Profit
№_12_2023, decembrie 2023
Tema numărului
Nr. 4 (166), aprilie 2009
Blogomania moldovenească
Eşti businessman, politician, economist, student, muncitor, agricultor sau, pur şi simplu, un om care stai mai mult de două ore pe Internet şi vrei să ai un site pe care să-ţi publici ideile sau părerile despre un eveniment sau altul? Soluţia e simplă – deschideţi un blog. Pentru aceasta nu ai nevoie de mari cunoştinţe în domeniul web sau de bani, pentru a angaja o companie să-ţi elaboreze un concept. Totul e simplu: intri pe un site specializat, te înscrii şi începi a crea.
Ce sînt blogurile. Istoria apariţiei.
Zi de zi, tehnologiile evoluează foarte rapid. Oamenii tind să comunice prin orice mijloace, iar nevoia de afirmare şi de popularizare a părerilor proprii devine tot mai acută. Cîţi dintre noi ne-am dorit un jurnal, dar n-aveam timp să ni-l facem, sau cîţi dintre noi şi-au dorit chiar un ziar sau o revistă, dar nu au avut bani? De cîţiva ani încoace (nu putem spune o dată precisă a apariţiei blogurilor) o putem face simplu – deschizîndu-ne un blog.
Un blog (prescurtat de la expresia engleză web log, jurnal pe Internet) este o publicaţie web ce conţine articole periodice sau cu actualizare permanentă, ce au, de obicei, caracter personal. Ca regulă, actualizarea blogurilor constă nu în modificarea textelor de pînă acum, ci în adăugiri de texte noi, asemenea unui jurnal, toate contribuţiile fiind afişate în ordine cronologică inversă.
Dacă la început blogurile erau actualizate manual, cu timpul au apărut unelte (programe şi metode) care să automatizeze acest proces. Utilizarea unui astfel de software bazat pe browser este acum un aspect obişnuit al blogging-ului. Există mai multe platforme pentru bloguri, dintre care amintim: Wordpress (www.wordpress.com – cea mai cunoscută şi folosită platformă de blogging), Blogger (https://www.blogger.com) etc.
Scopul blogurilor variază foarte mult, de la jurnale personale şi pînă la arme publicitare ale partidelor politice, ale insituţiilor mass-media sau ale diferitelor companii comerciale. De asemenea, ele variază şi în funcţie de autor – de la unul singur la o comunitate întreagă. De asemenea, blogurile pot constitui şi o sursă importantă de venituri pentru cei care le administrează prin atragerea de banere şi vinderea spaţiilor publicitare.
Care sînt totuşi diferenţele dintre un blog şi un site? Una din principalele caracteristici e că blogurile oferă posibilitatea de comunicare cu alţi utilizatori în orice moment. Blogurile permit vizitatorilor să lase în urmă (să posteze) comentarii, care sînt şi ele publice, creîndu-se, astfel, o comunitate de cititori concretizată în jurul blogului. Un al doilea moment este faptul că blogurile reprezintă părerea unui individ (sau a unui grup de indivizi), nu este obligatoriu ca aceasta să fie împărtăşită şi de organizaţiile în care aceştia lucrează. De exemplu, poţi să fii preşedintele unei companii prospere, dar să fii interesat de viaţa de pe alte planete – despre aceasta poţi să scrii pe blog. În unele ţări, mulţi jurnalişti îşi creează bloguri pe care îşi publică chiar materiale care nu au trecut aprobarea redactorilor.
Totalitatea blogurilor şi a autorilor de bloguri a fost denumită blogosferă. Pe lîngă aceasta, blogurile constituie una din numeroasele faţete ale fenomenului numit Web 2.0.b.
Zilnic, sînt create mii de bloguri şi chiar preşedinţii unor astfel de ţări, cum ar fi România şi Federaţia Rusă, au apelat la asemenea forme de comunicare.
Blogomania – un nou fenomen în comunicare
Începînd cu anul 2005, în Republica Moldova au început a apărea primele bloguri. Primele încercări de bloguri erau destul de primitive şi erau mai mult personalizate. Odată cu trecerea timpului, a început o adevarătă manie în ceea ce priveşte blogurile. Au început să apară bloguri cu caracter specializat, iar unii politicieni şi oameni de afaceri au apelat la această nouă formă de comunicare. Comunitatea bloggerilor a creat un fenomen nou numit „Blogosfera”. Potrivit lui Valeriu Tihai, administratorul blogului www.blogosfera.md, actualmente în Moldova sînt înregistrate aproximativ 2500 de blogrui, iar numărul acestora sporeşte zilnic. Cu toate acestea, nu se poate numi numărul concret de bloguri moldoveneşti, deoarece mulţi bloggeri îşi încadrează site-urile în alte blogosfere.
Fenomenul blogurilor are priză cel mai mult la tineri. Potrivit unui sondaj realizat de organizatorii concursului „Blogovăţ 2009”, vîrsta medie a bloggerilor este de 21-30 ani, din care 75% dintre ei sînt de gen masculin. De asemenea, cei mai mulţi bloggeri sînt locuitori ai capitalei şi municipiului Bălţi.
Mihai MOSCOVICI, blogger la www.propeople.dk/blog: Evoluţia din ultimul an al blogosferei moldoveneşti s-a manifestat în termeni pozitivi atît cantitativ, cît şi calitativ.
Din punct de vedere cantitativ este remarcabilă apariţia unui număr mare de bloguri noi, astfel încît la ediţia a doua a Festivalului de Bloguri „Blogovăţ 2009” au participat de două ori mai multe bloguri decît în anul precedent. În plus, anii 2007 şi 2008 au marcat „explozia” blogurilor în Republica Moldova. Sondajul Moldova Blogger Survey 2009 atestă că mai mult de 2/3 din blogurile autohtone au fost începute în 2007 (27,52%) şi 2008 (39,6%). Tendinţa de creştere semnificativă a numărului de bloguri moldoveneşti se va păstra şi în anii următori.
Cu toate acestea, principala problemă a blogosferei moldoveneşti constă în creşterea numărului blogurilor în plan cantitativ. Multe bloguri sînt create şi sînt lăsate în voia sorţii. O altă problemă ar fi că, deocamdată, blogurile din Republica Moldova nu sînt profitabile. Spaţiile publicitare pe un blog nu sînt solicitate, deoarece nu prezntă interes pentru agenţii publicitari şi companiile de profil.
Despre ce sciu moldovenii?
Blogurile sînt considerate un fel de internet-jurnalism scris de amatori, de aceea principalele bloguri de la noi sînt cele personale. Bloggerii încearcă să fie nişte jurnalişti care scriu despre anumite fapte, fenomene, întîmplări din viaţa publică şi personală. Potrivit sondajului Moldova Blogger Survey 2009, 49,66% din respondenţi consideră blogurile la fel de credibile ca şi mass-media, iar 37,58% - mai credibile chiar decît presa.
Pe locul doi în top se situează blogurile politice sau cele ale politicienilor din Moldova. Este de remarcat faptul că, dacă în anul 2007 doar cîţiva politicieni aveau bloguri, în 2008 numărul acestora, practic, s-a triplat. La fel ca şi colegii lor de peste hotare, liderii politici de la noi au sesizat faptul că blogul reprezintă pentru ei un mijloc de promovare eficient. Dintre aceştia îi putem menţiona pe Veaceslav Untilă, Sergiu Mocanu, Vlad Filat, Vitalia Pavlicenco, Oleg Cernei, Vlad Cubreacov, Anatol Petrenco, Leonid Bujor. În lista blogurilor politice se pot adaugă şi cele ale partidelor. Potrivit unor specialişti în domeniu, deseori blogurile politice se aseamănă mai mult cu o trecere în revistă a activităţilor politicianului şi pe multe din ele lipsesc posturi scrise de înşişi autorii, ci de formatorii de imagine ai politicienilor.
Veaceslav UNTILĂ, vicepreşedinte al AMN: În virtutea activităţii mele de parlamentar şi politician, particip la diferite întruniri, stau de vorbă cu oamenii, le ascult doleanţele şi încerc să-i ajut în măsura competenţelor mele. Deoarece sînt o persoană publică, unii mă cunosc personal, alţii m-au văzut mai des luînd cuvîntul la mitinguri, la tribuna parlamentară, în dezbateri televizate. Am căutat întotdeauna să fiu cît mai aproape de oameni şi am folosit orice ocazie de a mă face auzit şi de a ajunge pînă la eventualul meu interlocutor. Tocmai de aceea am hotărît să creez un blog şi să beneficiez de oportunităţile şi avantajele ce ni le oferă această modalitate de a discuta despre tot ceea ce se întîmplă cu noi şi în jurul nostru.
Dat fiind cele menţionate de mine pînă acum, cred că avantajele sînt evidente. Cît despre dezavantaje, cred că ele există pentru acei care se tem de critici. Or, blogul oferă posibilitatea vizitatorilor şi de a-i critica pe posesorul lui. Pentru mine, critica (desigur, cea sănătoasă, dar nu atacurile la persoană) nu este o problemă. Aş zice chiar că mă ajută să înţeleg mai bine anumite lucruri. Deci nu prea văd dezavantaje.
Pe locul trei se situează blogurile IT şi divertisment. În domeniul IT se scriu posturi ce ţin mai mult de Internet, precum şi se poartă discuţii despre anumite tendinţe ale lumii virtuale – începînd de la analiza unor site-uri şi terminînd cu noile apariţii pe piaţă a jocurilor şi programelor. În domeniul divertisment blogurile sînt diferite. Se scrie, în special, despre cinematografie, muzică, glume, tendinţe în modă şi culinărie, precum şi unele posturi ce ţin de critică în adresa unor lideri politici.
Cele mai puţine bloguri găsim în domeniul sănătăţii, jurisprudenţei, ecologiei, auto. De asemenea, multe companii nu au dezvoltat încă sistemul site and blog – adică pe site-uri să fie plasate blogurile angajaţilor sau chiar ale clienţilor. Dacă în alte ţări companiile dezvoltă şi încurajează asemenea bloguri, la noi acest fenomen încă nu există. Potrivit specialiştilor, aceasta se întîmplă din cauza că multe companii nu doresc să facă investiţii în propriile site-uri, dar, mai ales, într-un asemenea sistem. Doar cîteva companii au încercat să dezvolte acest sistem, însă încercările lor au rămas la faza de început.
Un alt segment puţin dezvoltat este cel al blogurilor corporative. Potrivit lui Eugen LUCHIANIUC, şef secţie design şi web development al unei companii de telefonie mobilă, blogurile corporative sînt un mijloc foarte accesibil şi comod de a diversifica comunicarea externă a companiei. Diferenţele faţă de un blog simplu constă în faptul că un blog corporativ rămîne a fi o sursă de informaţii oficială, chiar dacă sînt scrise într-un mod mai lejer. Exemple de bloguri corporative, www. server.md, www.greenmedia. md, blog. salvaeco.org şi blog.eventis.md.
Potrivit specialiştilor, managerii companiilor nu văd, deocamdată, un segment de dezvoltare a produselor şi serviciilor proprii prin acest sistem.
Concluzii
Blogosfera este în creştere geometrică şi este greu de prevăzut dezvoltarea ei atît în lume, cît şi la noi. De la forma de jurnal evoluează astăzi pînă la a fi o pistă profesională de start pentru diverse categorii de utilizatori web (jurnalişti, artişti, cercetători, studenţi, programatori), devenind un loc de muncă, o sursă de venit pentru mulţi. Bloggerii cred că în timp blogosfera îşi va accentua şi mai mult valoarea comercială, schimbîndu-se şi adaptîndu-se la rigorile pieţei de atunci. În ritmul ascendent al blogosferei mondiale va fi atrasă şi blogosfera autohtonă, care va prelua, cu unele întîrzieri specifice, inovaţiile şi tehnologiile din acest domeniu.
Studiul pieţei imobiliare
Anul 2008 va intra în istoricul pieţei imobiliare ca un an de vîrf: în prima jumătate a continuat creşterea, în a doua a început stabilizarea pieţei şi scăderea lentă a cererii. Tocmai primăvara şi vara va deveni clar cît de puternică va fi scăderea în anul 2009.
De regulă, la începutul anului pe piaţa imobiliară se atestă o acalmie. După sărbătorile îndelungate, s-a redus şi cererea, şi oferta de imobile, preţurile sînt stabile. Acalmia durează aproximativ pînă la sfîrşitul iernii.
Piaţa secundară
Pentru segmentul imobilelor, anul 2008 a început foarte activ, vacanţa „de Anul Nou” la realtori a fost scurtă. Ianuarie şi februarie, tradiţional - liniştite, s-au asemănat mai mult cu lunile înviorate de primăvară, a avut loc o izbucnire a activităţilor pe piaţa imobiliară, neobişnuită pentru această perioadă a anului. Pe fundalul ofertei mici, cererea s-a intensificat brusc. A început concurenţa între cumpărători şi vînzătorii au început să ridice preţurile pe parcursul vînzării sau chiar în timpul negocierilor cu privire la perfectare.
Ca rezultat, după primul trimestru, preţurile la imobilele locuibile au crescut în medie pe piaţă cu 15%. Preţul mediu al unui metru pătrat de spaţiu total al apartamentelor pe piaţa secundară este de 850€.
În trimestrul doi, agitaţia a început să scadă, oferta a crescut, ritmul de creştere a preţurilor a început să se încetinească şi a constituit 5%. Preţul mediu al unui metru pătrat a fost de 900€. Acesta a fost vîrful – activitatea pe piaţă era intensă.
Creşterea preţurilor cu 20% în primul semestru a permis lansarea prognozei, potrivit căreia preţul unui metru pătrat va trece de „hotarul psihologic” de 1000€ pe un metru de suprafaţă totală către sfîrşitul anului 2008. Se aştepta că toamna piaţa va creşte cu 5-7%, iar urcarea totală a preţurilor în semestrul doi va fi de, cel puţin, 10%.
Vara însă situaţia economică a început să se schimbe, aceasta a avut impact şi asupra business-ului, şi asupra cetăţenilor de rînd.
Cerinţa Băncii Naţionale faţă de bănci privind majorarea rezervelor obligatorii de la 17% pînă la 22% din totalul mijloacelor atrase, a determinat scumpirea bruscă şi deficitul resurselor de credit. Creşterea investiţiilor creditare în economie a încetinit. Politica monetar-creditară, promovată de BNM în anul 2008, a urmărit reducerea banilor în circulaţie, în 2008 fiind înregistrată cea mai mică creştere a volumului masei monetare – de 6%, faţă de 17,9% în 2007.
În semestrul doi al anului 2008, chiar dacă situaţia economică începuse să se schimbe, piaţa imobilelor locuibile a fost destul de stabilă. Preţul unui metru pătrat era de 900€, cererea şi oferta erau la aproximativ acelaşi nivel. Din cauza pieţei imobiliare inerte, modificările situaţiei economice au început să aibă repercusiuni asupra pieţei imobiliare abia în luna noiembrie.
Cererea de imobile a început să scadă, iar în decembrie a fost înregistrată chiar o uşoară diminuare a preţurilor.
Prognozele experţilor privind eventualul declin al pieţei şi situaţia pieţelor imobiliare din ţările vecine i-au determinat pe cumpărătorii de imobile potenţiali să amîne achiziţiile. Vînzătorii însă nu sînt pregătiţi psihologic de micşorarea preţurilor. Astfel, piaţa s-a pomenit paralizată.
Nu a fost înviorarea tradiţională din ajunul Anului Nou, legată de venirea concetăţenilor de peste hotare.
Piaţa primară
Situaţia pe piaţa primară în anul 2008 a repetat etapele dezvoltării pieţei secundare, dar cu particularităţile ei. Din anul nou, toţi agenţii de construcţie au mărit preţurile cu 10-15% din cauza modificării bazei normative în construcţii, care a provocat mărirea preţului de cost.
Iniţial, li s-a interzis să încălzească casele cu placă expandată din cauza nerespectării tehnologiei, apoi a apărut interdicţia dării în folosinţă a apartamentelor în varianta albă. A fost interzisă construcţia şi proiectarea în paralel. În anul 2008, constructorii au început să plătească TVA la cota standard. Toate aceste modificări plus scumpirea continuă a forţei de muncă şi a materialelor de construcţie, mai ales, la ciment şi resursele energetice – la gaze, în particular, au determinat creşterea preţului de cost al construcţiilor şi reducerea volumelor construcţiilor.
În a doua jumătate a anului, vremuri grele au sosit pentru companiile de construcţii. Constructorii au simţit printre primii apropierea crizei. Pe de o parte, au crescut dobînzile la credite, pe de altă parte – aprecierea monedei naţionale „le-a jucat festa”. Preţurile la apartamente în contractele de cumpărare a imobilelor erau stabilite în euro cu achitarea în lei la cursul BNM la data plăţii, iar achitările cu furnizorii şi antreprenorii se făceau în valută naţională. A apărut o diferenţă de curs.
Toamna, companiile de construcţii au început să promoveze o politică de vînzări mai activă, diverse acţiuni cu reduceri, să atragă la comercializare companii de realtori. Toate aceste măsuri însă au fost vădit insuficiente, cumpărătorii au enunţat temeri referitor la termenele de construcţie şi posibilităţile de finalizare a acestora ca principiu. Lipsa cadrului legislativ care să reglementeze relaţiile dintre companiile de construcţii şi investitori, în particular, a legii privind cota de participaţie la construcţii, nu a făcut decît să le întărească. Confruntîndu-se cu un deficit de bani şi cu refuzul băncilor de a oferi credite, companiile de construcţii au început să îngheţe şantierele. Să construieşti în lipsa cererii pentru apartamente înseamnă să „îngropi” banii în pămînt, iar companiile de construcţii nu vor vinde mai ieftin decît preţul de cost.
Factorul principal care împiedică prăbuşirea preţurilor la construcţiile noi este reducerea volumelor construcţiilor. Majoritatea proiectelor care acum se apropie de final fusese demarate cu mult timp înainte de criza financiară, iar cele noi sînt îngheţate, aşa că oferta pe piaţă se va reduce în timpul apropiat. Reducerea ofertei are loc odată cu scăderea cererii, susţinînd, astfel, preţurile.
La sfîrşitul anului 2008, preţul mediu al unui metru pătrat în blocurile noi era de 600-800€ în cartierele rezidenţiale, iar în centrul oraşului în blocurile cu confort sporit – de circa 1000€.
Terenurile pentru construcţii individuale
Numărul maxim de tranzacţii cu terenuri se efectuează primăvara, la începutul sezonului de construcţii. În anul 2008 însă, chiar dacă a fost un deficit mare de terenuri pentru construcţii de locuinţe individuale, cererea pentru acestea s-a redus deja la începutul anului, încă pînă la declinul în alte segmente ale pieţei imobiliare. Scăderea cererii s-a produs din cauza creşterii bruşte a preţurilor la materialele de construcţie, resursele energetice în ajunul începutului sezonului de construcţii. S-a redus şi calitatea ofertei, se propun multe terenuri în suburbiile Chişinăului şi întovărăşirile pomilegumicole (ÎPL) din apropiere în care nu sînt comunicaţii. Asemenea terenuri nu prezintă interes pentru cumpărători.
Preţurile la loturile funciare pe parcursul anului, practic, nu s-au schimbat.
Ofertele pe Chişinău sînt vădit insuficiente. Preţul unui ar de teren pentru construcţia unei case de locuit în regiunea parcului Valea Morilor (fostul Lac comsomolist) şi între străzile Neaga şi Belinski constituie 30-35 mii €.
Acestea sînt zonele cele mai prestigioase pentru construcţiile de case de locuit individuale. În alte sectoare ale oraşului, unde sînt multe case de locuit individuale, preţurile constituie: la Sculeni - 12-15 mii €; la Buiucani în regiunea “Alfa” - 15-17 mii €; la Schinoasa - 5-10 mii €; în regiunea Universităţii Agrare - 6-7 mii €; la Botanica de Jos - 8-10 mii € pentru un ar. Există multe oferte de vînzare a terenurilor în zona noului complex de comerţ “Megapolis Mall” pe strada Computerelor. Preţul unui ar este de 10-12 mii €.
În centrul istoric preţul unui ar alcătuieşte 50-60 mii €, iar pe terenurile amplasate în imediată apropiere de bulevardul Ştefan cel Mare preţul unui ar poate ajunge la 100 mii €. În centru nu sînt terenuri disponibile. Acestea vin pe piaţă după procedura de acordare a altor locuinţe proprietarilor de edificii care locuiesc pe aceste loturi. Preţul scump al pămîntului în partea centrală a oraşului este determinat de cheltuielile mari pentru evacuarea locatarilor curţilor comune. Acesta este un proces foarte durabil şi costisitor, cînd trebuie satisfăcute toate capriciile locatarilor.
Preţul mare al terenurilor în oraş i-a determinat pe cumpărători să se reorienteze către pămînturile suburbane şi sectoarele pentru vilă. Preţul unui ar de pămînt în localităţile apropiate Togatino, Coloniţa, Cricova, Băcioi, Truşeni, Sîngera şi în cooperativele de vile nu departe de oraş, dacă există toate comunicaţiile, constituie 1-3 mii euro pentru un ar.
Localitatea Stăuceni este considerată cea mai scumpă suburbie, putem spune că este aproape intravilanul. Preţul unui ar acolo este de 5-7 mii euro.
Preţul acestor terenuri ar putea fi şi mai mare, luînd în calcul distanţa mică de la oraş, dacă existau toate comunicaţiile necesare şi căile de acces calitative. Autorităţile locale atribuie terenuri, pe cînd construcţia comunicaţiilor cade complet pe umerii constructorilor. Rezultă un cerc închis: traiul este imposibil pentru că nu există comunicaţii, iar acestea nu se construiesc pentru că nu locuieşte nimeni.
Ca rezultat, construcţia comunicaţiilor se tergiversează ani în şir. Cel mai mult suferă constructorii care încep primii construcţia.
Casele de locuit
Numărul tranzacţiilor cu case a fost mereu nesemnificativ, dar în expresie bănească cota pieţei caselor de locuit individuale este destul de mare. Preţul unei case de locuit este determinat de preţul terenului şi preţul de cost al construcţiei, de aceea dinamica preţurilor la casele de locuit repetă dinamica preţului terenurilor şi a preţului de cost al construcţiei.
Piaţa caselor de locuit este greu de generalizat din cauza individualităţii fiecărei case. Dacă adoptăm ca un fel de standard parametrii unei case de locuit moderne cu suprafaţa de 250-300 metri cu un teren de 6 ari, în zonele cele mai prestigioase ale oraşului în regiunea parcului Valea Morilor, Buiucani, preţul ei va alcătui 300-350 mii €.
În alte microraioane – Sculeni, Botanica, Buiucanii Noi - 200-250 mii €.
În suburbiile Chişinăului – Cricova, Stăuceni, Codru, o casă analogică costă 100-150 mii €.
În casele construite în anii 70-90 ai secolului trecut cea mai mare valoare prezintă terenurile pe care ele sînt amplasate, nu edificiile ca atare, aşa că preţul lor cel mai des depăşeşte cu puţin preţul pămîntului în aceste sectoare.
În anul 2008, practic, concomitent au apărut ofertele de vînzare a caselor în localităţile de vile în curs de construcţie, atît în intravilan, cît şi în suburbii. În oraş nu au fost exemple de construcţie a unor asemenea localităţi, aşa că e greu de spus cum vor evolua vînzările. Cu atît mai mult cu cît începutul construcţiei a avut loc în perioada scăderii cererii de imobile. Incontestabil, infrastructura social-culturală proprie dezvoltată pe sector şi statutul înalt al locatarilor trebuie să atragă cumpărători. Abordarea complexă a construcţiei şi amenajării teritoriului aferent vor asigura darea în folosinţă a tuturor caselor concomitent.
În anii precedenţi, pe piaţa caselor de locuit individuale a existat o insuficienţă de oferte de case cu suprafeţe mici de 200-250 mp cu proiect funcţional. Pe piaţă erau prezentate, în fond, case cu suprafeţe mari de 400-500 mp. Construcţia de case nu prea mari în localităţile de vile trebuie să acopere această cerere şi să ridice piaţa caselor de locuit individuale la un nivel nou, făcînd formarea preţurilor mai transparentă şi mai înţeleasă.
Concluziile şi prognozele generale pe anul 2009
Perioada de şapte ani de creştere a preţurilor la imobile, în care preţurile au crescut de 10-12 ori, s-a încheiat. Piaţa a intrat într-o perioadă de scădere a cererii şi preţurilor la imobile în toate segmentele pieţei. Imobilele nu mai sînt un instrument optim de investire a banilor cu o profitabilitate mare şi nu mai sînt atractive pentru investitorii care reprezentau 30-40% dintre cumpărători. În condiţiile în care nu se ştie cît de profund va fi impactul crizei economice mondiale asupra economiei Moldovei şi care va fi situaţia politică în ţară după alegeri, investiţiile în imobile au devenit neavantajoase şi riscante. Anume datorită reducerii cotei achiziţiilor investiţionale, cererea pentru imobile a început să descrească. În final, avem un termen mereu crescînd de expoziţie a apartamentelor şi un număr minim de tranzacţii, cînd la unii cumpărători sau vînzători s-au schimbat împrejurările şi ei au decis – să cumpere sau să vîndă imobilele fără să aştepte ca situaţia să se limpezească.
În situaţia actuală, este extrem de greu să lansăm prognoze, dar opinia noastră se reduce la aceea că piaţa nu se va prăbuşi, iar preţurile vor descreşte lent. Majoritatea apartamentelor au fost cumpărate pe bani proprii şi sînt libere de angajamente în faţa băncilor, aşa că vînzătorii de imobile nu vor reduce preţurile brusc. Putem prognoza o reducere cu 10-20% în funcţie de segmentul pieţei. Liderii scăderii vor fi preţurile la apartamentele din blocurile noi pînă la 15-20% şi terenurile fără comunicaţii. Preţurile la locuinţele secundare şi terenurile calitative cu comunicaţii se vor reduce cu ritmuri mai mici, de 10-15%, pînă la sfîrşitul anului 2009.
În perspective de termen lung, nivelul preţurilor va fi influenţat puternic de volumul masei monetare în ţară şi sursele de creştere a acesteia, şi anume de volumul remitenţelor de la conaţionalii din străinătate. O bună parte din aceste mijloace ajungea pe piaţa imobiliară şi în funcţie de dinamica transferurilor de bani se va schimba situaţia cu preţurile, precum şi cererea de imobile locuibile. Situaţia pe piaţa imobiliară va corela cu volumul remitenţelor.
(Continuare în numărul următor)
Ratingul siguranţei companiilor de asigurări după anul 2008
Dacă comparăm piaţa asigurărilor cu cea bancară din punctul de vedere al stabilităţii şi al stării de lucruri, putem remarca faptul că prima, chiar de la naştere, nu poate ieşi nicidecum din starea bolnăvicioasă. Se pare că toate sînt definite şi puse în ordine în această sferă: există o lege modernă, există aproape toate structurile necesare, cadre cu experienţă, dar piaţa are mereu friguri. De fiecare dată, atunci cînd procedăm la analiza pieţei asigurărilor, sîntem aproape convinşi că vom vedea nişte surprize sau exagerări. Nici anul 2008 nu a fost o excepţie.
Vom începe cu principalul, în viziunea noastră: într-un an şi ceva, patru companii s-au retras de pe piaţă, iar altele şase îşi aşteaptă rîndul să iasă. Şi motivul nu e doar cerinţa de completare a fondului social, deşi aceasta şi predomină. De exemplu, la companiile Delta, Koruntu-Asig şi Mobias acţionarii şi managerii „s-au întrecut în joc” pe ei înşişi.
Astfel, Delta la începutul activităţii sale, ca urmare a unor acţiuni care se asemănau puţin cu cele de asigurare, a ajuns cu o datorie mare faţă de clienţii care ulterior au cîştigat procesele judecătoreşti. Compania a încercat să se vîndă şi să plece încet de pe piaţă independent, dar nu a fost lăsată să o facă fără achitarea datoriilor. Atunci, acţionarul principal a răscumpărat înapoi acţiunile companiei, a completat cu 1 mil. lei fondul social pînă la normativul de 4 mil. lei, a înlocuit managerul. Dar, judecînd după toate aceste acţiuni, nu au prea ajutat: Delta continuă să piardă la active şi la prime. Acum, situaţia cu compania este extrem de incertă, acţionarii şi CNPF îi vor decide soarta ulterioară.
Koruntu-Asig a fost sortită eşecului din start, pentru că spectrul de activitate al ei era limitat cu Găgăuzia şi apariţia ei se datorează mai degrabă ambiţiilor politice locale, independenţei. Atunci cînd incredibilul a devenit cert, administraţia companiei a anunţat fuziunea cu Viсtoriasig, dar tranzacţia s-a zădărnicit. În final, reprezentanţii companiei înşişi au solicitat CNPF retragerea licenţei pentru serviciile de asigurare.
Mobias este o poveste judecătorească înmărmurită pe decenii, al cărei final era prestabilit din start şi confirmă un adevăr local nedeclarat: te poţi pune în poară cu statul şi cu mai marii acestei lumi, dar este inutil.
Universalna AG a ajuns într-o situaţie dificilă, mai exact, într-o perioadă de eşecuri. După negocierile aproape reuşite de injectare în ea a unor investiţii mari, cînd mai rămăsese doar să fie semnate formal documentele, acţionarul principal a nimerit într-un accident de circulaţie. Este trist, dar succesorii lui au renunţat la angajamentele asumate anterior. La mijlocul anului, s-a abătut criza mondială şi a devenit aproape imposibil să găseşti un nou investitor, care să cumpere sau să susţină compania. În noiembrie, a expirat termenul licenţei de cinci ani şi acţionarii au hotărît să înceteze activitatea de asigurare, să se reorganizeze într-o companie obişnuită cu practică comercială.
Primele cărora CNPF le-a aplicat procedura de retragere a licenţelor au fost Adara S, Asivit, Dasc Plus şi Notabil Polis. După anunţarea sancţiunilor, Adara a încercat să-şi reducă la zero activele, pentru că conturile îi erau îngheţate. Nu prea cert a fost pasul Asivit: unul dintre doi acţionari ai acesteia a obţinut prin intermediul CNPF autorizaţia de modificare a listei fondatorilor (după ce un asociat a renunţat la cota sa de participaţie în favoarea altuia). Dar fondul social tot nu a fost completat pînă la cel normativ, aşa că modificările la statut se aseamănă mai curînd cu eschivarea legitimă de la răspundere.
Fondatorii Notabil Polis, imediat după verdictul CNPF, au decis să-şi recapete atribuţiile şi au solicitat comisiei completarea capitalului social pe contul activelor pe termen lung. CNPF însă a respins solicitarea, bazîndu-se pe articolul din lege care nu permite completarea capitalului decît sub formă bănească lichidă. Acţionarii au insistat, au adăugat bani şi, ca rezultat, capitalul social a fost mărit pînă la 4 mil. lei. Dar aici, puterile şi interesul faţă de piaţa asigurărilor la acţionarii Notabil Polis s-au epuizat. Chiar dacă materialul a fost scris la sfîrşitul lunii martie – cu o săptămînă înainte de încheierea etapei a doua de completare a capitalului social pînă la cel normativ de 6 mil. lei - este cert deja că compania s-a predat şi renunţă să continue lupta.
Împreună cu Notabil Polis nu vor trece încercarea cu banii nici Accept Insurance, Garant, Euroasig Grup. Chiar dacă acţionarii acestora se vor răzgîndi sau vor găsi bani, doar bunăvoinţa CNPF poate salva companiile. Iar aceasta, judecînd după etapa precedentă şi informaţia de la prima sursă, există. CNPF este gata să le vină companiilor în întîmpinare şi să considere că 6 aprilie nu etse ziua completării reale a capitalului social, ci ultima zi a acceptării cererilor de completare a acestuia. Deşi voinţa, probabil, nu are nimic aici, mai degrabă CNPF nu vrea să se implice în procedurile neplăcute de lichidare a companiilor de asigurări, audierile în judecată, ba şi, pur şi simplu, nu este interesată de îngustarea acestei pieţe.
Din cauza înrăutăţirii bruşte a indicatorilor de activitate principali, şanse mari să nu ajungă în rating le-a avut un grup de companii, printre care se numără şi unele pe deplin respectabile – au redus considerabil colectarea primelor Acord-Grup, Afes-Moldova, Edict, Garanţie, Transelit, Vitoriasig. Motivele acestei situaţii la fiecare au fost diferite. Din unele au plecat clienţii mari din cauza unor transformări politice şi structurale. Altele au fost influenţate puternic de criza care a făcut asigurările un pas mai puţin interesant şi deloc primordial sub aspectul viabilităţii diversităţii afacerilor acţionarilor. Şi companiile, şi noi sperăm că situaţia, cu timpul, se va corecta în bine, cel puţin, companiile însele au tot necesarul pentru aceasta.
Epurarea necesară funcţionării normale a pieţei şi factorii interni şi externi nefavorabili au făcut ca cota pieţei asigurărilor în PIB-ul ţării să se reducă într-un an de la 1,36% pînă la 1,33%, faţă de aşteptarea oficială de 1,6%. După calculele CNPF, efectuate la începutul anului 2008, cota serviciilor de asigurare în PIB în cinci ani, începînd cu 2007, trebuie să crească pînă la 2,5%. Pentru aceasta, asigurătorii trebuiau să sporească anual colectarea primelor cu, cel puţin, 30-35%. Dar precum am menţionat în ratingurile precedente, declinul în sectorul asigurărilor a început nu în anul 2008, ci cu un an mai devreme. În anii 2002-2006, primele companiilor creşteau cu 35-40%, pe cînd în 2007 acest indicator a fost de 29,6%, iar în 2008 a coborît la 16%.
În viziunea noastră, cauza principală a acestor evoluţii este că anume în ultimii doi ani a avut loc restructurarea atît de necesară şi mult aşteptată a pieţei şi schimbarea regulilor de joc, care au stîrnit nesiguranţa, pe deplin prognozabilă, în comportamentul tuturor participanţilor, inclusiv al clienţilor. Impactul crizei s-a făcut simţit în colectarea primelor doar în trimestrul patru, dar şi fără acest trimestru creşterea în 2008 nu ar fi depăşit 25%.
Pînă la sfîrşitul restructurării începute mai este mult timp, cel puţin, trei ani, pe parcursul cărora fondatorii companiilor de asigurări vor fi mereu în căutarea disponibilităţilor băneşti.
În anul 2008, activele totale ale asigurătorilor au crescut cu 31%, pînă la 1,33 mlrd. lei, iar activele nete - cu 80% - pînă la 656,48 mil. lei. Şi toate acestea, în primul rînd, datorită noilor prevederi legislative şi aporturilor acţionarilor, care au suplimentat capitalul social al companiilor cu 115,5 mil. lei pînă la 323,2 mil. lei sau cu 56%.
Cel mai mult şi-au crescut activele Moldasig - cu 139,2 mil. (+74%), Asito - cu 60,5 mil. (21%) şi Grawe AV - cu 42,6 mil. lei (100%). Aceleaşi companii sînt lideri şi la sporirea primelor colectate (vezi tabelul).
De menţionat că situaţia de la Asito se îmbunătăţeşte treptat. Într-o luptă de concurenţă grea, compania a reuşit să menţină o întîietate fie şi nesemnificativă în raport cu Moldasig la valoarea activelor (349,7 mil. lei faţă de 327,9 mil. la Moldasig) şi sporeşte activ valoarea primelor (38% faţă de 15%). Dar în termeni absoluţi după indicatorul principal care caracterizează activitatea companiilor de asigurări – primele colectate, Moldasig şi-a confirmat calitatea de lider (250,36 mil. lei faţă de 189,6 mil. lei la Asito) şi titlul de companie cu dezvoltarea cea mai dinamică.
Surprinzător, dar Grawe AV în 2008 şi-a cedat poziţiile, înregistrînd o dinamică de creştere negativă, practic, la toate articolele de bilanţ. Noi înclinăm să credem că aceasta are legătură cu cumpărarea din 2008 de către aceasta a unui jucător important - compania Carat. Aceasta este cauza principală, dar nu singura. Declinul activităţii ei a fost influenţat şi de instabilitatea financiară care, ca şi pe piaţa bancară, îi face pe oameni să economisească, să retragă banii din conturi şi să-i transforme în cash. Noi nu excludem faptul că dacă criza va dura mult timp, tocmai Carat va deveni pentru Grawe acea „baghetă fermecată”, capabilă să o sprijine în vremuri de grea cumpănă datorită diversităţii, deci, şi dispersării riscurilor. Deocamdată, Grawe are o calitate a activelor şi o lichiditate destul de bună, fapt determinat de genul de activitate al companiei – asigurările de viaţă. Timpul va arăta ce va fi mai departe, după încheierea juridică a fuziunii, cînd bilanţurile se vor contopi.
Companiile de asigurări au intrat în anul 2009 cu speranţe noi, legate, în primul rînd, de businessul lor principal – asigurarea obligatorie de răspundere civilă a deţinătorilor de automobile (AORCDA) şi asigurările benevole ale autovehiculelor (CASCO). Calculul s-a bazat pe implementarea metodologiei noi de formare a preţurilor, modului de evidenţă, extinderea cuprinderii vînzărilor şi creşterea numărului de autovehicule. Speranţele însă nu s-au îndreptăţit în virtutea dumping-ului care continuă şi a pierderilor care cresc, mai ales, la Cartea Verde (CV). Încasările din vînzările de CV au constituit 159 mil. lei sau o jumătate din totalul încasărilor din AORCDA – 331 mil. lei. Nici perspectiva acestei părţi a businessului cu asigurările nu e prea trandafirie. Se aşteaptă procesul privind cîrdăşia de cartel şi înăsprirea reglementării preţurilor. Dar nici după lansarea scandalului, companiile cum au vîndut la hotare CV la preţ umflat, aşa şi continuă această practică, deşi cecurile preferă să nu le înmîneze – am verificat personal. Se zvoneşte că anume acest factor a devenit mecanismul de lansare a dosarului „cîrdăşia” – conducătoarea agenţiei antimonopol a trebuit şi ea să procure cartea la hotar la un preţ exagerat, fapt care tare nu i-a mai plăcut.
Există şi o altă versiune, potrivit căreia procedura antimonopol a fost iniţiată la solicitarea noilor proprietari ai companiei Carat, se va afla în judecată cît de veridică este această informaţie. Oricum, asigurătorii nemulţumiţi de activitatea în domeniul operaţiunilor cu Cartea Verde sînt mult mai mulţi decît companiile-membre ale ARCA. Cea din urmă este acuzată de faptul că “agenţia s-a transformat într-un club închis de aleşi, care ani în şir tergiversează intenţionat soluţionarea cererilor de acceptare a membrilor”, reprezentanţii ARCA spun: „Plătiţi cotizaţiile băneşti în modul stabilit şi puteţi deveni automat operator CV”. Oricum, tare nu ne-am dori ca acest moment de lucru să prilejuiască un război intern şi să fie un factor capabil să destrame asociaţia asigurătorilor, constituită de curînd.
Apropo, în anul 2008 asigurătorii trebuie să-l serbeze în picioare cu cupele de şampanie în mînă, ca anul naşterii organizaţiei lor profesionale. Chiar şi jurnaliştii, şi analiştii remarcă faptul că conducătorii asociaţiei, în frunte cu fostul viceguvernator al BNM şi ambasadorul în SUA, Mihail Manole, s-au apucat activ de lucru, promovînd pe piaţă, cel puţin, ideile a 14 cei mai puternici asigurători.
În pofida tuturor dificultăţilor cu practicarea afacerii cu asigurările în anul care a trecut, companiile au reuşit să-şi crească veniturile cu 135% pînă la 179,51 mil. lei ($16,47 mil.). Creşterea s-a datorat, în principal, companiei Moldasig, care a cîştigat de cinci ori mai mult decît în anul precedent - 61,03 mil. lei. Ea este urmată de Asito, Sigur-Asigur, Moldova-Astrovaz, Carat care au colectat cu descreştere de la 10 pînă la 6 mil. lei. În total, plus la venituri au avut 24 de companii. Pe lista celor cu pierderi importante se numără Grawe AV, Donaris-Group şi Acord-Grup, acestea nu au obţinut nici o jumătate din ceea ce cîştigaseră în 2007.
Nu e exclus că profitabilitatea generală a asigurătorilor putea creşte şi datorită anulării impozitului pe beneficiul reinvestit pentru agenţii economici moldoveni. Aceasta se referă, în primul rînd, la cei care îşi dezvoltă activ businessul. Companiile care fug în urma trenului care pleacă au declarat o profitabilitate mai mare mizînd că din beneficiu vor putea plăti capitalul social.
Asigurătorii remarcă un interes tot mai mare al clienţilor faţă de asigurările de bunuri şi de riscuri în agricultură. Evenimentele cu inundaţiile au devenit un stimulent în asigurările de bunuri, iar în agricultură – grija statului, care dotează bine acest segment. Imobilele au devansat la valoarea încasărilor AORCDA, alcătuind 335 mil. lei. Este adevărat că aceste acumulări au fost asigurate în proporţie de 70% de plăţile de la persoane juridice, dovadă că se menţine o cultură de asigurări scăzută a populaţiei şi că există rezerve mari pentru creşterea pieţei.
Într-un an, trei companii (Moldasig, Asito şi Grawe AV asociată cu Carat) şi-au sporit cota de piaţă la primele colectate cu 4%, pînă la 65%, fapt care nu poate să nu-i pună în gardă pe participanţii la piaţă. Dintre companiile enumerate, cel mai mare spor l-a avut Asito – 23% din piaţă, faţă de 19% în 2007. Cotele Moldasig şi Grawe Carat Asigurări au rămas neschimbate, de 30% şi 12%, respectiv.
Se aşteaptă că anul 2009 va fi foarte complicat pentru asigurătorii din Moldova. Descreşterea încasărilor din cauza impactului crizei mondiale, cu creşterea ulterioară a plăţilor la cazurile asigurate pe perioadele precedente, îşi vor face treaba neagră, eliberînd piaţa de încă patru-şase companii slabe. Nu e exclus faptul că, dacă criza se va lungi, acţionarii, pur şi simplu, nu vor avea bani ca să înfrunte, în aprilie 2010, etapa următoare a măririi capitalului social pînă la nouă mil. lei. De aceasta trebuie să se pregătească 13 companii, fără a lua în calcul cele zece despre care putem crede că au părăsit deja piaţa.
Chiar şi unor companii respectabile le este greu să se vîndă în perioada de criză, o spun cei care au încercat deja să treacă această procedură, inclusiv acţionarii Donaris-Group.
Anul poate aduce surprise şi la companiile mari, legate de interesele investitorilor străini, iar o parte din marii investitori interni în asigurări au ajuns sau vor ajunge în opoziţie în raport cu guvernarea în exerciţiu.
De exemplu «Rosgosstrah», ca proprietar al Moldasig, este acum în aşteptarea viitorului său pe piaţa moldovenească. Şi motivele nu sînt doar locale, legate de acuzaţiile de tranzacţia incorectă de achiziţie a Moldasig, dar ţin şi de compania-mamă ca atare. Guvernul Rusiei a decis să le meargă în întîmpinare proprietarilor «Rosgosstrah», fraţilor Haceaturov, şi să-şi scoată la vînzare pachetul de acţiuni de stat de blocaj la această companie ca să evite apariţia coproprietarilor, fraţii vor avea de scos din buzunar circa $400 mil., care reprezintă, conform calculelor, aproximativ un sfert din averea lor. Este posibil ca la sugestia Ministerului Finanţelor, o jumătate din suma necesară să fie creditată de VTB şi Sberbank, dar ceilalţi $200 mil. vor trebui căutaţi din rezervele proprii. Iar aici se mai adaugă şi problemele de familie ale lui Danila Haceaturov – soţia cere o treime din avere. În fond, nu se ştie dacă acest proces va atinge Moldasig, dar promisiunile verbale ale lui Haceaturov că «Rosgosstrah» intenţionează să reinvestească profitul din activitatea Moldasig timp de, cel puţin, 15 ani, nu mai devin atît de certe. Or, este puţin probabil să se decidă recomercializarea companiei într-o perioadă de criză: Moldasig este o bucăţică prea delicioasă din piaţa moldovenească, ba şi banii nu sînt mulţi după scara „Rosgosstrah”-ului.
Atunci cînd vorbim despre impactul politic asupra destinelor companiilor de asigurări, ca subdiviziuni ale businessului de bază, ar fi cazul să ne aducem aminte şi de persecutările proprietarilor „Ascom Group”, Anatol Stati, căreia îi aparţine „Garanţie”, şi de Veaceslav Platon, care are şi el interesele sale în asigurările moldoveneşti. Şi această listă poate fi continuată.
Or, piaţa asigurărilor în ansamblu se formează într-o direcţie corectă, fapt pe care nu putem să nu-l remarcăm. Criza se va sfîrşi cîndva, autorităţile se vor schimba sau îşi vor schimba atitudinea faţă de business, populaţia cu timpul va înţelege valoarea serviciilor de asigurare. Aici, de, ca şi în viaţă: simţul măsurii şi al timpului contează cel mai mult.
Ratingul companiilor de asigurări, atribuit de revista economico-financiară «Bănci şi Finanţe-Profit», exprimă opinia redacţiei despre capacitatea managementului companiei de asigurări de a atrage eficient resurse şi de a le plasa sigur, respectînd lichiditatea înaltă (dar nu excesivă) şi, în acelaşi timp, de a obţine o rentabilitate maxim posibilă, totodată, îndeplinindu-şi onest toate obligaţiile faţă de asiguraţi, atunci cînd apare un caz de asigurare. Ratingul companiilor de asigurări, atribuit de revista «Bănci şi Finanţe-Profit», nu este o recomandare pentru a începe sau a înceta cooperarea cu o companie de asigurări sau alta, precum nici nu constituie o opinie despre valoarea de piaţă a acţiunilor companiei de asigurări. Acest rating se întemeiază pe dările de seamă oficiale ale companiilor de asigurări.
REZULTATELE ACTIVITĂŢII COMPANIILOR DE ASIGURĂRI ÎN ANUL 2008
Далее...O mică sărbătoare a vieţii
„Un business puternic pe umeri slabi”, aşa se numea proiectul tradiţional special pe care revista „Profit” l-a desfăşurat în luna martie. De data aceasta, partenerul nostru, în afară de duzina de sponsori, a fost Agenţia de Publicitate „Promo-Profit” înrudită cu publicaţia.
Conform tradiţiei constituite, în numărul din martie revista povesteşte despre femei, dar nu despre femei simple, ci despre unele care au prosperat în afacerea lor. Totodată, nu punem vreun accent special doar pe frumoasele doamne care au o afacere proprie, ci prezentăm şi portretele unor femei care lucrează în cele mai diverse sfere, obţinînd rezultate impresionante prin munca lor. Printre protagonistele noastre sînt şi banchere, şi proprietare de case de bijuterii, şi manageri de saloane de mobilă, şi producători de posturi de televiziune, şi directori comerciali, şi avocaţi, şi jurişti, şi asigurători.
În pofida crizei din economie, pe care businessul o simte diferit, şi de data aceasta proiectul special al revistei „Profit” a fost susţinut de sponsori generoşi. Sponsorul general a fost compania „Toricado”, care a organizat pentru 26 de participante la proiectul „Un business puternic pe umeri slabi” o loterie cu un premiu valoros – pandantivul „Carrera-Carrera” în valoare de 28 mii lei.
Sponsorii au înmînat majoritatea cadourilor lor tuturor eroinelor proiectului „Un business puternic pe umeri slabi”. Cît priveşte cadourile de preţ, intriga principală a constat în faptul ca acestea să fie obţinute printr-o baftă şi un noroc omenesc elementar. Cupoanele cu numele participantelor la proiect au fost puse într-o vază specială. Într-o atmosferă festivă, Roxolana Golea, elevă la liceul „N.Gogol”, a extras cuponul cu numele deţinătoarei premiului principal – bijuteria „Carrera-Carrera”. Aceasta a fost Irina Staheeva, manager general la casa de bijuterii „Gianni Lazzaro” din Chişinău.
În primele clipe, Irina, surprinsă fiind, a spus: „Nu am cuvinte…” Apoi le-a amintit tuturor celor prezenţi expresia care spune că „diamantele se trag la diamante”. Cu referire la Irina Staheeva, esenţa acestei expresii este adevărată şi în sensul direct, şi în cel figurat, pentru că în casa ei de bijuterii „Gianni Lazzaro” sînt, într-adevăr, multe diamante şi alte bijuterii scumpe.
Recunoaştem că primirea unui premiu atît de original şi scump de la sponsorul general al proiectului, compania „Tiricado”, de către proprietara casei de bijuterii este un fenomen absolut neaşteptat. Ca să explicăm acest caz, putem spune doar: „Fortuna este fortună”. Toate s-au derulat în ochii tuturor participantelor la proiect şi faptul că anume cuponul cu numele Irinei Staheeva a fost extras este un simplu noroc omenesc!
Ana Gospodinova, administratoarea filialei din Ciadîr-Lunga a BC Moldova-Agroindbank S.A., a devenit posesoarea norocoasă a două sfeşnice din argint oferite de casa de bijuterii “Gianni Lazzaro”.
Şi, în sfîrşit, cel de-al treilea premiu de preţ, un stilou original de la boutique-ul casei franceze „Korloff”, i-a fost înmînat Carminei Vicol, managerul general al companiei financiare „Prime Capital”, care a promis să semneze, de acum încolo, toate contractele de finanţare a clienţilor doar cu acest stilou original.
Alexandru TANAS, redactor-şef al revistei „Profit”: Fiecare dintre eroinele acestui proiect este o persoană afirmată pe plan profesional, ale cărei măiestrie şi talent sînt la limita perfecţiunii. Toate participantele la proiect sînt eroine ale timpului nostru, fiecare poate fi un exemplu demn de urmat pentru mii de reprezentanţi ai generaţiei în creştere, care abia păşesc pe drumul vieţii mature şi independente. Eu cred că tinerii au mare nevoie de fapte de invidiat şi exemple de persoane obişnuite pentru ei, care trăiesc alături de noi, dar se deosebesc prin rezultate şi succese. Asemenea persoane au o abordare proprie, specială pentru ceea ce fac. Ele nu-şi pot îndeplini lucrul oricum, el au nevoie neapărat de rezultat şi succes, pentru ca viaţa să le fie intensă şi de o valoare deplină.
Un om celebru a spus că pentru bărbaţi contează foarte mult ceea ce cred alţii despre ei, iar pentru femei, dimpotrivă, mai important este ceea ce se vorbeşte despre ele. Urmînd aceasta, noi, cei de la redacţie, preferăm să vorbim şi să reflectăm cît mai mult, mai larg şi mai profund succesele oamenilor de treabă, capabili şi în vremurile grele pentru economie să găsească soluţii reuşite pentru situaţii dificile, demonstrînd, totodată, succes. Cu ajutorul sponsorilor care susţin proiectul revistei, am reuşit cu toţii să organizăm şi să desfăşurăm o sărbătoare mică, în schimb sinceră şi plăcută a vieţii, care trebuie să existe neapărat în viaţa oamenilor, în pofida tuturor dificultăţilor.
Sponsorii proiectului: magazinul „Toricado”, salonul „Cristis”, „Cricova” SA, salonul „Gianni Lazzaro”, compania „Lion Gri”, cosmetica „D’Oliva”, compania „Vinaria Bostovan”, boutique-ul casei franceze „Korloff”, compania AVON, salonul de mobilă „Monte Cristo”, clubul sportiv „Brio”, „Coffee House”, Agenţia de Presă „INFOTAG”, precum şi restaurantul „Coliseum”.
Alegeri fără învingători
Alegerile pentru Parlamentul Moldovei, care au avut loc pe 5 aprilie curent şi, mai ales, ceea ce s-a întîmplat după alegeri vor rămîne pentru mult timp în memoria locuitorilor ţării şi a comunităţii internaţionale, a cărei atenţie, timp de cîteva zile, rămînea aţintită spre „o mică ţară din centrul Europei”. În ansamblu, nu încape îndoială că evenimentele din 7-8 aprilie vor deveni pagina cea mai neagră din istoria Moldovei independente contemporane, probabil, numai după conflictul armat din Transnistria. Nu e exclus că o comisie de anchetă internaţională va da o apreciere acestor evenimente, precum şi istoricii care vor mai avea de analizat multilateral materialul bogat din aceste zile. Cît priveşte aprecierile „pe urme fierbinţi”, acestea sînt destul de triste.
Ar fi de amintit că tristele evenimente, care au avut loc în sfînta sărbătoare a Bunei-Vestiri, au fost precedate de o campanie electorală înverşunată. E un lucru ştiut de toţi că campaniile electorale prezidenţiale sînt mereu mai tensionate, mai dure şi abundă mai mult în tehnologii murdare, decît campaniile pentru alegerile în parlament. De acest argument s-au ghidat şi politicienii moldoveni în anul 2000, cînd au instituit forma de guvernare parlamentară: să nu admită o luptă politică dură care dezbină societatea.
După incandescenţa spiritelor însă, campania electorală recentă a întrecut toate aşteptările: au fost puse în aplicare toate tehnologiile credibile şi incredibile, un PR ieftin şi scump, înşelarea şi cumpărarea alegătorilor. Despre promisiuni imposibile nici nu este cazul să amintim: partidele parcă s-au întrecut la licitaţie – care va promite să plătească pensii şi salarii mai mari dacă cîştigă alegerile. Am putea să nu dăm atenţie spoturilor publicitare sofisticate, structurate doar pe negativ şi pe crearea imaginii negative a oponenţilor, precum şi inducerii în eroare intenţionate a electoratului. De asemenea, putem să nu punem în discuţie comportamentul unor instituţii mass-media, pentru că dezinformarea, detaşarea frazelor din context şi minciuna deschisă pentru mulţi jurnalişti au devenit o normă de conduită în campania electorală trecută.
Cu toate acestea, opoziţia a acuzat autorităţile de toate păcatele, a căutat să discrediteze conştient conducerea ţării, folosind pentru aceasta procedee nu întotdeauna permise. Unul dintre liderii de opoziţie, cu mult timp înainte de campania electorală, s-a autoproclamat viitor Preşedinte de ţară, după principiul „nu văd alţii care să merite”. Ceilalţi, tot cu mult timp înainte de începutul campaniei, au „împărţit portofoliile” aidoma pielii ursului încă viu. Totodată, opoziţioniştii încasau şi unii de la alţii, de parcă uitaseră că chiar dacă aveau parte de cel mai favorabil pentru ei bilanţ al alegerilor, ar fi trebuit să se înţeleagă în privinţa constituirii coaliţiei. Abia pe ultima sută de metri, trei partide de orientare liberală şi-au potolit uşor elanul, căutînd să facă ordine în creierii alegătorilor lor: ele au declarat oficial că vor colabora în noul legislativ.
Autorităţile, la rîndul lor, îşi frecau palmele de satisfacţie că partidele de opoziţie, inclusiv cele mici, fără şanse de accedere în Parlament, fac munca pentru Partidul Comuniştilor: îi critică cu succes nu numai pe oponenţii lor, dar şi pe eventualii însoţitori. Acest lucru a fost încurajat veninos de mass-media controlată de putere, care în toată perioada aceasta a funcţionat în regimul unei maşini propagandistice bine reglate.
Şi toate acestea – cu acordul tacit al autorităţilor, al Comisiei Electorale Centrale, al Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA) şi al altor instanţe. În Moldova există toate instituţiile democratice, dar toate au inactivat. CCA, pur formal, a arătat „cartonaşul galben” tuturor posturilor de televiziune laolaltă. Totodată, autoritatea de reglementare a lăsat să se înţeleagă că se va limita cu aceasta: pe cel „roşu” nu-l va arăta nimănui.
Şi după aceasta au venit şi mai multe- chiar pe ultima sută de metri. S-a ajuns pînă acolo încît unele canale de televiziune le-au oferit conştient „preferaţilor” lor mai mult de două minute de publicitate pe zi (lucru interzis categoric de legislaţie), iar postul de televiziune EU TV în aşa-zisa „zi a tăcerii”, chiar din ajunul alegerilor, timp de cîteva ore a făcut propagandă electorală. În orice ţară civilizată, pentru asemenea încălcări postul respectiv de televiziune ar fi fost sancţionat în modul cel mai dur, iar concurentul electoral cu care simpatiza postul – exclus din buletinul de vot. Numai nu în Moldova. Şi ceea ce s-a întîmplat după alegeri a demonstrat în mod relevant că Republica Moldova nu se numără printre ţările civilizate, iar valorile europene şi democraţia nu sînt decît un paravan pentru reglările de conturi interne.
Procesul de votare ca atare din 5 aprilie a trecut, precum şi era de aşteptat, paşnic şi calm. Opoziţia a început să dea primele semnale de alarmă imediat după închiderea secţiilor de votare, atunci cînd au fost anunţate rezultatele exit-pool-ului. Reprezentanţii majorităţii partidelor au considerat că rezultatele Partidului Comuniştilor (circa 45%) sînt majorate, ca şi rezultatele „sondajului opiniei publice”, realizat anterior (circa 36 %). Dar rezultatele preliminare, anunţate spre dimineaţă, au uluit şi opoziţia, şi pe analişti.
Şi asta pentru că, potrivit tuturor prognozelor şi estimărilor, Partidul Comuniştilor urma să obţină între 30 şi 40 la sută dintre voturi. Pe parcursul numărării, rezultatul comuniştilor a oscilat în jurul cifrei de 50%. Aproape de această cifră rezultatul s-a oprit şi luni, după ce au fost numărate 98% din buletinele de vot. Rezultatul scrutinului era nedefinitiv, bilanţul era clar. Seara, cîteva mii de personae, majoritatea tineri cu vîrste cuprinse între 16 şi 22 de ani, au ieşit în piaţa din centrul Chişinăului. Unii dintre ei încă nu votaseră, ceilalţi au votat pentru prima dată în viaţă. Şi s-au simţit înşelaţi, înţelegînd că votul lor nu a fost decisiv. Dar au protestat paşnic, i-au ascultat pe liderii partidelor de opoziţie şi pe foştii candidaţi la funcţia de deputat, care erau foarte mulţi în centrul Chişinăului. Tot aici se plimbau diplomaţi străini, oameni de afaceri, jurnalişti.
În ziua următoare, tinerii intenţionau să-şi continue acţiunile de protest. A fost constituit chiar comitetul de iniţiativă „Eu sînt anticomunist”, ai cărui membri plănuiau să coordoneze acţiunile de protest. Dar ceea ce s-a întîmplat întrece orice limite. După-amiază, tinerii au început să devasteze edificiile Preşedinţiei şi Parlamentului, acţiunea a ieşit de sub control, comitetul de iniţiativă a fost dizolvat, iar liderii de opoziţie şi-au declinat răspunderea pentru dezordini.
Rezultatele dezordinilor sînt regretabile. Doar potrivit unor date oficiale, peste 200 de persoane au solicitat asistenţă medicală, 43 de poliţişti şi aproximativ tot atîţi manifestanţi au fost spitalizaţi, edificiilor le-a fost cauzat un prejudiciu material considerabil. Totodată, lupta politică n-a încetat, opoziţia şi autorităţile au continuat politica acuzaţiilor reciproce, începută încă în campania electorală – numai că într-o tonalitate şi mai dură, folosind termeni ca „pucişti”, „lovitură de stat” şi „provocatori”.
În acelaşi timp, poliţia a demarat represaliile împotriva tinerilor. În cîteva zile, contrar normelor juridice elementare, au fost arestate peste 300 (numărul exact nu se cunoaşte şi este puţin probabil să fie cunoscut vreodată) persoane. Mulţi dintre ei au fost bătuţi, ei toţi şi colegii lor – intimidaţi. Nu întîmplător, deja duminică, la acţiunile de protest ale opoziţiei tineri nu erau deloc.
În jurul dezordinilor s-au ridicat foarte multe întrebări. Este de neînţeles de ce liderii de opoziţie nu i-au putut stăpîni pe manifestanţii care în ajun erau destul de uşor de condus; de ce poliţia a lăsat autobuzele cu manifestanţi să intre în Chişinău dacă un asemenea acces nu a existat nici pînă, nici după dezordini; cum putea fi admisă arborarea de drapele pe edificiu (explicaţiile şi mărturiile „eroilor”, apărute peste cîteva zile, nu rezistă criticilor); de ce Moldova a acuzat de toate România, dacă iniţial a fost arborat drapelul Uniunii Europene; cum s-a întîmplat că spaţiile cele mai importante din edificiul Preşedinţiei au rămas neatinse de vandali; de ce pompierii, timp de aproximativ două ore, nu au procedat la stingerea incendiului de la sediul Parlamentului; de unde s-au luat provocatorii şi cine sînt ei (de asemenea, nu încape îndoială că ei au fost acolo). Şi încă multe, multe alte aspecte incerte.
Indiferent de finalul acestei confruntări, este cert că politicienii moldoveni nu vor putea stabili cauzele şi vinovaţii de această situaţie. Fiecare dintre ei are părerea lui, fiecare s-a produs deja în rolul de procuror. Poate cu ajutorul comisiei de anchetă internaţională, dacă aceasta va fi formată, lucrurile vor putea fi limpezite.
Este puţin probabil că enunţarea şi pedepsirea celor vinovaţi va permite stabilizarea situaţiei din Moldova. Obişnuim a spune că, pentru a lămuri ceva, trebuie să găseşti răspunsul la întrebarea: „În avantajul cui este aceasta?” Este adevărat, dar în cazul de faţă – insuficient. Este clar că şi comuniştii, şi opoziţia vor căuta să tragă foloase din aceasta. De aceasta va căuta să „profite” şi Transnistria (putem să nu mai punem încă mulţi-mulţi ani problema reglementării), Rusia şi Europa.
Dar există şi o întrebare nu mai puţin importantă: „În dezavantajul cui este aceasta?” Şi aici răspunsul pentru mine este şi mai evident: extrem de dezavantajos pentru Republica Moldova. După alegeri şi tot ce a urmat ţara s-a dezbinat şi mai mult, societatea este dezmembrată, politicienii au împărţit oamenii în „ai săi” şi „ai lor”, în roşii şi albi. Şi dacă admitem că tot acest scenariu a devenit cu adevărat creatura minţii bolnave a cuiva, aceşti oameni trebuie să meargă la biserică, să pună lumînări şi să nu se mai apropie de politică.
Pentru că toate evenimentele din aprilie 2009 pot avea consecinţele cele mai nefavorabile pentru imaginea Republicii Moldova, pentru integritatea, suveranitatea şi independenţa ei.
Atunci cînd în alte state postsovietice au avut loc „revoluţii color”, în Moldova se zicea că „mămăliga nu explodează”. Ca să vezi – explodează. Şi această deflagraţie, însoţită de spargerea geamurilor şi aprinderea mobilei poate avea urmările cele mai nefaste. Cineva a vrut cu ajutorul acestei explozii „să stea la cîrma” statului. Dar s-ar putea să constate că nu are ce conduce.
Istoricii vor avea ce să scrie după bilanţul celor întîmplate în Moldova. Am vrea să sperăm că în manualele de istorie toate aceste evenimente vor avea o apreciere adecvată - indiferent de angajarea politică a istoricilor înşişi, precum a fost pînă acum.
