lucru înseamnă să te dezici de un nume cunoscut pe piaţă, care are imaginea şi trăsăturile sale inconfundabile.
Iar noi dorim ca şi mai înainte să fim alături de cititorii noştri. De aceea alegem varianta optimă de tipărire a revistei cu secţiuni în limba rusă, română şi engleză. Astfel, păstrăm jurnaliştii, care tradiţional scriu în limbile lor materne - rusă sau română, fapt care le va permite şi pe viitor să-şi publice materialele în revistă. Plus la aceasta am mai adaugat şi o secţiune în limba engleză. Versiunea engleză Profit – este un vis mai vechi de-al nostru, care ar fi trebuit să se transforme în realitate în toamna anului 2009. Însă din cauza crizei, sîntem nevoiţi să utilizăm o variantă mult mai modestă – publicarea versiunii engleze Profit într-o secţiune specială în revistă. Avem speranţa că în timp, aceasta se va transforma într-o revistă de sine stătătoare, care va fi solicitată de auditoriul englez din Moldova.
Optimizarea la care recurgem din cauza crizei reprezintă air bag-ul nostru personal în condiţii de criză. Alături de ceva performanţe pe care le-am acumulat dea lungul anilor, el ne va ajuta să suportăm mai uşor recesiunea de pe piaţă şi să ieşim către noi orizonturi ale dezvoltării cu pierderi minime.
Starea de spirit optimistă pe care o avem ne duce la gîndul că crizele sînt periodice: ele vin şi se duc, iar publicaţiile pe piaţă trebuie să rămînă tot timpul, pentru fi alături de cititori, în special de cei, care şi în vremuri dificile, indiferent de criză, fac afacerea lor profitabilă.
Conştientizăm că, fiind alături de un astfel de cititor, vom putea suporta recesiunea şi păstra revista. Noi alegem varianta „trei în unul”, de la care sperăm că Dvs. nu veţi pierde nimic, ci dimpotrivă veţi avea doar de cîştigat. Credem că veţi înţelege şi chiar veţi agrea alegerea noastră, noi mizînd pe noţiuni actuale timpurilor noastre - optimizare şi raţionalitate.
Atît. Cam aşa stau lucrurile.
